Theologica
Artizanul Templului lui Solomon

Artizanul Templului lui Solomon

În 1 Paralipomena 28, 19, David îi înmânează fiului său Solomon în scrisoare, sub inspiraţie dumnezeiască, planurile templului şi ale obiectelor din acesta. Şi totuşi, după 3 Regi 7, 13-14 (cu paralelă în 2 Paralipomena 2, 13-14), artizanul obiectelor de metal a fost un oarecare Hiram din Tir, "plin de pricepere, cu meşteşug şi cu ştiinţă". Cine a conceput până la urmă Templul?

Prima variantă Îl arată pe Dumnezeu Însuşi ca fiind arhitectul Templului. De fapt, omul nu participă la conceperea structurii Templului şi a vaselor sfinte, ci toate acestea sunt opera dumnezeiască. Există paralele în lumea antică, de exemplu regele Gudea din Lagaş, pe celebra sa statuetă, are gravat în poală planul Templului a cărui descoperire a primit-o în vis de la zeu (John H. Walton (ed.), Zondervan Illustrated Bible Backgrounds Commentary, vol. 3, Zondervan, Grand Rapids, 2009, p. 276).

Este interesant că, dacă pentru cealaltă versiune, cea a artizanului Hiram, există o paralelă între istoria deuteronomistă (3 Regi 7) şi istoria cronistă (2 Paralipomena 2), tradiţia inspiraţiei divine este specifică textului cronist. Ceea ce Biblia sinodală traduce prin "insuflare", în textul original sună mai complex: "prin mâna lui Iahve asupra" lui David (1 Paralipomena 28, 19). Sintagma sugerează mâna lui Iahve ca îndemn profetic, ca lucrare a minunilor, dar, nu în ultimul rând, de autoritate literară, având în vedere faptul că planul Templului a fost descoperit într-o scriere (ktav) sau "scrisoare", cum o numeşte Biblia sinodală. Nu numai că planul este insuflat de Dumnezeu, ci Iahve este şi Cel care îl schiţează: desenează forma, notează dimensiunile, ca orice arhitect talentat.

Modelul ceresc

Textul ebraic foloseşte în acest context de patru ori termenul "model" (tavnit), "plan de construcţie" (de la verbul bana "a zidi"). Invocarea unui model constituie mai mult decât simplul recurs la terminologie arhitecturală. Modelul presupune oglindirea realităţii transcendente asupra lumii materiale: cosmosul este orânduit după "modelul" ceresc. Templul nu manifestă de aceea doar slava dumnezeiască, ci repetă pe pământ o paradigmă cerească, realizând astfel legătura dintre cele două lumi. Templul uneşte realmente cerul şi pământul, divinul şi umanul, nemurirea şi contingentul.

Termenul "model" (tavnit) se mai regăseşte şi în Ieşire 25. Moise este îndemnat să construiască tabernacolul după modelul arătat de Dumnezeu (v. 9). "Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte" (Ieşire 25, 40). Acest context seamănă foarte mult cu cel invocat în tema noastră: Moise este autoritatea profetică, reprezentant al inspiraţiei dumnezeieşti, Beţaleel şi Oholiab (Ieşire 31, 2-6) sunt meşterii propriu-zişi ai cortului, dar Iahve rămâne Cel care a inspirat planul de construcţie. Doar aşa se garantează funcţionalitatea sanctuarului care leagă cele două realităţi.

Aceeaşi schemă se regăseşte şi în Iezechiel 40-48. Autoritatea profetică este Iezechiel însuşi, căruia i se revelează modelul Templului celui nou. Deşi despre meşteri nu se vorbeşte nominal, totuşi se pare că prin termenul tokhnit ("măsură") din Iezechiel 43, 10 se sugerează aceeaşi realitate a "modelului" (tavnit) ceresc care trebuie respectat (cf. Martin J. Selman, 1 Chronicles. An Introduction and Commentary, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1994, Tyndale Old Testament Commentaries 10, p. 264).

Cine este Hiram?

În legătură cu artizanul uman, Hiram, este interesant să comparăm cele două variante din istoria deuteronomistă şi cea cronistă. "Şi a trimis regele Solomon şi a luat pe meşterul Hiram din Tir. Acesta era fiul unei văduve din seminţia lui Neftali. Tatăl lui, un tirian, era arămar; şi Hiram era plin de pricepere, cu meşteşug şi cu ştiinţa de a face orice lucru din aramă. Şi a venit la regele Solomon şi a făcut tot felul de lucruri" (3 Regi 7, 13-14). Aşa cum se poate vedea, angajarea lui Hiram s-a făcut la iniţiativa lui Solomon. Hiram provenea din Tir, oraşul-stat fenician, dar era pe jumătate israelit, descendent pe linie maternă din tribul Neftali. Originea sa dublă, atât străină (feniciană), cât şi israelită, trimite cu gândul la importanţa Templului lui Solomon, atât pentru membrii poporului Israel, dar şi ca lăcaş de rugăciune al străinilor (3 Regi 8, 41 şi următoarele). În sfârşit, un amănunt demn de reţinut, meşteşugul lui Hiram se limita la prelucrarea aramei.

Să observăm însă detaliile din versiunea paralelă: "Aşadar, îţi trimit un om înţelept şi înzestrat cu ştiinţă, şi anume pe meşterul Hiram-Abi, fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, iar tatăl său e tirian. Acela ştie să facă lucruri de aur şi de argint, de aramă şi de fier, de piatră şi de lemn, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru, de in şi de purpură; ştie să facă tot felul de sculpturi şi să îndeplinească tot ce i se va porunci, împreună cu meşterii tăi" (2 Paralipomena 2, 13-14). Trimiterea lui Hiram (numit de fapt în ebraică de data aceasta Huram-Abi) se face la propunerea regelui Hiram din Tir. Este un cadou pe care regele fenician îl face după ce Îl binecuvântează pe Iahve, recunoscându-L ca Dumnezeul Care a făcut cerul şi pământul. Numele dat de cronist este apoi foarte interesant, pentru că seamănă cu cel al lui Oholiab, prin prezenţa la final a cuvântului ab "părinte", care ar putea avea poate şi sensul de "meşter". Oholiab însemna "tatăl cortului (sfânt)", de aceea noul Hiram trebuie să semene şi el întru câtva cu meşterul de odinioară, pentru a se sublinia asemănarea dintre Templul solomonic şi Cortul Sfânt. De altfel, dacă în istoria deuteronomistă Hiram aparţinea tribului Neftali, în istoria cronistă, el este descendent din tribul Dan, la fel ca şi Oholiab (Martin J. Selman, 2 Chronicles. An Introduction and Commentary, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1994, Tyndale Old Testament Commentaries 11, p. 317). Pe de altă parte, abilităţile meşteşugăreşti ale lui Hiram s-au lărgit. Dacă în istoria deuteronomistă Hiram se pricepea doar la aramă, în istoria cronistă, el întruchipează artizanul perfect, care prelucrează atât metalele (arama şi fierul), cât şi piatra şi lemnul (cf. Jacob M. Myers, II Chronicles. Introduction, Translation and Notes, The Anchor Yale Bible, Yale University Press, New Haven/London, 1974, p. 12). Am putea deci deduce că, pentru cronist, Hiram este meşterul ultim al Templului, cel care s-a ocupat de toate lucrările necesare.

Aceste discrepanţe ne pot mira, dar se întrezăreşte foarte bine intenţia cronistului. Pentru autorul cărţilor Paralipomena, orice eveniment prezintă o profunzime teologică nebănuită în vechile tradiţii. Cronistul îl concepe pe Hiram ca pe un meşter perfect, în timp ce regele David devine un nou Moise care primeşte prin insuflare, prin "mâna lui Iahve", planul Templului. Să nu uităm că, în Ieşire, Moise a primit Decalogul scris chiar de "degetul" lui Dumnezeu (Ieşire 31, 18). Imaginea lui Hiram este tot mai apropiată în Paralipomena de cea a lui Oholiab, partenerul lui Beţaleel. Fiind pus alături de Beţaleel, Hiram continuă tradiţia inspiraţiei divine de care s-au bucurat şi primii meşteri ai Cortului Sfânt. Adăugând şi această tradiţie a "insuflării", care lipsea în istoria deuteronomistă, cronistul pune de fapt în balanţă problema pe care am ridicat-o şi noi la început. Cine este la urma urmei artizanul Templului?

Iahve sau Hiram?

Pentru istoricul deuteronomist, mai apropiat probabil de eveniment, mai preocupat de istoricitate (riscăm să zicem chiar "obiectivitate"), artizanul este Hiram, trimis chiar de regele fenician, în cadrul parteneriatului încheiat cu Solomon. Deuteronistul seamănă de aceea de mentalitatea modernă, care vede doar coaja lucrurilor. Cronistul însă, deşi rămâne fixat în realitate (însă într-o realitate deja transparentă, prin care se străvede preocuparea teologică), caută esenţa: adevăratul artizan este Dumnezeu Însuşi. Planul Templului, dimensiunile şi materialele, schema obiectelor sfinte, nu se datorează priceperii relative ale acestui obscur meşter străin, nu ţin de bunul lui plac. Realitatea sfântă se datorează în exclusivitate raţionalităţii dorite de Iahve Însuşi, Care insuflă în scris fiecare detaliu. Omul rămâne doar un receptacul al inspiraţiei reprezentate de textul sacru. Pentru cronist, inspiraţia e încarnată în text (ktav - scriere, scrisoare). Aşa cum vom vedea şi din alte exemple, cronistul este primul autor cu concepţie biblică prin excelenţă.

Ca şi în alte cazuri, cronistul combină cele două aspecte, omenesc (problematic, aşa cum am văzut doar din compararea celor două versiuni) şi dumnezeiesc (plenar, majestuos, definitiv). Pentru el, ambele răspunsuri rămân valabile: Hiram a clădit Templul văzut, pe când Iahve a zidit raţiunea existenţei acestuia, Templul nevăzut, modelul ceresc pe care Templul văzut trebuie să-l respecte pentru a-şi îndeplini menirea.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!