Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Binecuvântare pentru polițiștii sibieni

Binecuvântare pentru polițiștii sibieni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 25 Martie 2017

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită la Sibiu cu anticipare prin mai multe manifestări organizate vineri, 24 martie, în mai multe locuri din oraș. La monumentul eroilor Poliției Române căzuți la datorie în timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost oficiată o ceremonie militară, în cadrul căreia Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat o slujbă de pomenire.

„Este o zi de sărbătoare pentru întreaga națiune română. Mulți dintre slujitorii acestei instituții s-au jertfit pentru ca noi să avem astăzi bucurie și libertate. Este datoria Bisericii de a ne ruga pentru cei care au plecat dincolo, iar noi trebuie să ne gândim la trecutul nostru, la cei care au pus temelie libertății noastre”, ne-a spus ierarhul.

La ceremonie au fost prezenți prefectul județului Sibiu, Radu Lucian, primăriţa Astrid Fodor, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție, comisarul-șef Costel Giurcă, adjunctul acestuia, comisarul-șef Lucian-Ioan Tarnu, numeroși ofițeri de poliție și de armată, oficialități și invitați din țară și din străinătate.
„Doresc să transmit un mesaj de felicitare pentru activitatea desfășurată de polițiștii sibieni. Această activitate s-a văzut în creșterea gradului de încredere al cetățenilor în Poliția Română. Doresc să le urez tuturor «La mulți ani» și cât mai multe realizări profesionale”, ne-a spus comisarul-șef Costel Giurcă. Ceremonia s-a încheiat cu depunere de coroane de flori la monument și cu parada gărzii de onoare.