Editorial
Belşugul mesei şi bucuria sărbătorii

Belşugul mesei şi bucuria sărbătorii

Diac. Ciprian Bâra, 22 Decembrie 2013

Cea mai înaltă îndeletnicire  pentru om nu este munca, ci rugăciunea şi bucuria prăznuirii împreună cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi. Omul contemporan trăieşte o tensiune continuă între dorinţa de a munci şi a fi eficient şi lipsa timpului pentru repaus. În Biserică, întreg timpul capătă caracter festiv, sărbătoresc, mai ales în duminici şi în zilele de mari sărbători, aşa cum sunt cele pe care le petrecem sau pe care încă le mai aşteptăm.

În Ajunul şi în zilele Crăciunului sunt foarte mulţi care dezvoltă o imagine extrem de comercială a sărbătorii, exprimată prin reclame cât mai diverse, rafturi cât mai pline, cadouri cât mai inedite, mese şi chefuri cât mai bogate, lucruri care luate doar aşa, ca o simplă imagine scoasă din ramă, veştejesc adevăratul sens al sărbătorii.

Sunt de acord că adevărata bucurie a marilor sărbători împărăteşti transcende simţurile şi cele supuse lor, dar nu mă înscriu în categoria celor care cred că cea dintâi nu are nici o legătură cu bucuriile cotidianului.

Sunt încredinţat că adevărata bucurie se însoţeşte cu sporirea în credinţă, în fapte bune şi viaţa în Hristos şi că, totodată, răspunsul la forfota şi imaginea pur consumeristă a sărbătorii rezonează printr-un apel straşnic la tradiţiile ortodoxe, spre împlinirea şi dăinuirea lor, dar fără a uita că dincolo de gest şi de atitudine e mai important resortul care le dă viaţă acestora.

Nu, nu trebuie să negăm bucuria, fie ea manifestată prin lucruri mici, de dragul aşezării tuturor cu forţa într-un tipar supracreştin. Nu, nu trebuie să negăm orice manifestare a celui de lângă noi în numele acurateţei creştine, lipsită, din păcate, uneori de umbra smereniei şi a delicateţii.

Cadourile, darurile, mesele îmbelşugate sunt un reflex firesc al sărbătorii. Cine nu-şi aduce aminte cu emoţie ceasurile de pregătire a mesei de Crăciun în care mama sau bunica se ostenea peste măsură pentru ca totul să fie aşa cum trebuie de sărbătoare? Cui nu-i fuge gândul la clipele prelungite trăite împreună cu bunicii gârboviţi de cernerea anilor, cu naşii părinţilor sau cu finii şi prietenii lor? Sărbătoarea este un timp al împreună-petrecerii şi de aceea masa are un loc deosebit. Este important ca bucatele să fie ales făcute şi cu bucurie ca pentru Dumnezeu, dar şi mai important este prilejul întâlnirii cu cei dragi, acestea fiind şi o expresie a păcii şi a bunei înţelegeri.

Resortul care stă în spatele tuturor acestor exprimări, fie daruri, fie mese îmbelşugate şi multă bună voie în zilele sfinte de sărbătoare, trebuie să fie dragul şi pomenirea iubitoare de aproapele.

Prin iubire omul îi primeşte înlăuntrul său pe ceilalţi, după cum el însuşi trăieşte în persoanele care îl iubesc. Prin întâlnire sau prin pomenirea iubitoare în gând, pomelnic şi rugăciune păstrează vie prezenţa şi celor cu care se întâlneşte la masă şi a celor care nu mai sunt lângă el spaţial sau temporal. Prin păstrarea celorlalţi în spaţiul vieţii personale sau prin prezenţa în spaţiul vieţii celorlalţi, omul dobândeşte simţirea vieţii mai presus de individual.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!