Editorial
Atingere și împărtășire

Atingere și împărtășire

06 Noiembrie 2016

Procesiunile și pelerinajele prilejuite de prăznuirea a doi dintre cei mai populari sfinți autohtoni - Cuvioasa Parascheva de la Iași și Cuviosul Dimitrie cel Nou, în ordinea calendaristică - readuc în atenție atracția pentru trupurile sfințite ale acestora. Interesul central în astfel de situații pare a fi exclusiv contactul cu relicvele.

Din exterior, evlavia pelerinilor este asociată cu o practică magică. Mai ales că o serie de mărturii ale celor care așteaptă la rând pentru a atinge sau a săruta relicvele scoase în procesiune în afara bisericilor confirmă parțial critica celor care deplâng iraționalul gesturilor pelerinilor. Contactul cu trupurile sfinților este justificat utilitarist, interesul fiind redus la împlinirea unui amalgam de nevoi de bază și de aspirații materialiste, de tipul sănătate, bunăstare materială și noroc sau soartă.

Efortul pelerinilor de a sacrifica timp, de nenumărate ori în condiții meteo neprielnice, ar merita motivații mai elevate. Totuși, concurența acerbă manifestată adesea în drumul către relicve (temperată numai de prezența permanentă a forțelor de ordine, nu de autodisciplina dacă nu chiar de sfiala presupusă de vecinătatea cu trupurile sfinților) arată contrariul. Se înaintează spre sursa de sănătate și fericire în dauna siguranței vecinilor de rând, uneori cu prețul unor contuzii și, mai de fiecare dată, într-o ostilitate trivial exprimată. O lucrare publică a comuniunii cu Dumnezeu, cu sfinții Săi în prezența relicvelor acestora și cu ceilalți membri ai Bisericii lui Hristos se transformă într-un demers individualist și impersonal.

În fapt, procesiunile și pelerinajele sunt ritmate de paraclisele, acatistele, privegherile și Liturghiile săvârșite în fiecare zi de hram. Slujbele împărtășesc celor de față sfințenia mărturiei și vieții celor sărbătoriți în prezența relicvelor, semne ale împlinirii acum și aici a Împărăției veșnice de către sfinți. Nu asigură fundalul sonor necesar reculegerii, ci dau sens întregului eveniment circumscris liturgic. Mai rămâne ca și pelerinii să se lase transformați, (re)descoperind valoarea personală și comunitară a gestului lor.

Atingerea relicvelor încetează a mai fi denaturată magic ori de câte ori este preferată întâlnirea cu Dumnezeu prin mijlocirea și în comuniunea sfinților; o întâlnire tainică realizată deplin în procesiunea și pelerinajul Liturghiei, o lucrare comunitară în care așteptările participanților devin pretext pentru darul inestimabil al Împărăției veșnice. Mai concret, pelerinii au nevoie să vină la întâlnirea cu trupurile sfinților, pregătindu-se ca pentru întâlnirea de la fiecare Liturghie cu Unicul Sfânt. În vechime, prezența la mormântul unui sfânt în zilele dedicate anual prăznuirii sale, punerii în mormânt sau mutării rămășițelor acestuia era prin excelență comunitar-liturgică, finalizându-se cu celebrarea Euharistiei. Pelerinajul la relicvele sfinților implică invariabil spovedirea prealabilă, participarea atentă la slujbe și împărtășirea la Liturghie, în comuniunea tuturor pelerinilor, clerici și mireni.

Astfel, darul mântuitor al lui Dumnezeu copleșește netemeinicia dorințelor pelerinilor, iar în viața acestora capătă prioritate așteptările Lui cu privire la fiecare dintre noi, împlinite exemplar de sfinți. De asemenea, dorința de atingere a ceva sfânt face loc atingerii mistice a pelerinilor de către Unicul dăruitor al vieții de sfințenie, la care împreună sunt chemați.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!