Aroganța aduce umilința

Augustin Păunoiu, 13 Ianuarie 2018

Multă lume, mai ales la oraș, lucrează în colective mari. Virtutea cea mai importantă a celor care coordonează diferite echipe în departamente numeroase este modestia, smerenia. Opusul lor este aroganța. Aroganța este călcâiul lui Ahile pentru toți care o au prietenă. Pentru că nu-i va lăsa niciodată să atingă potențialul. Lecția pe care ți-o predă până la urmă aroganța este umilința.

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu de beton căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele.
Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luân­du-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da?! – zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
- Sunt generalul acestei divizii...


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!