Raluca Brodner

Daruri pentru pelerinii veniți la București
27 Octombrie 2017
Şi în a treia zi de pelerinaj la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, organizatorii, prin grija Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și cel...
Hrană pentru pelerini
26 Octombrie 2017
Pentru credincioşii care s-au închinat ieri după-amiază la sfintele moaşte, orele de aşteptare au trecut mai uşor, nu doar datorită timpului favorabil, care s-a îndreptat...
A început pelerinajul pe Colina Patriarhiei
25 Octombrie 2017
Câteva sute de pelerini au participat ieri, 24 octombrie, la slujba religioasă de așezare a raclelor cu fragmentul din Lemnul Sfintei Cruci și cu moaștele Sfântului Cuvios...
La căsuţa natală a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul
18 Octombrie 2017
„Ştiu că vii la mine. Să îmi aduci ceva de acasă”, i-a vorbit în vis Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul unei femei din Fălticeni, înainte de a ajunge la casa lui din...
Biserica, şcoala, spitalul – instituţii care se completează, nu se opun
12 Octombrie 2017
În România sunt 16.403 biserici ortodoxe şi 19.540 de școli, conform statisticilor oficiale. Aceleaşi date poziţionează ţara noastră pe locul...
Părintele Arsenie Papacioc şi Traian Trifan, în lumina unei evocări
05 Octombrie 2017
În urmă cu mulţi ani, Traian Trifan a scris ca dedicaţie, la cererea unor adolescenţi, pe o carte de rugăciuni: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Acest dicton i-a fost...
Muzeul „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim
28 Septembrie 2017
Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Muzeul „Rugul aprins”, de la etajul clopotniţei Mănăstirii Antim din Bucureşti, a fost reorganizat...
Dumitru Dobrescu, 70 de ani de muncă în domeniul medicamentului
24 Septembrie 2017
Prof. dr. docent universitar consultant, membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Franceze de Farmacie,...
Arhimandritul Sofian Boghiu, cuvânt către pictorii bisericeşti
06 Septembrie 2017
A atins sufletele a sute de credincioşi cu blândeţea, dăruirea şi înţelepciunea sa de mare duhovnic. Pe lângă aceste virtuţi, arhimandritul Sofian Boghiu a fost înzestrat şi...
„Cea mai importantă şcoală a credinţei este grădiniţa”
01 Septembrie 2017
În curtea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” - Mavrogheni, din apropierea Muzeului Țăranului Român și a Parcului Kiseleff, există de opt ani o grădiniţă. Copacii umbroşi, florile...
Alexei Mateevici, preotul cu inimă de poet
24 August 2017
Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români născuţi în Republica Moldova. Deşi a trăit doar 29 de ani, a lăsat o zestre de scrieri pline de talent. Astăzi se...
„De crescut, creştem oricum, important este să creştem oameni”
22 August 2017
Andreea-Simona Olteanu este doctor în psihologia dezvoltării copilului, psihoterapeut-specialist, psiholog clinician specialist, logoped şi...
„Rolul familiei este crucial în educație”
17 August 2017
Maria Magdalena Chipon este trainer acreditat, organizator evenimente de dezvoltare psihosocială pentru copii, adolescenţi, tineri şi unul dintre formatorii care activează sub...
„Feţele” Psalmilor în viziunea lui Romeo Andronic
21 Iulie 2017
Contribuţia sa artistică este cunoscută şi apreciată mai ales în domeniul restaurării picturii murale şi a picturii religioase. Prea puţin sondată, latura creaţiei grafice...
Arhimandritul Arsenie Papacioc, şase ani de odihnă în Împărăţia Luminii
19 Iulie 2017
Adesea mi se face dor de el, deşi nu l-am întâlnit niciodată. Cuvintele lui mă întăresc şi...

Arhivă ediții

Contactează-ne!