Transilvania
Binecuvântare în Parohia Dezmir, Protopopiatul Cluj I

Binecuvântare în Parohia Dezmir, Protopopiatul Cluj I

20 Noiembrie 2017

Parohia Dezmir, Protopopiatul Cluj I, a primit vizita Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a sfințit capela mortuară construită de comunitatea de credincioși în ultimii trei ani.

IPS Mitropolit Andrei fost întâmpinat de protopopul de Cluj I, Dan Hognogi, împreună cu parohul Avram Șimișdean, ofi­cialitățile locale și credincioși.

După slujba de binecuvântare a capelei, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre efemeritatea vieții pământești și i-a îndemnat pe cei prezenți la o viață responsabilă: „După ce am sfințit această capelă mortuară, pentru care îi felicităm pe cei ce s-au implicat, vom medita împreună, preț de câteva minute, asupra unei realități peste care nu se poate trece, și anume: efemeritatea vieții noastre. L-ați auzit pe proorocul David ce zice în Psalmul 102, că «Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său». Și dacă David constată că omul este ca iarba, fiul lui, înțeleptul Solomon ne îndeamnă ca viața aceasta scurtă să o trăim foarte frumos. În cartea Eclesiastului, în capitolul 12, 1-7, poetic ne vorbește, îndemnându-ne spre o viață frumoasă și bună: «Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nici o plăcere de ei … Înainte ca să se întunece soarele şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie; Atunci este vremea când străjerii casei tremură şi oamenii cei tari se încovoaie la pământ şi cele ce macină nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă; Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele; Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă; Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii; Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat». Deci înainte de a se întâmpla toate acestea să îți aduci aminte de Ziditorul tău! Și de ce să ne aducem aminte? Pentru că felul în care ne trăim viața aici pe pământ are consecințe veșnice”.
IPS Mitropolit Andrei i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru implicarea în lucrările de edificare a capelei mortuare, lucrări care au durat trei ani.

Parohul Avram Șimișdean a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și credincioșilor: „Înainte de toate dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a făcut pe noi părtași la această lucrare și Îi mulțumim că ne-a ajutat să o ducem la bun sfârșit. Apoi, vreau să mulțumesc în numele meu și al credincioșilor înaintașului meu, părintelui Octavian, care a slujit această parohie mai bine de doisprezece ani și care s-a ocupat de ridicarea acestei capele, așa cum am mai amintit”. La final, toți cei care s-au implicat în construirea și amenajarea capelei mortuare din Parohia Dezmir au fost distinși de către ierarh cu diplome de „aleasă cinstire”, conform Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!