ștefan Sfarghie

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale premiaţi la Academia Română
24 Aprilie 2019
Academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române, i-a premiat vineri, 19 aprilie, pe voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii...
Sfânta şi Marea Miercuri (Denie); Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin; Sfânta Cuvioasă Elisabeta
24 Aprilie 2019
Sfântul Iorest s-a născut în Transilvania, dar a învăţat carte în Moldova, la Mănăstirea Putna. Cu sprijinul domnitorului Moldovei Vasile Lupu şi al Sfântului Mitropolit...
Praznicul Floriilor în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
23 Aprilie 2019
Ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit în Duminica a 6-a din Postul Mare, a Floriilor, Sfânta Liturghie în catedrale, biserici de mănăstiri şi biserici...
Sfânta şi Marea Marţi (Denie); Sfântul Mucenic Valerie (Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va săvârşi luni, a doua zi de Paşti, potrivit hotărârii Sfântului Sinod)
23 Aprilie 2019
Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrucât sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se află anul acesta în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale...
Sărbătoare luminoasă înainte de Săptămâna Pătimirilor
22 Aprilie 2019
În Duminica a 6-a din Postul Mare, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. La Catedrala Patriarhală, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur...
Sfânta şi Marea Luni (Denie) Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei
22 Aprilie 2019
Sfântul Teodor a fost din ţara Galatiei, din satul Sicheot, de lângă Ancira (Ankara de astăzi), şi a trăit pe vremea împăratului Tiberiu al II-lea (578-582), până în vremea...
Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina (Sâmbăta lui Lazăr - Pomenirea morţilor)
20 Aprilie 2019
Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în...
Activităţi culturale şi artistice la Galaţi
19 Aprilie 2019
La Galaţi a avut loc marți, 16 aprilie, etapa pe Arhiepiscopia Dunării de Jos a concursului naţional cultural-artistic „Hristos: sufletul satului meu”. Tot la Galaţi,...
Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie
19 Aprilie 2019
În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi se numea Lavra Veche. I se mai spunea şi Peştera Veche,...
Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
18 Aprilie 2019
Sfântul Ioan (†820) a ieșit de tânăr din lume şi, iubind pe Hristos, s-a dus la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah și împreună se nevoiau, plăcând lui...
„Relaţia dintre poporul evreu şi poporul român este una foarte bună”
17 Aprilie 2019
Excelenţa Sa David Saranga, ambasadorul Israelului în România, i-a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru primire,...
Situația pelerinilor care au participat la sfințirea Catedralei Naționale
17 Aprilie 2019
Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a centralizat situația credin­cio­șilor care au fost prezenți la evenimentul sfințirii Catedralei Naționale,...
Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
17 Aprilie 2019
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la...
Ostenitor de la Agenția de știri BASILICA a primit hirotonia întru diacon
16 Aprilie 2019
În Duminica a 5-a din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Precupeţii Noi,...
Sfintele Muceniţe fecioare: Agapia, ­Irina şi Hionia
16 Aprilie 2019
Aceste trei muceniţe, Agapia, Irina şi Hionia, erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau păgâni, dar...

Arhivă ediții

Contactează-ne!