Banat

Bucurie sfântă la mai multe parohii din Episcopia Caransebeșului
16 Aprilie 2016
Zilele trecute, în Parohia Mâtnicu Mare din Protopopiatul Caransebeș, a avut loc Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși din localitate, precum și...
Cerc pastoral-misionar comun la Mănăstirea Feredeu
16 Aprilie 2016
Săptămâna aceasta, la Mănăstirea Feredeu a Arhiepiscopiei Aradului s-au întâlnit cercurile pastoral-misionare din cadrul Protopopiatului Lipova la ceasul Liturghiei...
Activitate metodică în zona Ineu
16 Aprilie 2016
Sub genericul „Împreună, spre împlinirea lucrărilor Bisericii şi a Şcolii”, preoţi ai comunei Seleuş, județul Arad, şi profesori care predau disciplina religie în unităţi de...
Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul
15 Aprilie 2016
Miercuri-seară, în toate Bise­ri­cile Ortodoxe s-a săvârșit slujba Deniei Canonului Sfân­tului Ierarh Andrei, Ar­hie­piscop al Gortynei, capitala insulei...
Conferința „Spovedanie și educație” la Timișoara
14 Aprilie 2016
În cadrul programului de comunicări prepascale, organizate de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, împreună cu Arhiepiscopia Timișoarei şi Asociaţia...
Vizită arhierească la centrele sociale din Oravița
14 Aprilie 2016
Sute de beneficiari de la centrele sociale din Oravița au fost vizitați marți, 12 aprilie, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Împreună cu...
Cerc pastoral-misionar în parohia ortodoxă Aradul Nou
14 Aprilie 2016
Preoţii din Cercul pas­toral-misionar Arad I, coordonaţi de către părintele prof. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, s-au...
Lansarea filmului „Pui de cerb” la Timișoara
13 Aprilie 2016
În Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara a avut loc, de curând, lansarea filmului „Pui de cerb – Importanța muzicii în dezvoltarea copilului”, realizat de...
Slujbă de binecuvântare a monumentului academicianului Cornelia Bodea
13 Aprilie 2016
În incinta Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad, în pre­zen­ța mai multor oficialități, a avut loc, zilele trecute, o slujbă de binecuvântare a unui monument...
Pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu
13 Aprilie 2016
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, credincioșii de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, însoțiți de părintele...
Taina Sfântului Maslu în Parohia Arad-Bujac
13 Aprilie 2016
La începutul acestei săptămâni, la ceas de seară, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul arădean Bujac, păstorită de părintele paroh Vasile Pop, a...
Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului
12 Aprilie 2016
În Duminica a patra din Sfântul Post, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie în biserica cu...
Cerc pastoral-misionar în Parohia Joia Mare
12 Aprilie 2016
Preoţii Cercului pastoral-misionar numărul 2 Buteni, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de părintele Marian Ciucur,...
Duminica Sfântului Ioan Scărarul
11 Aprilie 2016
Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pe de‑o parte, încheie săptămâna a patra a Postului Păresimilor, închinată cinstirii Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus...
Conferință pentru tineri la Reșița
11 Aprilie 2016
Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a fost arhiplină joi, 7 aprilie, cu ocazia conferinței susținute de părintele conf. univ. dr. Constantin Necula de la...

Arhivă ediții

Contactează-ne!