Patristica
Ascultarea - echilibru şi linişte duhovnicească

Ascultarea - echilibru şi linişte duhovnicească

Cristian Antonescu, 13 Noiembrie 2014

Contextul sociocultural în care omul modern îşi desfăşoară existenţa cere din partea fiecăruia dintre noi o încordare deosebită a facultăţilor sufleteşti şi intelectuale. Multitudinea mijloacelor de exprimare şi comunicare aduce cu sine şi o înmulţire exponenţială a tentaţiilor şi pericolelor la care este supus sufletul nostru. Tumultul informaţional face aproape cu neputinţă pentru mulţi oameni atingerea discernământului necesar pentru păstrarea, găsirea sau regăsirea echilibrului interior. Bineînţeles, starea de nelinişte şi de nesiguranţă - pe mai multe planuri - provoacă o serie de probleme psihologice şi duhovniceşti. Pornind de la un grad de gravitate şi complexitate redus - stresul provocat de activităţile zilnice, de care, din câte se pare, nu mai poate face abstracţie nimeni în zilele noastre -, ele pot ajunge până la niveluri şi dimensiuni tragice - depresii profunde, lipsa dorinţei de a mai trăi, sinucidere.

Chiar dacă pentru a face faţă acestor provocări oamenii apelează la felurite soluţii, pentru cei care şi-au asumat libertatea harului, aşa cum este acest lucru propovăduit de Biserică, modul autentic de depăşire a instabilităţii sufleteşti, precum şi aflarea căii adevărate care duce către desăvârşire, nu se poate realiza decât prin ascultarea faţă de duhovnic. Pe lângă povăţuirea duhovnicească pe care omul o poate primi doar prin relaţia directă cu un preot, atunci când vorbim despre relaţia dintre duhovnic şi fiu duhovnicesc avem în vedere, în primul rând, caracterul ei personal. Duhovnicul se alege avându-se în vedere şi compatibilitatea sufletească dintre povăţuitor şi ucenic. Încă de la primele întâlniri cu cel ales ca duhovnic trebuie să se întrevadă o legătură duhovnicească profundă, pentru că duhovnicul va fi cel în faţa căruia ucenicul îşi va deschide sufletul, îşi va descoperi toate scăderile şi îşi va arăta toate neputinţele. Bineînţeles că acest lucru nu se poate face decât într-o atmosferă de încredere şi familiaritate, iar fiul duhovnicesc trebuie să ajungă să se raporteze la duhovnic ca la un adevărat părinte duhovnicesc, care îl povăţuieşte şi îl naşte pentru Împărăţia cerurilor.

Totuşi, deşi importanţa faptului de a avea un duhovnic este una deosebită, foarte mulţi dintre cei care afirmă că sunt creştin-ortodocşi nu aleg această cale de povăţuire. Cauzată de multe aspecte, această atitudine are ca motivaţie, printre altele, convingerea că prin spovedanie se alterează libertatea personală. Într-o societate care pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea personală (atât la locul de muncă, dar şi în societate), este greu de înţeles de ce este nevoie să faci ascultare de altcineva.

În legătură cu această problemă ar trebui clarificate mai multe aspecte.

Ascultarea de duhovnic nu presupune sub nici o formă anularea propriei libertăţi sau a judecăţii personale. Dimpotrivă, ascultarea de duhovnic, prin faptul că îl repune pe om în legătură vie, dinamică şi personală cu Hristos, este singura în măsură să valorifice la maximum capacităţile intelectuale ale persoanei, după cum este şi singura cale prin care se poate ajunge la libertatea adevărată, prin împărtăşirea de harul lui Dumnezeu.

Ascultarea de duhovnic, în ceea ce îi priveşte pe oamenii care trăiesc în lume, nu este şi nu poate fi una absolută. Duhovnicul nu poate şi nu trebuie să caute să dirijeze toate aspectele vieţii celor care se spovedesc la el. Acest lucru nici nu ar fi posibil, iar încercarea de a manipula viaţa fiilor duhovniceşti ar duce la frustrări şi probleme sufleteşti greu de gestionat. Prin povăţuirea duhovnicească adevărată se caută atingerea unei stări în care fiul duhovnicesc să poată lua singur cele mai bune hotărâri în ceea ce priveşte viaţa lui. În acest sens, legătura duhovnicească dintre preotul duhovnic şi credinciosul care se spovedeşte trebuie să fie una axată pe cunoaşterea şi rezolvarea problemelor sufleteşti, iar nu o disecare a problemelor de zi cu zi.

Legătura strânsă cu un părinte duhovnicesc asigură liniştea sufletească, întrucât îndoielile cauzate de mintea războită de gânduri dispar în lumina harului care izvorăşte din Sfânta Taină a Spovedaniei. În acelaşi timp, legarea şi menţinerea unei relaţii frumoase cu preotul duhovnic creează o stare de familiaritate cu un slujitor al lui Dumnezeu, iar acest lucru aduce îndrăzneală în rugăciunea către Dumnezeu şi bucuria comuniunii. Din această perspectivă, având sufletul curăţit prin botezul pocăinţei şi întărit prin povăţuire şi rugăciunile părintelui duhovnicesc, omul poate înainta cu bucurie şi curaj duhovnicesc pe calea virtuţilor. (Va urma)

 

 


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!