Editorial
Aşteptarea euharistică a neamurilor

Aşteptarea euharistică a neamurilor

Prof. Jan Nicolae, 29 Ianuarie 2014

În lumea noastră nerăbdătoare, aşteptarea a ajuns să însemne o banală şi tâmpă „expectanţă“. În ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului, ale cărei sensuri sunt reiterate imnic zi de zi, la fiecare Vecernie, prin cântarea dreptului Simeon, am putea regăsi aşteptarea ca pregătire ferventă pentru o întâlnire absolută şi întâmpinarea miracolului deplin al vieţii: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. Părintele Stăniloae traducea o minunată carte despre frescele mănăstirilor moldave, „Pământ cântând în imagini“, alcătuită de bunul său prieten catolic german Wilhem Nyssen din Köln. Mi-a rămas la inimă modul în care acesta descria imaginea de la Voroneţ a dreptului Simeon cuprinzând în braţele sale bătrâne pe Dumnezeiescul Prunc, comparându-l cu un ţăran care scoate din cuptor o pâine caldă. El vedea în icoana voroneţeană a Întâmpinării Domnului, în imensa cuviinţă a acestei îmbrăţişări, ipostazierea iconică a îmbrăţişării lui Hristos de către neamul românesc, care în noaptea Crăciunului puse sub faţa dalbă de mătase a mesei de sărbătoare boabe de grâu, semn că a înţeles că atunci intră în lume, în chip tainic şi smerit, Cel Ce este Pâinea pogorâtă din cer, Grâul cel adevărat. Ieslea Întrupării Sale a fost înfăţişată iconic ca altar universal din care Pâinea Cuvântului lui Dumnezeu se oferă ca hrană tuturor popoarelor pământului. După cuminecare şi liturghisire, preotul exclamă şi el cu bucurie sfântă imnul simeonic, devenit imnul omului euharistic al Bisericii.

Ca un tărâm să rămână iconic, transparent şi permeabil luminii dumnezeieşti, are nevoie de inimi în care să cânte Dumnezeu, inimi euharistice. Cel care ajunge să cuprindă cu braţele sale pe Cel Necuprins a trecut însă prin proba unei aşteptări acerbe, hrănită din cuvintele făgăduinţelor vechi. În aşteptarea devenită dulce zăbavă a rugăciunii, Cel Aşteptat a şi fost arvunit, logodit sufletului său. Momentul întâlnirii este cuminecare şi revărsare de lumină. Dulcea aşteptare şi-a atins piscul. Un neam de oameni care nu mai ştiu să aştepte finalul ca o întâlnire maximală, pregustată în liturghiile vieţii, face umbră pământului, zăcând în bezna necuvântării. Mântuirea se oferă neamurilor ca o lucrare, ca o nuntă, ca un ospăţ. Depinde de fiecare neam să rămână în taina luminoasă în care a fost zidit. Noi avem ocazia să lucrăm, să nuntim şi să ne ospătăm regăsindu-ne în icoana omului „pâine a lui Dumnezeu“ de la Voroneţ, în care un oaspete occidental întrezărea ceva din taina euharistică a neamului nostru răbduriu. Şi aşa, iconic, poate vom învăţa să avem numai aşteptări euharistice.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!