Repere şi idei
Beneficiile compasiunii

Beneficiile compasiunii

Filosofii antici - de la Socrate la Seneca - au afirmat că un om nu poate fi fericit dacă nu este și o ființă morală. Morala, însă, are ca țintă binele celuilalt, iar, prin extensie, binele tuturor. Binele comun. De aceea, una din valorile etice indispensabile pentru o viață morală și fericită este compasiunea - tendința constantă de a diminua suferința în care se scaldă semenii noștri și care le umbrește bucuria vieții.

Studiile psihologice au demonstrat de multă vreme că noi, oamenii, suntem ființe comunitare: ne naștem în comunități umane în care devenim cu adevărat oameni, deprinzând limbajul și valorile specifice diverselor colectivități. Se poate afirma că moștenim grija pentru binele și fericirea celor de lângă noi. Dacă în copilărie am fost înconjurați de afecțiunea părin­ților, în special a mamei, de-a lungul vieții ne vom simți atașați de acei oameni care vor manifesta față de noi afecțiune. Cu alte cuvinte, față de acele ființe care ne vor crea un mediu psihologic propice pentru a ne simți confortabil, în care ne putem deschide sufletele fără teama de a fi tratați cu indiferență sau ironie.

De obicei, avem încredere în persoanele care manifestă grijă și interes față de noi. Nou-născu­ții care cresc într-un mediu plin de afecțiune se dezvoltă armonios: la maturitate vor fi, la rândul lor, ființe afectuoase, cu o bună imagine de sine. Copiii vitre­giți de dragoste cresc cu un sentiment de nesiguranță, dăunătoare unei dezvoltări mentale firești, iar mai târziu vor manifesta agresivitate și neîncredere în relațiile interumane.

Psihologii care au studiat compasiunea și capacitatea de empatie și-au pus întrebarea la ce vârstă începe să se manifeste sentimentul bunătății, grija pentru binele celuilalt? Psihologul Kiley Hamlin a făcut următorul experiment: a strâns câțiva copii și le-a proiectat un desen animat în care un cerc se străduia să urce un deal, iar un triunghi venea, salvator, exact la momentul oportun și îl ajuta să urce până la vârf. Într-un alt cadru, cercul o ia de la capăt încercând să urce dealul, dar un pătrat sare pe el și îl rostogolește până la baza dealului. După încheierea dese­nului animat, copiii au fost invitați să își aleagă jucării fie în forma triunghiului binevoitor, fie a pătratului mârșav. Toți au ales triunghiul altruist. Care a fost concluzia la care a ajuns Hamlin? „Când începe bunătatea? Bebelușii și copiii arată deja semnele ei. Deși putem crede despre ei că sunt preocupați numai de propriile lor dorințe, dacă au șansa, copiii sub doi ani arată semne de generozitate. Îi vedem dispuși să împărtășească - să împartă dulciurile lor. Iar acest lucru îi face fericiți”.

Concluzia psihologului Jerome Kagan, de la Universitatea Harvard, este similară: „Deși oamenii moștenesc un simț biologic care le permite să simtă furia, gelozia, egoismul și invidia, precum și să fie nepoliticoși, agresivi sau vio­lenți, moștenesc totodată și un simț biologic, chiar mai puternic, pentru bunătate, compasiune, coo­perare, iubire și grijă, în special pentru cei aflați în nevoie”.

În dezvoltarea noastră bio­psihică, sentimentul compasiunii este periclitat fie de factori sociali (de exemplu, spiritul concu­ren­țial care domină adesea în sistemele de învățământ), fie de alții, de natură psihică, atunci când, din obișnuință, hrănim emoțiile distructive care ne asediază sufletul: furia, ura, gândurile de răzbunare, egoismul.

Pentru a cultiva virtutea compasiunii, atât de benefică pentru dezvoltarea personalității și atât de necesară pentru a dobândi sentimentul unei vieți fericite, trebuie să luptăm cu emoțiile negative care ne asaltează constant mințile și inimile, înmulțind pe cât ne stă în puteri emoțiile pozitive (iubirea, buna dispoziție, bucuria). În plus, trebuie să ne exersăm atenția, astfel încât să descoperim situațiile și contextele de viață care nasc multă suferință și nespusă nefericire. Voi da aici un exemplu personal, biografic. Acum doi ani am intervievat peste 20 de oameni ai străzii din București, chestionându-i despre cât de greu este să viețuiești zi de zi în stradă. Spre surprinderea mea, cei mai mulți mi-au mărturisit că nu imposibilitatea de a-și satisface constant și firesc nevoile de bază (hrană, sete, nevoia de securitate personală) îi stânjenește cel mai tare, ci faptul că sunt jigniți și tratați ca neoameni. La sfârșitul acelei cercetări antropologice am ajuns la concluzia că, deși nu ne stă în puteri să îi reinserăm socioprofesional pe oamenii străzii, să le oferim o casă și un loc de muncă, putem, în ciuda aparen­țelor, să facem ceva foarte important pentru ei: îi putem trata ca oameni. Ne putem opri din drumul nostru, putem uita pentru câteva clipe de grijile noastre cotidiene și îi putem întreba cum și-au petrecut noaptea sau de ce ar avea, astăzi, nevoie. Iarna, un anotimp cumplit pentru oamenii străzii, în care mulți ajung din cauza gerului la spital sau chiar mor, le putem da un ceai cald, o haină mai groasă, o pereche de bocanci. Totul e să fim, la măsura noastră, mici buni samariteni. Să nu trecem indife­renți față de ei și să gândim, în mod eronat, că oamenii străzii, din cauza faptului că sunt con­damnați să trăiască la periferia societății de consum (nu au bani suficienți să consume în mod constant, nu au o casă și un loc în care să își depoziteze bunurile, nu au un statut și un prestigiu social), și-au pierdut calitatea de oameni.

În final, vă mărturisesc ce am aflat de la oamenii străzii: cel mai solid ajutor îl primesc de la creștinii care frecventează regulat biserica. Bătrânii și bătrânele credincioase, deși nu au venituri mari, nu trec indiferenți pe lângă ei și le dau un bănuț care măcar îi ajută să își cumpere pâinea cea de toate zilele. Părintele Arsenie Papacioc, întâlnindu-se într-o bună zi cu un om nevoiaș, deși nu avea la el nici un un ban, i-a dăruit ceva: i-a întins o mână caldă. În complicata lume de astăzi, ocaziile în care putem fi plini de compasiune sunt multe. Important este să începem cu începutul: să ne propunem să cultivăm în noi compasiunea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!