Tudorel Petecilă

Sfânta Elena, sfetnicul creştin al împăratului Constantin
17 Mai 2008
Un ilustru profesor de Bizantinologie spunea că „în istorie poate că nimeni nu merită mai mult titlul de «Mare» decât împăratul Constantin, deoarece, în 15 ani, el a luat două decizii care au modificat viitorul lumii civilizate. Adoptarea...
Sfinţii Chiril şi Metodie, apostolii slavilor şi ocrotitorii Europei
06 Mai 2008
În preajma zilei Sfinţilor Chiril şi Metodiu (11 mai) vă propunem o scurtă incursiune istorică în faimosul Imperiu Bizantin. Acest mare imperiu, deşi frământat de probleme lăuntrice, cum ar fi erezia iconoclastă, îşi va îndrepta atenţia asupra...
„Noica şi paradigma creştină. De la Dumnezeul Întrupat la Dumnezeul culturii“
05 Aprilie 2008
Există un Cerc de studii „Constantin Noica“ în Bucureşti, ai cărui membri au avut iniţiativa unor conferinţe pentru aprofundarea operei şi a diferitelor aspecte ale gândirii noiciene. Astfel, conferinţele din acest an au dezbătut diferite teme,...
Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului
24 Martie 2008
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine,...
Sărbătoarea evreiască a veseliei
21 Martie 2008
Sărbătoarea evreiască Purim reprezintă un moment foarte aşteptat şi cu totul aparte, datorită tradiţiilor şi obiceiurilor specifice acestor zile de veselie. Pe 20, 21 şi 22 martie, comunităţile evreieşti de pretutindeni îmbracă haine festive,...
Sfântul Simeon Noul Teolog: O viaţă în căutarea luminii necreate
11 Martie 2008
Sfântul Simeon Noul Teolog este o personalitate care uimeşte până astăzi. Scrierile sale pot fi soluţia pentru revigorarea vieţii spirituale şi pentru acordarea unei mai mari atenţii nevoilor sufleteşti care tind să piardă teren în faţa celor...
Locul care dă încă o şansă vieţii
09 Martie 2008
Preţuirea şi dragostea pe care le-o datorăm celor peste care anii au trecut nu trebuie să rămână la un nivel teoretic, ci trebuie transformată în îngrijire şi implicare efectivă pentru uşurarea greutăţilor pe care vârsta înaintată le aduce cu...
Joc de toponime şi schimb intercultural la Muzeul Ţăranului Român
19 Februarie 2008
În perioada 15 februarie-20 martie, Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti găzduieşte o expoziţie inedită de bijuterii, denumită „Olten - Olt - Oltenia“. Această expoziţie reprezintă un proiect internaţional, aflat sub egida Guvernului României...
Biserica Mavrogheni - trei veacuri de credinţă şi cultură
19 Februarie 2008
În apropiere de Piaţa Victoriei, în aglomeratul şi zgomotosul centru al Bucureştiului, pe micuţa stradă a Monetăriei, descoperim o oază de verdeaţă, de linişte şi de plăcută atmosferă duhovnicească: Biserica Mavrogheni. Curtea spaţioasă şi...
Cântările Ortodoxiei: Rob al lui Dumnezeu ori sclav al păcatului?
15 Februarie 2008
„Scăpându-te din robia rătăcirii, slobod te-ai arătat întru Dumnezeu cu harul, făcându-te Lui rob ales şi fiind părtaş al legăturilor lui Pavel, pentru Hristos ai fost omorât fără dreptate, Apostole. Pentru aceasta, mărturisind după lege,...

Arhivă ediții

Contactează-ne!