Editorial
Binecuvântarea Floriilor

Binecuvântarea Floriilor

Una dintre cele mai iubite sărbători din cursul anului bisericesc de către creștinii ortodocși este Duminica Floriilor. Această zi adună în bisericile ortodoxe un număr impresionant de credincioși, fiind sărbătoarea la care participă foarte mulți oameni care doresc să primească și Sfânta Euharistie.

Duminica Floriilor este o zi binecuvântată, în care trăim plenar primirea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Bucuria Intrării Domnului în Cetatea Sfântă au exprimat-o deplin copiii, care în nevinovăția lor L-au slăvit pe Dumnezeu, cântând: „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului".

În centrul sărbătorii Floriilor stă Domnul nostru Iisus Hristos, care vine smerit spre Sfintele și Mântuitoarele Sale Pătimiri. Locuitorii Ierusalimului de acum 2.000 de ani L-au primit ca pe un rege pe Domnul nostru Iisus Hristos, dar șase zile mai târziu s-au lepădat de El mai rău decât ar fi făcut-o în cazul unui tâlhar. La fel se întâmplă de foarte multe ori și cu noi, care Îl primim cu cinste și bucurie pe Hristos euharistic în Ierusalimul inimii noastre și care, la fel, într-un timp foarte scurt, ca odinioară locuitorii Cetății Sfinte, ne lepădăm de El și de urmarea cuvântului Său în fața unor interese meschine ale existenței noastre cotidiene. Ne lepădăm de El când nu suntem smeriți, când păcătuim, când nu apărăm Biserica lui Hristos, când gândim de rău împotriva aproapelui, în general când păcătuim și când de fapt Îl răstignim pe Hristos în inimile noastre.

Ne lepădăm de Hristos atunci când nu apărăm valorile credinței pe care ne-a adus-o Evanghelia Sa sau într-un fapt banal de viață, atunci când trecem pe lângă o sfântă biserică și nu ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, care arată identitatea noastră de următori ai lui Hristos.

Sărbătoarea Floriilor este un timp al bucuriei, care face trecerea între Postul Mare și asceza din săptămâna Sfintelor Pătimiri. Bucuria Floriilor este o pregustare a bucuriei pascale, trecută prin durerea Golgotei. Sugestivă pentru Duminica Floriilor este icoana ortodoxă a Intrării Domnului în Ierusalim, în care Hristos vine smerit să pătimească pentru mântuirea ­neamului omenesc, iar poporul Îl primește ca pe un rege din lumea aceasta, neînțelegând că înaintea lui se află Împăratul Cerului și al Pământului, „Care celor mândri le stă împotrivă", după cuvântul Sfântului Apostol Petru (1 Petru 5, 5).

Atitudinea smerită a Mântuitorului din ziua Floriilor trebuie să fie starea definitorie de smerenie a creștinului în timpul existenței sale. După cum știm, de la căderea îngerilor și apoi a protopărinților Adam și Eva, mândria este izvorul păcatului, iar după cum învățăm de la Mântuitorul Iisus Hristos, smerenia este cea care ne înalță și ne aduce din raiul pe care l-au pierdut protopărinții noștri.

Să învățăm din smerenia lui Hristos să ne bucurăm de binecuvântările aduse de sărbătoarea Floriilor și să-L urmăm în săptămâna Sfintelor Pătimiri, prin participarea la slujbele zilnice ale Bisericii, pe drumul către Golgota, iar de acolo spre bucuria Învierii Sale, care este și învierea noastră, a tuturor.

Floriile ne aduc bucuria primirii lui Hristos, prin Sfintele Taine, în Ierusalimul inimii noastre, de unde întreg trupul și sufletul nostru se umplu de lumina pascală a Învierii Sale.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!