Ion Mitican

Tradiţia strămoşească cerea ca, odată cu sufletul, de Paşti să se primenească toate
16 Aprilie 2009
„De Paşti, în satul vesel, căsuţele-nălbite/ Lucesc sub al lor malduri de trestii aurite...“ Acestea sunt versurile poetului Vasile Alecsandri, scrise cu gândul la Sărbătoarea Sărbătorilor, când întreaga lume a satelor româneşti trăia bucuria...
Regina Serbiei, în vizită la bunica de la Iaşi
05 Noiembrie 2008
Deschizând ziarele din 3/15 mai 1887, ieşenii puteau citi: „Oraşul Iaşi are distinsa onoare de a primi în sânul său iluştri oaspeţi, M.S. Regina Serbiei, care călătoreşte incognito sub titlul de contesa de Tacova, împreună cu succesorul...
În adâncurile Basarabiei, la Mileştii Mici
21 Octombrie 2008
Într-una din sâmbetele trecute, pe la 7 dimineaţă, împreună cu alţi vreo 40 de ieşeni doritori să vadă sau să revadă frumoasele meleaguri ale Moldovei de dincolo de Prut, porneam cu un elegant autocar spre Chişinău, având drept călăuză pe...
Peste 350 de ani de sărbătoare în Târgul Ieşilor
11 Octombrie 2008
Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva (numită, pe vremuri, Paraschiva) a devenit o sărbătoare deosebită a Iaşilor încă de pe la 1641, odată cu aducerea moaştelor sale pe meleagurile Moldovei, de la Constantinopol, prin silinţa vrednicului domnitor...
Pe urmele lui Ionel Brătianu, acum 90 de ani
25 Septembrie 2008
Parcurgând frumoasa stradă a Ieşilor ce poartă numele bătrânului om politic Lascăr Catargi, unii trecători îşi aruncă privirile grăbite spre placa din marmură, cu litere aurii, bătută în peretele clădirii de la numărul 44. Alţii, mai curioşi,...
Cum a devenit scriitorul Edgar Quinet un mare prieten al României
13 Septembrie 2008
Evocându-l săptămânile trecute pe Gheorghe Asachi, ne-am întâlnit şi cu Ermiona, fiica sa căsătorită cu scriitorul şi istoricul francez Edgar Quinet. Fiind o figură remarcabilă a ţării de dinaintea Unirii şi aproape uitată în zilele noastre, ne...
Asachi, uitatul „referendar“ al învăţământului românesc
28 August 2008
Undeva, pe strada Codrescu din Iaşi, la numărul 2, se află o casă bătrânească cu etaj, intrare modestă laterală şi pereţi dosiţi în umbra unui pâlc de pomi, tei şi mesteceni, ce-şi caută lumina avântându-se spre înălţimile cerului. În faţa ei,...
Hariclea Darclée, privighetoarea din Carpaţi care a încântat capitalele lumii
20 August 2008
Sporovăind într-o zi din anul 1987 pe strada Lăpuşneanu din Iaşi, împreună cu unul dintre venerabilii cronicari ieşeni - bădia Aurel Leon - în jurul căruia uceniceam, acesta mi-a prins deodată braţul şi s-a oprit în dreptul unei case, lângă...
Take Ionescu, „oracolul nădejdilor“
30 Iulie 2008
Continuând a prezenta locuri istorice sau oameni de seamă care s-au aflat la cârma ţării în momente deosebite din istoria ei, precum războiul mondial de acum 90 de ani, astăzi, vom poposi în Iaşi, pe strada numită, pe vremuri, Lăţescu, apoi...
Cum a apărut „soarele electric“ în România
10 Iulie 2008
Pentru că, zilele acestea, se împlinesc 140 de ani de la aprinderea primei lămpi electrice („soarele electric“) în România, ne-am gândit că n-ar fi rău să vă prezentăm cum a început această poveste. Experimentul s-a petrecut în zilele de 11 şi...
Conacul de la Mirceşti, primul muzeu literar din România
02 Iulie 2008
Potrivit obiceiului statornicit la Muzeul Literaturii Române de la Casa Pogor din Iaşi - instituţia care are grijă de spiritul ieşenilor organizând acţiuni literar-culturale periodice - vinerea trecută a sunat adunarea. Un telefon, scurt, mă...
Prinţesa uitată din viaţa marelui Enescu
16 Iunie 2008
Sâmbăta trecută (7 iunie 2008) aflându-mă în Bucureşti, la Târgul internaţional de carte, după vizitarea expoziţiei găsind la poartă un microbuz cu doi tineri amabili şi zâmbitori: un băiat-şofer şi o fată-ghid ce pofteau vizitatorii la scurte...
Brişca lui taica Berthelot
07 Iunie 2008
Împlinindu-se, primăvara aceasta, 90 de ani de la crâncenul prim război mondial, continuăm să aducem în atenţia cititorilor unele dintre momentele şi, mai ales, marile „figuri istorice“ implicate în mersul său, dar al căror nume sunt, astăzi,...
Căpriana, Chişinău, Orheii Vechi - întoarcere la „baştina“ străbunilor
26 Mai 2008
Chişinăul este un oraş modern, cu vreo 730.000 de locuitori. Deşi trăieşte momente dificile, datorită închiderii fabricilor şi plecării multor cetăţeni la lucru, pe meleaguri îndepărtate, ca şi la noi, oraşul plin de vegetaţie, parcuri, alei...
Despărţirea de Delavrancea, la „întâi florar“, acum 90 de ani
06 Mai 2008
Frumoasele zile ale acestei primăveri bogate şi luminoase, cu minivacanţa adusă de sărbătoarea Paştelui şi tradiţia Armindenului, s-au petrecut în bucuria blajină a celor vârstnici şi în tumultul veseliei celor tineri. Fiindcă sărbătorile...

Arhivă ediții

Contactează-ne!