Biertan - centrul religios al saşilor din Transilvania, timp de trei secole

Narcisa Elena Balaban, 23 Noiembrie 2008

Dacă treci prin Ardeal, întâlneşti la tot pasul urmele saşilor, în special acele impunătoare biserici-cetăţi construite de saşi de-a lungul secolelor, pentru a le fi scut de apărare. Şapte dintre satele săseşti, cu bisericile lor fortificate, fac astăzi parte din patrimoniul mondial UNESCO. Biertan-Birthälm este primul loc din Transilvania considerat a fi foarte important pentru comunitatea internaţională. Biserica-hală de aici a fost construită între 1492-1515 şi este un rezultat al goticului târziu, cu elemente de Renaştere la unele portale. Uşa sacristiei este considerată o capodoperă a genului. Din 1572 până în 1867, Biertan a fost sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăţi ţărăneşti din Transilvania, în jurul bisericii fortificate.

La mijlocul secolului al XII-lea, Regele Geza al II-lea al Ungariei cheamă peste 2.500 de colonişti germani să dezvolte şi să apere zona de sud-est a Transilvaniei. Aceştia au fost primii colonişti germani care s-au stabilit aici, punând bazele comunităţilor săseşti. Deşi astăzi mai sunt foarte puţini saşi, cu preponderenţă vârstnici, dacă treci prin Ardeal, întâlneşti la tot pasul urmele lor, în special acele impunătoare biserici-cetăţi construite de ei de-a lungul secolelor, pentru a le fi scut de apărare.

Cea mai mare parte a bisericilor săseşti fortificate s-a păstrat astăzi chiar şi în sate deja uitate. Şapte dintre satele săseşti, cu bisericile lor fortificate, fac astăzi parte din patrimoniul mondial UNESCO. Acestea oferă o imagine plină de viaţă a peisajului cultural din sudul Transilvaniei şi sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare a terenului, un model de aşezare şi organizare a gospodăriilor ţărăneşti, păstrate încă din Evul Mediu. Localităţile sunt dominate de bisericile lor fortificate, care ilustrează stilurile de construcţie din secolul al XIII-lea şi până în secolul al XVI-lea.

Cetatea de la Biertan, una dintre primele aşezări germane din Ardeal

Cetatea ţărănească Biertan-Birthälm este primul loc din Transilvania considerat a fi foarte important pentru comunitatea internaţională. Face parte dintre primele aşezări germane din Ardeal, alături de Mediaş şi Moşna, toate trei aflate într-o competiţie acerbă pentru obţinerea centrului administrativ al celor „Două Scaune“ (Mediaş şi Şeica). Astfel, fiecare din cele trei localităţi încearcă să-şi mărească renumele printr-o construcţie sacră mai impunătoare şi ornamentală. Prima atestare a numelui său datează din 1283, când, printr-un document, Capitalul Catolic din Alba Iulia cerea preoţilor catolici din comunităţile săseşti anumite impozite. Este atestat ca cetate în 1397.

Ca orice aşezare săsească, avea organizare urbanistică, remarcându-se stilul franconic al şirurilor de case în jurul unei pieţe centrale, deasupra căreia se înalţă o impunătoare biserică-cetate.

Complexul arhitectural medieval este alcătuit din biserica şi centura de fortificaţii, fiind amplasat în centrul aşezării, pe un deal. Biserica de tip hală ocupă partea centrală a complexului, fiind ultima din Transilvania înălţată în acest stil.

Ridicat la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor, impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renaşterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă, cu turnuri şi bastioane medievale, construite în etape diferite începând cu secolul al XIV-lea. Lucrările de fortificare a cetăţii au fost contemporane cu ultima etapă a construirii bisericii, de după 1515, când monumentului i se adaugă un etaj fortificat.

Turnurile cetăţii

Construcţie monumentală, de mari dimensiuni, biserica are trei hale de înălţimi egale. Intrarea se face prin trei porţi: de vest, de nord şi de sud. La partea superioară are un coridor de apărare, ceasul şi clopotele. Turnul-mausoleu este amplasat la nord-est şi are la parter un mausoleu care adăposteşte, din 1913, mormintele preoţilor acestei biserici.

În bastionul estic, pe vremuri se afla carcera, unde erau închişi soţii şi soţiile în cazul în care se certau. Scopul acesteia era unul simbolic, însă şi educativ, pentru că îi punea pe soţi în postura de a sta timp de mai multe zile alături, dispunând doar de un singur pat şi de un singur rând de tacâmuri şi veselă, sfârşind invariabil prin a se împăca, şi, astfel, nu se mai apela la justiţie. În partea de sud-vest se află Turnul Slăninilor, iar pe latura de vest, Turnul Ţesătorilor.

În secolul al XVI-lea s-a construit cea de-a treia centură de ziduri pe laturile de est, vest şi de sud ale cetăţii. Pe această centură au fost ridicate Turnul de poartă, pe latura sudică, care continuă cu Turnul Catolicilor - unde aceştia şi-au amenajat o capelă, după reforma evanghelică - şi cu Turnul Ţesătorilor, în partea de vest. Accesul în interior spre biserică se face printr-o scară lungă de 100 de metri, care porneşte din piaţa centrală a satului, de lângă turnul paznicului. La capătul ei se află un bolovan mare pe care, duminica, erau aşezaţi cei care făceau lucruri rele în cursul săptămânii, spre a fi văzuţi de întreaga comunitate. Acesta era un mijloc eficient de a-i educa şi de a-i integra în comunitate.

Influenţe sud-germanice în arhitectura bisericii

Părinţii spirituali ai celor care au realizat, între 1483 şi 1513, splendidul altar al bisericii de aici, cel mai mare din ţară (are 28 de panouri pictate) sunt meşteri de la Viena şi Nürnberg. Deşi este opera meşterului Ulrich din Braşov, amvonul, sculptat în piatră, trădează puternica influenţă sud-germană. De asemenea, stranele din cor, de la începutul secolului al XIV-lea, sunt decorate cu benzi de ornamente gotice.

Datorită sistemului original de închidere, care funcţionează şi astăzi, uşa sacristiei se bucură de faimă internaţională, fiind premiată la Expoziţia Mondială din 1900 de la Paris. Aceasta reprezintă un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală.

Biserica-cetate din Biertan, cu hramul „Sfânta Maria“, a fost restaurată prin donaţii făcute de fii ai locului răspândiţi în Europa, Statele Unite ale Americii şi Australia. Şeful proiectului de restaurare, arhitectul Hermann Armeniu Fabini, a fost distins, în 1991, cu medalia „Europa Nostra“.

Sediul episcopatului săsesc

Dezvoltarea Bisericii din Biertan a mers paralel cu dezvoltarea economică şi culturală a localităţii. Începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, preoţii de aici studiau teologia la Universitatea din Viena, iar şcoala a devenit renumită prin ridicarea la rangul de gimnaziu (din 1501 s-a introdus în administraţia şi conducerea şcolii Regulamentul şcolar din Stuttgart). După Reforma evanghelică, înfaptuită de saşii transilvăneni în 1541, Biertan a fost, din 1572 până în 1867, sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăţi ţărăneşti din Transilvania, în jurul bisericii fortificate.

În aceste trei secole de reşedinţă episcopală s-a dezvoltat economia (prin organizarea meşteşugurilor în bresle), şcoala (320 de absolvenţi ai gimnaziului din Biertan au învăţat la universităţi din Germania, Austria, Suedia etc.) şi Biserica (din 25 de episcopi, 12 au studiat la universităţi din Viena, Jena, Mainz etc.).

Legătura cu Europa se păstra pe mai multe căi. De exemplu, pentru obţinerea diplomei de maistru într-o meserie, tinerii erau obligaţi să meargă în vest, pentru a lucra în diferite ateliere, întorcându-se astfel cu noi cunoştinţe. De asemenea, unii dintre absolvenţii gimnaziului au ajuns profesori universitari la Viena, Upsala şi Darmstadt. Cei mai mulţi însă s-au întors în locurile natale, după încheierea studiilor în alte ţări, aducând cu ei cultura evoluată a Europei. În 1704, cetatea, deşi foarte puternică, a fost luată prin surprindere de curuţi, şi devastată de aceştia.

Donariumul de la Biertan

Biertan este un loc încărcat de istorie. Cea mai semnificativă descoperire arheologică din aşezarea săsească de la Biertan datează din secolul al IV-lea, fiind vorba de un disc din bronz. Cunoscut sub numele de Donarium, acesta, descoperit în 1775 în pădurea Chimdru, la circa 5 km lângă Biertan, are inscripţionată monograma lui Hristos, precum şi o tăbliţă purtând inscripţia latină „EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI“ (eu, Zenovius, am pus acest dar) şi se presupune că a aparţinut unui candelabru din bronz dintr-un sanctuar creştin, atestând astfel existenţa unor comunităţi daco-romane care, pe teritoriul fostei provincii, au îmbrăţişat creştinismul prin filieră latină, cu mult înainte de venirea slavilor.

Adepţii teoriilor migraţioniste preferă să considere obiectul ca fiind pradă de război. Unii cercetători presupun că obiectul ar fi provenit din zona oraşului Aquilea, din nordul Italiei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!