Reportaj
Biserica „Balta Albă“ împlineşte 70 de ani de la zidire

Biserica „Balta Albă“ împlineşte 70 de ani de la zidire

Gheorghecristian Popa, 12 Septembrie 2009

În fiecare an, pe data de 13 septembrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe Sfântul Corneliu Sutaşul, primul păgân din istoria mântuirii care a primit botezul creştin. În ţară, bisericile închinate Sfântului Corneliu Sutaşul sunt foate puţine, iar în Bucureşti singura parohie care îl are ca ocrotitor împlineşte anul acesta 70 de ani de la zidire. Situată la intersecţia Bd. Basarabiei cu Bd. Nicolae Grigorescu, parohia „Balta Albă“ are o istorie care, din păcate, nu impresionează prin nume sonore sau fapte extraordinare, dar poate constitui un preţios exemplu pentru felul în care nişte oameni simpli pot îndeplini în societate rolul unor apostoli.

În partea de răsărit a Capitalei, pe de o parte şi de alta a Şoselei Vergului-Bulevardul Basarabiei se află cartierul „Balta Albă“, un cartier cu un prezent promiţător, dar cu un trecut trist, de care se leagă, de fapt, şi numele său. Marele om politic Ion Ghica, într-una din scrisorile sale către Vasile Alecsandri, menţiona faptul că în această zonă, care pe atunci se afla la marginea Bucureştiului şi se numea Dudeşti-Cioplea, au fost îngropate miile de victime ale cumplitei epidemii de ciumă din timpul lui Vodă Caragea, deci pe la 1812. Din cauza căldurilor, pentru a preveni pericolul răspândirii molimii, s-au turnat peste cei decedaţi şi chiar peste cei aflaţi în agonie mari cantităţi de var nestins. Venind ploile torenţiale de vară, acest var s-a stins şi s-au creat bălţi de culoare albă, de unde s-ar spune că se trage această denumire de „Balta Albă“.

Acelaşi nume l-a împrumutat şi prima parohie care a fost înfiinţată în această zonă, nu numai datorită localizării, ci mai ales datorită faptului că dintru început s-a dorit ca biserica ce urma a fi ridicată să se constituie şi ca un lăcaş de pomenire al celor care şi-au găsit sfârşitul în acel moment de tristă amintire.

Câţiva muncitori L-au vrut pe Dumnezeu ca să le sfinţească munca

Istoricul parohiei „Balta Albă“ este legat foarte mult şi de activităţile fabricilor ce au început a funcţiona după Primul Război Mondial: Malaxa, Filatura de bumbac, Fabrica de Ciment Titan etc. Înfiinţarea unei parohii în această zonă, preponderent muncitorească, se impunea atunci ca un răspuns la necesităţile pastoral-misionare ale muncitorilor veniţi aici din mai multe părţi ale ţării, majoritatea din mediul rural, unde participau efectiv şi afectiv la viaţa bisericii de care aparţineau. În noile condiţii în care se regăseau, le lipsea conştiinţa apartenenţei la un lăcaş duhovnicesc. Noul stil de viaţă, oarecum vitreg, făcea tot mai transparentă nevoia unei contragreutăţi care să încline balanţa în poziţia firească a lucrurilor. Chiar dacă, din punct de vedere pastoral, aparţineau de biserica Mănăstirii Mărcuţa, distanţa până acolo era relativ mare şi chiar din punct de vedere numeric al locuitorilor necesităţile duhovniceşti ce se impuneau depăşeau posibilitatea părinţilor de la mănăstire de a da răspunsuri prompte şi eficiente. În acest context, nişte simpli muncitori au făcut către Mitropolie mai multe demersuri pentru obţinerea înaltei binecuvâtări în vederea construirii unei biserici. Astfel, pe data de 1 aprilie 1938, a fost înfiinţată parohia „Balta Albă“, de sine stătătoare, dezlipită de Mănăstirea Mărcuţa, iar primul preot slujitor a fost părintele Dumitru Popovici, instalat paroh pe data de 15 noiembrie 1938. Acesta, prin bunăvoinţa şi concursul lui Vasile Bujoreanu, directorul Şcolii primare „Gheorghe Asachi“ din cartier, şi cu aprobarea Comitetului Şcolar Comunal al Municipiului Bucureşti, a amenajat o capelă într-o sală de clasă a acestei şcoli, iar pentru a săvârşi Sfânta Liturghie a primit sfântul antimis.

În ziua de 25 decembrie 1938, de Praznicul Naşterii Domnului, au oficiat Sfânta Liturghie în această capelă pentru prima oară pr. protoiereu Gheorghe Georgescu-Silvestru însoţit de pr. F. Gâldău, pr. Petre Grigoriu, pr. Atanase Negoiţă - vestitul profesor de teologie vechi-testamentară şi diaconul Julian Stoicescu.

Actuala biserică a început să se construiască din iniţiativa preotului paroh Dumitru Popovici, precum şi a fostului primar al comunei suburbane Dudeşti-Cioplea, Constantin Brânzoi, şi cu concursul material atât al acestora, cât şi al industriaşului ing. Nicolae Malaxa, comerciantului Georgescu Dumitru din Valea Mieilor, protoiereului Gheorghe Georgescu-Silvestru, al enoriaşilor acestei parohii şi al altor donatori din Capitală. Planul şi devizul pentru construirea acestui sfânt lăcaş au fost întocmite de către arhitecţii C. N. Simionescu şi Baumescu, sub conducerea arhitectului-şef al Sfintei Mitropolii, D. Ionescu-Berechet. În ziua de 13 august 1939, consiliul şi epitropia parohiei au aprobat planul şi devizul, iar la 20 august 1939 s-a pus piatra de temelie şi s-a început construirea bisericii cu hramul „Sfântul Corneliu Sutaşul“, lucrare care s-a terminat în timpul record de patru luni, datorită zelului neprecupeţit al părintelui paroh Dumitru Popovici, primarului Constantin Brânzoi, epitropului N. Andrei şi tuturor muncitorilor cu plată şi benevoli.

Noul lăcaş de cult a fost ridicat în scurt timp şi s-a constituit ca un semn al solidarităţii unei comunităţi de muncitori care au dorit din tot sufletul să Îl aibă pe Dumnezeu în mijlocul lor. Însăşi biserica a luat „forma“ sufletului acestei comunităţi: simplă şi frumoasă, caracterizată, putem spune, de o frumuseţe care se desăvârşeşte în simplitate. Sfântul Corneliu Sutaşul a devenit patronul ocrotitor al parohiei iar, ulterior, datorită evlaviei deosebite a credincioşilor faţă de Maica Domnului, biserica de la „Balta Albă“ a mai primit un hram: „Adormirea Maicii Domnului“.

De-a lungul timpului, la mântuirea credincioşilor din această parohie au lucrat cu trudă mai mulţi preoţi, printre care: pr. Alexandru Dumitrescu, pr. Teodor Tudorache, pr. Dumitru Argint, pr. Dumitru Dumbravă, pr. Traian Petrescu, pr. Constantin Basica, pr. Constantin Chilianu.

Demersuri pentru renovarea şi înfrumuseţarea sfintei biserici

Faptul că actuala biserică se află la ceasul aniversar al împlinirii a 70 de ani de la zidire este un eveniment fericit, însă, patina timpului se face din ce în ce mai vizibilă. Biserica şi întreg complexul necesită lucrări de consolidare şi modernizare. Clădirea îmbătrâneşte, iar zelul acelor muncitori de altă dată pare a fi „obosit“. În acest sens, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a venit în urmă cu un an la această parohie, în funcţia de paroh, preotul Vasile Cristian Niţă, cu 25 de ani de pastoraţie în două parohii din Bărăgan, Borduşelu şi Cosâmbeşti, unde a reparat capital sfintele lăcaşuri şi a adus duhul iubirii între credincioşi. Împreună cu preoţii Gheorghe Pescaru şi Sorin Fuscel, fac toate demersurile necesare pentru renovarea, consolidarea şi înfrumuseţarea sfintei biserici, precum şi pentru construirea unui centru social necesar desfăşurării şi intensificării activităţilor social-filantropice şi cultural-misionare.

„Comunicarea credinţei necesită mijloace misionare adecvate“

Chiar şi în lipsă de spaţiu, la parohia „Balta Albă“ au fost implementate două proiecte catehetice, organizate pe categorii de vârstă, ce îşi propun îmbogăţirea cunoştinţelor religioase ale enoriaşilor, dar şi intensificarea vieţii duhovniceşti de aici. Primul proiect se numeşte „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele!“ şi este destinat participării persoanelor adulte şi chiar celor care sunt mai în vârstă. „Necesitatea organizării unui astfel de proiect este una vitală, după cum sugerează şi numele programului. Domnul Hristos este Butucul viţei, iar noi suntem mlădiţele. Pentru a aduce roade, trebuie să primim seva credinţei sau harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine. Am constatat, însă, că nu este cunoscută importanţa primirii Sfintelor Taine şi, mai mult decât atât, s-au strecurat în practică obiceiuri care nu au nimic în comun cu spiritul ortodox. Fără să-şi dea seama, se desprind încet-încet de Butucul viţei. De aceea, o reîmprospătare a învăţăturii de credinţă nu este numai recomandată, ci are o importanţă deosebită, cu implicaţii soteriologice“, ne-a spus părintele paroh Vasile-Cristian Niţă.

Cel de-al doilea proiect, aflat în derulare, a fost gândit în special pentru tineri între 15 şi 30 de ani şi se numeşte „Iisus Hristos, Învăţătorul tinerilor“. „Proiectul acesta a fost conceput pe structura tematică a proiectului catehetic «Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele» şi s-a dorit a fi o formă antrenantă de învăţare, într-o atmosferă plăcută, care oferă cursanţilor posibilitatea de a experimenta cele învăţate şi de a reflecta asupra lor, în vederea folosirii în viaţa personală şi socială. Vizavi de acestea, proiectul îşi propune obiective ca: transmiterea valorilor de credinţă în funcţie de nivelul cultural şi frământările duhovniceşti ale fiecărei persoane, familiarizarea tinerilor cu învăţătura sau cu anumite aspecte ale vieţii Bisericii, cunoaşterea frământărilor, nevoilor, aspiraţiilor tinerilor pentru venirea în întâmpinarea şi sprijinul lor cu mijloacele specifice Sfintei Biserici. De asemenea, se urmăreşte sporirea responsabilităţii tinerilor faţă de ei înşişi şi de societate, cultivarea unor relaţii de prietenie între tinerii din parohie, precum şi formarea unui grup compact, cu iniţiative în societate“, ne-a declarat Dănuţ Noapteş, unul din cei doi studenţi teologi care funcţionează ca şi cateheţi în cadrul proiectului.

Credincioşii care nu au posibilitatea de a participa la cateheze din motive binecuvântate şi doresc totuşi să primească învăţătura de credinţa pot împrumuta cărţi de la biblioteca ce s-a înfiinţat în pronaos sau pot accesa pagina de web a parohiei, care a fost concepută de la început ca un mijloc misionar de comunicare a credinţei.

Activităţi social-filantropice

Parohia cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Corneliu Sutaşul“ din Capitală este considerată mai ales de către enoriaşii acesteia mărturia milei lui Dumnezeu manifestată faţă de nişte oameni care cândva nu aveau unde să se roage. De aceea, filantropia sau mila creştină în acest aşezământ este la ea acasă. Parohia „Balta Albă“, în colaborare cu Asociaţia „Faptele Credinţei“, acordă lunar şapte burse sociale elevilor din clasele II-VIII, care au rezultate bune la învăţătură şi provin din familii defavorizate. De asemenea, periodic, se acordă sprijin persoanelor aflate în dificultate, care locuiesc în cuprinsul parohiei.

Singura biserică din Capitală închinată Sfântului Corneliu Sutaşul

Biserica parohiei „Balta Albă“ este singurul lăcaş de cult din Capitală şi printre puţinele din ţară închinate Sfântului Corneliu Sutaşul. Faptul că este un caz singular în partea de sud a ţării ridică inevitabil mai multe semne de întrebare. Părintele paroh Cristian Niţă ne-a explicat de ce această biserică a fost închinată tocmai Sfântului Corneliu şi nu altui sfânt: „Părintele Dumitru Popovici, atunci când a gândit înfiinţarea parohiei, privea lucrurile având optica unui preot cu studii la Strasbourg, dublate de o rodnică experienţă pastorală, influenţat, probabil, şi de prietenia cu părintele Constantin Galeriu cu care a fost coleg. Se pare că părintelui Popovici situaţia acelor muncitori credincioşi care au ajuns într-un mediu unde se slujea altor idealuri i-a părut similară cu cazul Sfântului Corneliu Sutaşul. Sfânta Tradiţie spune că Sfântul Corneliu, după ce a fost botezat, a înfiinţat o comunitate creştină într-o cetate în care se slujea idolilor. În cazul acelor muncitori, Corneliu Sutaşul părea a fi sfântul potrivit de la care ei să ceară ajutorul pentru înfiinţarea noii parohii. Şi după cum se vede astăzi l-au şi primit şi îl primim şi noi în continuare“.

„Busola moralităţii sale arăta întotdeauna răsăritul cel adevărat“

Câţiva dintre bătrânii parohiei vorbesc şi astăzi despre vrednicia părintelui Dumitru Popovici, ctitorul sfântului lăcaş, dar numele şi chipul părintelui Dumitru Argint pare a fi cel mai bine imprimat în conştiinţa credincioşilor de aici, mai ales pentru faptul că este considerat un martir al persecuţiei comuniste. Povestea vieţii acestui om cu suflet de sfânt, milos, darnic, tată iubitor ar putea face subiectul unui roman sau mai degrabă al unei drame.

S-a născut la 16 iunie 1907 în comuna Şişcani, judeţul Huşi. A fost pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, în regimentul 2 Dorobanţi. Era preot-căpitan. A primit multe decoraţii, printre care Steaua României cu spadă, pentru preţioasele servicii spirituale aduse soldaţilor de pe front.

După terminarea războiului, preotul Argint slujeşte, începând cu 17 iulie 1947, la Mănăstirea Văcăreşti, fiind ultimul preot ortodox care s-a ostenit aici înainte de dărâmarea mănăstirii. În acelaşi perimetru se afla pe atunci şi temuta închisoare. Din când în când, deţinuţii erau lăsaţi să vină la slujbă în biserică. În timpul spovedaniei unii dintre ei îi dădeau preotului bileţele pentru familie. Urmărit îndeaproape de Securitate, părintele Argint este acuzat la un moment dat că duce corespondenţa între puşcăriaşi şi rudele lor, dar şi pentru tipărirea unor manifeste anticomuniste. Pe 10 august 1948, preotul Argint a fost arestat. În miez de noapte, o maşină neagră a Securităţii a urcat scârţâind din roţi Dealul Mitropoliei, acolo unde locuia el cu familia; soţia şi cele două fiice nu l-au mai văzut multă vreme.

Părintele Dumitru Argint a fost „arestat pentru multiplicarea de publicaţii interzise“ şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 4 ani şi 6 luni de închisoare. Ulterior, i s-a mai adăugat o pedeapsă suplimentară de 5 ani, executată la Poarta Albă. Apoi a fost mutat la Aiud, Caransebeş, Jilava. Torturat, bătut, umilit, preotul Dumitru Argint a îndurat ca un martir totul. Când s-a eliberat, era o mână de om. Slab şi trist. Niciodată nu a vorbit familiei despre durerile suferite în închisoare. Niciodată nu s-a plâns. A lucrat ulterior ca zilier, muncitor necalificat, tâmplar, apoi gestionar de materiale. În cele din urmă i s-a permis să fie preot din nou, în 1966 dându-i-se parohia 23 August.

Din 1967 până în 1987 a fost preot paroh la Biserica „Balta Albă“, unde s-a implicat atât în organizarea administrativă a parohiei, cât şi în revigorarea vieţii duhovniceşti. A fost chemat la Domnul în data de 16 mai 1988, la 81 de ani. „Părintele Argint a fost un om deosebit, un păstor care îşi iubea credincioşii. Oamenii simţeau acest lucru şi veneau la el ca la un părinte duhovnicesc, deoarece busola moralităţii sale arăta întotdeauna răsăritul cel adevărat“, ne-a mărturisit Dănel Ion, unul din bătrânii parohiei, căruia părintele Argint i-a încredinţat epitropia sfântului lăcaş.

Prin Sfântul Corneliu s-a deschis poarta mântuirii păgânilor

„Un bărbat oarecare era în Cezareea, anume Corneliu, sutaş, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna“ (Fapte 10, 1-2). Cam acestea sunt cuvintele prin care Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca îl prezintă pe primul păgân care a fost primit la creştinism. Botezul lui Corneliu şi al casei sale de către Sfântul Petru, în urma revelaţiei pe care marele apostol a avut-o, constituie un moment de referinţă în istoria mântuirii, deoarece este considerat răspunsul dat de Dumnezeu întrebării ce plutea între apostoli, referitoare la acordarea botezului celor care nu proveneau dintre iudei, adică păgânilor. Odată cu primirea Sfântului Corneliu la credinţa creştină, tuturor celor care am avut strămoşi păgâni ni s-a deschis poarta mântuirii. În Sfânta Scriptură este menţionat doar acest episod extraordinar pentru relevanţa lui teologică, însă Sfânta Tradiţie consemnează şi câteva momente din urcuşul său de la statutul de „primul păgân botezat“ la starea de „sfânt al lui Dumnezeu“. Astfel, se spune că după botezul său a părăsit toate cele păgâneşti şi a mers în urma lui Petru, ostenindu-se cu propovăduirea creştinismului. La un moment dat, Petru cu Timotei şi cu Corneliu se aflau în Efes şi au fost înştiinţaţi despre faptul că în cetatea Scipseos locuitorii se închină la idoli cu sârguinţă. Sfătuindu-se care dintre dânşii să meargă acolo la propovăduire, au aruncat sorţii, iar Corneliu a fost cel pe care Dumnezeu a voit să-l trimită în Scipseos. Ajuns aici, Sfântul Corneliu a îndeplinit rolul unui apostol. În urma unei confruntări aprinse cu Dimitrie, un mare dregător al cetăţii şi recunoscut ca filosof, Sfântul Corneliu a făcut o rugăciune către Dumnezeu, Care n-a întârziat să-şi arate puterea, sfărâmând îndată templul zeului Die. Sfântul Corneliu a fost aruncat în temniţă, însă a fost scos de acolo imediat ce s-a aflat că soţia şi fiul lui Dimitrie se află sub dărâmăturile templului şi strigă: „Mare este Dumnezeul creştinesc care ne-a scăpat pe noi vii de această cumplită moarte, prin robul său Corneliu!“ Minunea a şocat pe locuitorii cetăţii atât de mult încât au solicitat botezul creştin în aceeaşi zi. Astfel, s-au botezat în acel moment 277 de oameni şi, ulterior, toată cetatea, iar Sfântul Corneliu a fost aşezat aici episcop de către Sfinţii Apostoli. Chiar şi după trecerea sa la Domnul, a continuat să facă mai multe minuni consemante de Sfânta Tradiţie, pentru care Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor, prăznuindu-l în fiecare an pe data de 13 septembrie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!