Ioan Bușagă

Sfinţire de biserică la Măcin, Tulcea
23 Iulie 2010
Biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, va fi sfinţită mâine de trei ierarhi: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Visarion, Episcopul Tulcii,...
Cursuri pentru actualizarea cunoştinţelor
23 Iulie 2010
Preoţii interesaţi să obţină un grad pot depune dosarele la Centrul Eparhial până la 1 august. Ei pot participa la cursurile de obţinere a definitivatului, a gradelor II şi I în preoţie, iar sesiunile de formare vor avea loc în perioada 1-17...
Tineretul Ortodox, în conferinţă la Târgovişte
22 Iulie 2010
În Aula "Sfântul Voievod Neagoe Basarab" a Centrului Eparhial a avut loc luni, 19 iulie, sub preşedinţia IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Conferinţa Tineretului Ortodox din municipiul Târgovişte. S-au reunit 150 de tineri, delegaţi...
Resfinţire de biserică la Momaiu
20 Iulie 2010
Cu ocazia prăznuirii "Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul", Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a resfinţit ieri, 20 iulie, biserica Parohiei Momaiu din Protoieria Slatina I. Preasfinţia Sa a efectuat şi vizite pastorale la...
Concurs de toacă la Măldăreşti
20 Iulie 2010
La Parohia Măldăreşti din Arhiepiscopia Râmnicului, va avea loc joi, 9 septembrie, a VII-a ediţie a concursului de toacă interjudeţean: "Cântecul care te cheamă la rugăciune". "Pot participa băieţi şi fete, individual sau în grup de maxim 6...
Corul Evloghia cântă la Biserica „Sfântul Elefterie“
09 Iulie 2010
Concertul de psalmi susţinut de grupul de muzică bizantină "Evloghia", cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, va avea loc duminică, 11 iulie, ora 19:00, la Biserica "Sfântul Elefterie" din Piaţa Operei. La concertul...
Şcoală duminicală la Mădulari
09 Iulie 2010
Întâlnirile catehetice din cadrul programului naţional "Hristos împărtăşit copiilor", de la Parohia "Sfântul Dimitrie" din comuna Mădulari, Arhiepiscopia Râmnicului, au loc în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. Părintele...
„Alege Şcoala“ în Protoieria Titu
08 Iulie 2010
În Arhiepiscopia Târgoviştei, preoţii din cadrul Protoieriei Titu participă de luni, 5 iulie, la lucrările proiectului educaţional "Alege Şcoala". Scopul proiectului este prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi...
Lansare de carte la Ploieşti
08 Iulie 2010
Lansarea cărţii "Vieţile lui Alexandru Paleologu" a criticului literar Tudorel Urian a avut loc ieri, 8 iulie, la Muzeul "Paul Constantinescu" din Ploieşti, în cadrul "Întâlnirilor de Conştiinţă". Au fost invitaţi criticul literar Alex Ştefănescu...
Campanie umanitară la Severin
08 Iulie 2010
În Episcopia Severinului şi Strehaiei se va organiza în fiecare parohie, din cauza inundaţiilor din Moldova, colecte în toate duminicile lunii iulie, constând în ajutoare financiare, alimente neperisabile şi alte bunuri materiale, informează...
Arhiepiscopia Târgoviştei, solidară cu sinistraţii
08 Iulie 2010
Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviştei derulează un program de strângere de ajutoare pentru cei afectaţi de inundaţii, în parohiile din eparhie. Se remarcă Parohia "Sfântul Nifon" din Târgovişte, care, în ziua de luni, 12 iulie,...
Arhiepiscopul Salzburgului a vizitat Patriarhia Română
07 Iulie 2010
Eminenţa Sa, dr. Alois Kothgasser, Arhiepiscopul de Salzburg, a fost primit ieri, 7 iulie, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a...
Un nou preot în parohia Boteni, Argeş
05 Iulie 2010
În parohia Boteni din protopopiatul Câmpulung Muscel, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a instalat duminică, 4 iulie, un preot nou pentru cel de-al doilea post al parohiei. "Cu ocazia săvârşirii Sfintei Liturghii...
Şedinţă de lucru în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
04 Iulie 2010
Şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a avut loc joi, 1 iulie. Lucrările au fost deschise de către Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, informează sf-esc.ro. A fost...
Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, la Chicago
04 Iulie 2010
La Centrul Eparhial din Chicago a fost organizată în perioada 1-4 iulie cea de-a 77-a ediţie a Congresului Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, informează Radio TRINITAS şi Agenţia de ştiri BASILICA. Lucrările congresului...

Arhivă ediții

Contactează-ne!