Lumina literară şi artistică
Vernisaj „Memoria Zidirii“   Foto: Mihai Constantineanu

Art Safari, bucuria de a călători împreună

Marina Roman, 18 Iunie 2017

Profesionalism şi curaj. Echipa Art Safari a reuşit. Suntem finalul celei de-a patra călătorii în ţinutul artelor vizuale. Îndrăzneţii – 3.000 de vizitatori doar în seara de deschidere a Pavilionului de Artă Bucureşti – au avut de parcurs 7.000 de metri pătraţi dedicaţi culorii, volumelor şi armoniei.

O aventură a spiritului liber, dar şi a rigorii, devenită posibilă datorită unei echipe ambiţioase şi puternice, motivată de iubirea pentru artă. Echipă condusă de Ioana Ciocan, curator independent şi directorul Art Safari, o personalitate căreia curiozitatea, dorinţa de a reînsufleţi spaţii uitate şi elanul ziditor îi sunt atribute permanente. În 2015, Garajul Ciclop, iar anul trecut Palatul Dacia-România au prins viaţă datorită intrării în acest safari din Bucureşti. Acum, în perioada 19 mai - 18 iunie, a venit rândul Galeriilor Kretzulescu. Imobilul a fost construit pe locul vechiului han Kreţulescu, la sfârşitul anilor â30 ai veacului trecut, după planurile arhitectului ­George M. Cantacuzino. În deceniile opt, nouă, aici a funcţionat Centrul de Informatică şi Documentare al Direcţiei Securităţii Statului, iar din â89 până acum galeriile au fost închise; doar spaţiului de la parter i s-a găsit un rost, găzduind librării.

Pentru că 2016 a fost marcat atât de Centenarul Luchian, cât şi de Centenarul Dada care, datorită anvergurii internaţionale, a şi fost celebrat anul trecut, anul acesta, recuperator, prim planul îi aparţine lui Ştefan Luchian, slujind exemplar tema ediţiei: Colecţii & Colecţionari. Directorul Pavilionului Muzeal, Adina Reţea, a reuşit să aducă pentru expoziţia Luchian şi Independenţii peste 100 de lucrări din mai bine de 20 de instituţii muzeale şi din cele mai importante colecţii private. După cum afirmă orgnizatorii, este „cea mai mare expoziţie Luchian din ultimii 50 de ani şi oferă o privire de ansamblu asupra creaţiei înnoitorului picturii româneşti, făcând referire şi la gruparea de secesiune ce s-a conturat în jurul personalităţii sale, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sunt expuse în acest muzeu sui generis şi lucrări semnate, între alţii, de Constantin Artachino, Nicolae Vermont, Nicolae Petrescu-Găină: „Vrem să rupem cu trecutul şi să ne declarăm independenţi. (...) Arta trebuie să fie liberă, arta trebuie să fie independentă, iar artiştii nu trebuie să se ridice decât prin conştiinţa şi opera lor. (...) Jos gaşca, jos bisericuţele şi cercurile de admiraţie reciprocă! În faţa artei oficiale, noi suntem arta independentă!” – declarau artiştii în Catalogul expoziţiei din 1896.

Expoziţia centrală a Pavilionului de Artă Contemporană, intitulată Notes on a Landscape, a fost îngrijită de directorul fondator şi curatorul KIOSK (un foarte interesant spaţiu de artă contemporană din Gent), Wim Waelput (născut în 1978 la Gent, Belgia). De la Geta Brătescu – protagonista noastră la ediţia de anul acesta a Bienalei de la Veneţia – la Theodor Aman, de la Nicolae Tonitza la Mircea Cantor şi până la foarte tânăra Virginia Lupu, Wim Waelput a ales, după cum spunea Ioana Ciocan la conferinţa de presă, în deplină libertate, lucrări menite să creeze o ­imagine de ansamblu a artei româneşti: „Este o propunere despre cum citesc eu arta românească şi istoria acestei ţări. Am lucrat pe capitole: istorie şi artă, imagini iconice” – afirma Wim Waelput, luându-l pe artist ca martor al timpului în care trăieşte.

Pavilionul Galeriilor a fost conceput pentru ediţia de faţă ca un spaţiu dinamic, în care expun prin rotaţie galerii şi artişti din România şi din străinătate, dându-le vizitatorilor prilejul să se reîntoarcă săptămânal la Art Safari. Aşadar, expoziţii noi în fiecare săptămână. Joi, 1 iunie, la etajul al IV-lea a avut loc un vernisaj cu adevărat emoţionant: prima expoziţie postumă a pictorului Marin Gherasim, Memoria Zidirii. Născut pe 16 decembrie 1937, Marin Gherasim a adormit întru Domnul pe 27 martie 2017, lăsându-ne spre bucurie şi înălţare o operă străbătută de iubire şi har. Mărturisea: „Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bileţele pe care le primea în uşa altarului spre pomenire. Le păstra ca pe nişte lucruri sacre, încredinţate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. De atunci eu am sentimentul cert că, în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!