Sănătate
Balneologie şi naturopatie

Balneologie şi naturopatie

Factorii balneari şi climatici au fost utilizaţi în scop medical din cele mai vechi timpuri. Texte săpate în marmură pentru cinstirea unor locuri în care se găseau izvoare cu ape minerale tămăduitoare au fost descoperite pe teritoriul în care astăzi se găsesc localităţile Geoagiu şi Herculane.

La sfârşitul Evului Mediu erau deja cunoscute calităţile unor factori balneoclimatici de pe teritoriul de azi al României. În anul 1821, V. Pop a tipărit la Sibiu, în limba română, o lucrare intitulată "Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna". Câţiva ani mai târziu, studiul factorilor balneari constituia o preocupare a "Cercului ieşean de lectură", înfiinţat în 1830 de către Mihai Zotta (de remarcat că acest "cerc" s-a transformat în "Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi", considerată cea mai veche societate ştiinţifică din ţară).

Un aport semnificativ la dezvoltarea balneologiei a avut şi Carol Davilla, care, în 1869, a infiinţat, la Bucureşti, Societatea de Hidrologie Medicală. Prima lucrare experimentală de balneologie din Europa a fost efectuată de către A. Theohari, care, în 1910, şi-a publicat teza de doctorat intitulată "Studiul farmacodinamiei apelor minerale de la Slănic Moldova pe câine cu stomac Pavlov" (lucrare premiată de Academia Română). Se cuvine să mai menţionăm că, în 1923, s-a înfiinţat Institutul de Balneologie din Bucureşti şi a fost lansată "Revista de hidrologie medicală şi climatologie", care avea ca preşedinte de onoare pe Regina Maria.

În mai 1938, la Bucureşti şi Constanţa s-au desfăşurat lucrările primului congres internaţional de balneologie şi climatologie, în cadrul căruia a fost evidenţiată valoarea deosebită a factorilor terapeutici de pe litoralul Mării Negre. Ulterior, studiul acestor factori a dus la acumularea de informaţii care s-au condensat în specialitatea medicală numită balneoclimatologie. Această specialitate are un rol profilactic primar, când se adresează persoanelor sănătoase, sau secundar, care vizează prevenirea recidivelor sau a proceselor degenerative la pacienţii care au fost trataţi cu mijloacele clasice. În afară de tratamentul de bază, disciplina, care a evoluat spre terminologia de recuperare medicală, a mai adăugat şi tratamente adjuvante de fizio şi kinetoterapie, menite să favorizeze procesul de refacere şi să prevină instalarea unor deficienţe cauzate de imobilizarea prelungită la pat.

Dacă ne gândim că pe teritoriul României se află toate cele 11 categorii de ape minerale cuprinse în clasificările europene, toate tipurile de nămoluri terapeutice, toate formele de climat (excitant, sedativ, stimulant), ne dăm seama de ce, la un moment dat, funcţionau 232 de staţiuni balneare. Din păcate, după 1990, multe au căzut în paragină şi încercările de resuscitare ale acestora sunt destul de palide şi din cauza stării precare a drumurilor de acces.

Nostimă mi se pare redescoperirea acestei specialităţi în cadrul "terapiilor complementare", sub denumirea de "naturopatie". În această formă de terapie, medicul este înlocuit cu un "maestru", care îl ajută pe pacient să-şi îmbunătăţească sănătatea fără să privească starea sa ca pe o problemă exclusiv clinică. Ni se servesc cugetări adânci de tipul "când starea de sănătate a individului se îmbunătăţeşte, boala dispare". Unde mai pui că s-a "inventat" (deocamdată în alte ţări) şi o facultate de patru ani, care oferă diplomă de "naturopat".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!