Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Binecuvântare și rugăciune pentru bolnavi în ziua Sfântului Ierarh Nectarie

Binecuvântare și rugăciune pentru bolnavi în ziua Sfântului Ierarh Nectarie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 12 Noiembrie 2018

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina a început la Galați, joi seară, în ajun, la capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, care îl are ca ocrotitor şi pe sfântul taumaturg, prin săvârşirea Vecerniei unită cu Litia de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoţi profesori, în prezenţa întregului corp didactic şi a elevilor seminariști. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru pace şi unitate, dar şi rugăciunile speciale pentru bolnavi şi pentru cei aflaţi în suferinţă. Cu binecuvântarea chiriarhului locului, cu această ocazie a fost adusă în procesiune icoana cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, aflată în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. De asemenea, și elevii de la clasele primare ale seminarului gălățean au venit în capela şcolii pentru a se închina la sfânta icoană. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, profesorii şi elevii seminarişti trecuţi la Domnul.

Tot vineri, icoana cu sfintele moaște ale Ierarhului Nectarie a fist dusă şi la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă din Galați. Un sobor de preoţi slujitori în instituţiile sociale ale eparhiei a săvârşit Sfânta Liturghie în capela din curtea instituţiei medicale, după care, în holul mare al spitalului, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. La acest moment de rugăciune au participat credincioşi bolnavi, internaţi în această instituţie medicală, dar şi din afara ei, precum şi cadre medicale.

La final, după ce credincioşii s‑au închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi au fost unşi cu untdelemn sfinţit, preoţii, purtând pe braţe icoana cu sfintele moaşte, au vizitat bolnavii din spital, în saloanele şi la paturile lor, aducându‑le alinare în suferinţă şi oferindu‑le câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie.