„Atunci am hotărât să ne unim pe veșnicie cu Ţara”

„Atunci am hotărât să ne unim pe veșnicie cu Ţara”

Raluca Prelipceanu, 29 Aprilie 2018

De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii am participat la Sfânta Liturghie în biserica veche din satul Vința, comuna Lupșa, din județul Alba. Biserica, având hramul „Sfântul Arhanghel Mihail", datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, aflându-se pe marginea unui lac de steril deversat în urma exploatării miniere de cupru de la Roșia Poieni. Pe cărțile liturgice de aici am aflat cu uimire câteva urme ale istoriei legate de Marea noastră Unire.

O dedicație pe un Liturghier din 1760 menționează data donației 1763, iar pe clopotul bisericii este inscrip­ționat anul Domnului 1775. Pictura bisericii a fost finalizată în 1812, conform inscripției din proscomidiar și este atribuită zugravului Simion Silaghi Sălăgeanu din Abrud, un zugrav renumit în acea perioadă, care studiase pictura în regiunea Clujului, stabilindu-se ulterior la Abrud. Simion Silaghi a pictat numeroase biserici din zona Hunedoarei, în regiunea Brad și de aici, de pe Valea Arieșului, dintre care unele se mai păstrează și astăzi. El a lucrat la pictura acestei biserici vreme de trei ani, între 1819 și 1821.

Un sat care încet-încet piere

În prezent, în cătunul Vința mai trăiesc doar câteva familii. Același viitor îl va avea cel mai probabil și satul din vecinătate, Geamăna, care adăpostea o biserică din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar care este aproape în întregime acoperit de lacul de steril.

Biserica de la Vința a fost ridicată, prin strădania sătenilor, pe locul unei biserici mai vechi de lemn și este rodul năzuinței de a păstra credința ortodoxă moștenită din moși-strămoși a oamenilor acestor locuri, într-o vreme de mari frământări, o perioadă în care generalul Bukow distrusese, din ordinul împărătesei Maria Tereza, majoritatea bisericilor ortodoxe din Ardeal. Aceasta dorea să impună în Transilvania religia uniată și implicit stăpânirea de la Vatican. Perioada 1760-1764 a fost deosebit de sângeroasă și a dat mulți mărturisitori în rândul orto­docșilor români, mulți murind spânzurați, trași în furci sau pe roată. Prigoana a încetat doar atunci când stăpânitorii au realizat că, de se mai continua astfel, nu avea să mai fie mână de lucru pentru pământuri. În această zonă a Țării Moților, locuitorii s-au ridicat însă pentru a apăra religia ortodoxă a strămoșilor lor sub conducerea Sfântului Sofronie de la Cioara, fapt pentru care Ortodoxia s-a întărit și bisericile ortodoxe au continuat să fie ridicate pe aceste meleaguri, în ciuda prigoanei imperiale. Aceste sate dintre dealuri i-au adăpostit printre alții, la 1784, și pe răsculații din oastea lui Horea, Cloșca și Crișan, în perimetrul comunei pe atunci Şasa-Vința, pe dealurile dinspre Mogoș fiind prins de altfel Crișan. Satul Vința își datorează cel mai probabil numele de la regimentul din armata austro-ungară de Vins, biserica fiind se pare ridicată pe locul alteia mai vechi de lemn. Ușa bisericii este realizată dintr-un singur trunchi de brad, pardoseala de piatră provenind cel mai probabil de la cariera din apropiere. Pictura realizată de Simion Silaghi, unul dintre cei mai buni pictori ai perioadei, arată indirect și nivelul înstărit al locuitorilor comu­nității de aici.

Însemnări ale strămoșilor

Pe lângă pictura valoroasă, biserica adăpostește și câteva cărți vechi, printre care un Liturghier de la 1902 și un Apostol de la 1917. Pe prima pagină din Liturghier am găsit o însemnare a preotului Petru Sabău, parohul din satul învecinat Hădărău, tot de pe raza comunei Lupșa. Liturghierul a fost dăruit bisericii din Vința în 1923 de către Casa Bisericilor din București, după cum ne confirmă însemnarea parohului de atunci de pe dosul paginii. Redăm mai jos cuvintele părintelui Petru Sabău (trecut la Domnul în 1966 și înmormântat lângă biserica din Hădărău) referitoare la Marea Unire din 1918:

„În anul 1918, 1 Decemvrie s-a făcut o adunare mare în Alba Iulia, unde toți romanii din Ungaria, Banat au declarat alipirea lor la România mumă, aruncând jugul ungurilor purtat de mai bine de 1000 de ani. Tot în anul acesta pe la sfârșitul lunii decemvrie, armata română au ­înaintat prin Ardeal, cuprinzând rând pe rând oraș după oraș, sat după sat, punând astfel stăpânire românească peste tot Ardealul. În anul 1919 au trecut prin munți apoi regele Ferdinand I și soția Maria.

Tot în anul 1919 august 5-10, armata română au ocupat de la bolșevicii maghiari care jefuiau și prădau chiar și capitala Ungariei, Budapesta, făcând ordine și la ei. S-au scris acestea pentru posteritate aug 28.

Petru Sabău”

Pe spatele paginii găsim o altă însemnare, aparținând părintelui Iosif Cutean, parohul bisericii de la Vința la acea vreme: „Liturghierul acesta împreună cu 34 bucăți cărți bisericești le-am primit gratuit de la Casa Bisericilor din București în anul 1923 martie în 13. Din aceste sf. cărți se aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu împreună cu credin­cioșii bisericii noastre.

Iosif Cutean

Preot"

Slove pline de dragoste de neam

Atitudinea sătenilor de la Vința cu privire la Marea Unire transpare din declarația dată de repre­zentanții comunei Şasa-Vința în noiembrie 1918, declarație pe care o reproducem mai jos:

„Declarațiune

Subscrișii locuitori din comuna Şasa-Vința, pretura Trăscău, județul Turda Arieș, declarăm prin aceasta sărbătorește atât în numele nostru, a familiei noastre cat și a întregului popor din comună în număr de 1500 de suflete cum că pretindem și dorim nestrămutat ceia ce au dorit și strămoșii noștri: Unirea tuturor romanilor din Ungaria și Ardeal cu frații noștri de un sânge și o limbă din Bucovina, România și Basarabia, aderăm deci cu tot sufletul nostru la hotărârea ce se va aduce în acest înțeles de Marea Adunare Națională din Alba Iulia care să va ținea în 1 Decemvrie 1918.

Şasa Vința la 28 Novembrie 1918, Victor Bârsan, Preșe­dintele senatului național local" (În total, documentul conține 55 de semnături ale reprezen­tanților comunei Şasa-Vința și se găsește la Muzeul Unirii din Alba Iulia, în Documentele Unirii, vol. VI, pp. 583-584).

Victor Bârsan a fost de altfel reprezentantul comunei la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, după cum reiese din însemnările preotului Sebastian Ciapa din Lupșa, și el participant la Marea Adunare Națională. Victor Bârsan s-a aflat într-una dintre cele trei căruțe în care au plecat cei 12 reprezentanți ai comunei Lupșa pe traseul Lupșa - Abrud - Zlatna - Alba Iulia la data de 29 noiembrie, restul de 40 de participanți plecând pe jos peste dealuri până la Mogoș și de acolo către Zlatna și Alba Iulia.

Iată cum evoca în 1965 un fiu al satului, minerul Iosif Cutean, născut în 1894 la Vința, evenimentele de la Marea Unire din 1918, la care a participat în calitate de muncitor pe Valea Jiului: „Și noi muncitorii ne-am organizat să fim prezenți la adunare. Am plecat din Petroșani cu trenul. Am ajuns după masă în 30 noiembrie în Alba Iulia. În gară ne-a întâmpinat o companie de ostași, cu muzică militară. Toți eram fericiți. Noaptea a nins puțin. Dimineața ne-am dus la adunare pe Câmpul lui Horea. Atât popor se adunase de nu cuprindeai cu ochii. Atunci am hotărât să ne unim pe veșnicie cu Ţara". Mărturia sa a fost reprodusă de Vasile Bud în Marele act al Unirii de la 1918 în conștiința locuitorilor din zona Câmpeni, în „Ţara Moților", 1978.

Deși pământurile acestea vor fi acoperite în curând de apele sterilului, amintirea dragostei de credință, neam și țară a oamenilor de altădată de aici nu se va șterge niciodată.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!