Reportaj
Biserica celor 180 de familii din Moara Domnească

Biserica celor 180 de familii din Moara Domnească

Raluca Brodner, 27 Februarie 2013

Când slujeşti de 10 ani într-o biserică, te înveţi cu locul şi simţi că aparţii comunităţii în care ţi-a fost dat să ajungi. Iar dacă mai primeşti şi binecuvântarea de a avea copii şi de a-i vedea alergând în voia cea bună pe aceste meleaguri, începi să prinzi rădăcini aici. Îţi ridici o casă şi cauţi să-ţi desăvârşeşti misiunea de preot. Astfel ar putea fi rezumată experienţa duhovnicească şi de viaţă a tânărului preot Mihail Dobre, parohul bisericii din Moara Domnească, comuna Găneasa, judeţul Ilfov.

Fiind o vizită anunţată, părintele Dobre ne aşteaptă la poarta bisericii monument istoric cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Surpriza de a descoperi în Bărăgan un sfânt lăcaş în stil ştefanian a fost nesperată. Semeaţa construcţie face notă distinctă între celelalte biserici vecine.

Martoră a vieţii comunităţii de peste 100 de ani

Însufleţiţi de primirea binevoitoare a gazdei, ne facem drum pe aleea care taie cimitirul în două. Intrăm în sfântul lăcaş cât să lăsăm mănunchiuri de închinăciuni la icoane, după care, împreună cu preotul Mihail, ne găsim loc sub soarele care străluceşte a primăvară, sub coroana desfrunzită a unui arbore imens, sădit chiar înaintea intrării, la capul mormântului unde odihneşte nepotul domnitorului Mihail Şuţu.

„Biserica pe care o vedeţi a fost construită în 1909 de Paulina Mavros, măritată cu consulul Ernest de Kotyebue, şi fiică a generalului Mavros. Ea era moştenitoare şi proprietară a moşiei Moara Domnească. Biserica seamănă cu tipul bisericilor ştefaniene. Turnul lui Ştefan de la Piatra Neamţ şi clopotniţa noastră sunt aproape la fel“, începe slujitorul sfântului altar să desluşească istoria monumentului istoric care atrage de la prima vedere admiraţia.

Ca urmare a efortului unui grup de credincioşi, biserica de astăzi a fost zidită în locul celei vechi, din anul 1817, care era mult mai micuţă şi degradată de cutremure. Moştenitoarea Mavroşilor a ridicat biserica cea nouă şi încăpătoare pe cheltuiala sa pentru veşnica pomenire a părinţilor şi surorilor ei, aşa cum arată şi pisania de la intrarea în sfântul lăcaş: „Am clădit această sfântă biserică, pentru comuna mea Moara Domnească, în amintirea prea iubiţilor mei, Maria şi Sofia Mavros, Maria şi Constantin Şuţu“.

Preotul celor 180 de familii din Moara Domnească spune că sătenii s-au bucurat de prezenţa unui lăcaş de cult încă din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, în zilele mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, când Zoiţa Cantacuzino, strănepoata de fiu a lui Şerban Vodă Cantacuzino, a ridicat o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Totuşi, documentele indică faptul că în anul 1810, în această bisericuţă nu se mai slujea.

Martoră a continuităţii vieţii religioase în aceste locuri stă şi crucea de la intrarea în biserică, datată 1842, scrisă în piatră cu caractere chirilice, dar şi cea din curtea sfântului lăcaş, care poartă pecetea aceluiaşi an, şi pe care se pot descifra chirilicele: „Pomeneşte Doamne Petcu, Maria, Radu, Popa Stoica, Ilie, Nastasia, Smaranda, ..., Sofia, Calita, Stoica † 1842, septembrie 17“.

În 2003, biserica din Moara Domnească devine parohie de sine stătătoare, prilej cu care se înfiinţează un fond de bibliotecă, necesar credincioşilor din sat pentru o mai bună înţelegere a valorilor Ortodoxiei. Tot pe linie culturală, meritorie este iniţiativa care a dat roade în perioada 2006-2007 de a edita un buletin parohial săptămânal, denumit iniţial „Cuvânt pentru suflet“, iar apoi „Comuniune“, editat de preotul paroh, iar mai apoi de un colectiv de teologi şi laici din parohie şi din alte parohii.

Loc de odihnă pentru familia ctitorei

Interiorul bisericii în formă de navă păstrează bijuterii deosebite ale artei şi ale spiritualităţii noastre. Impresionează catapeteasma de la 1800 lucrată cu o măiestrie aparte, minuţioasă, dar şi icoana Maicii Domnului „Axioniţa“, pictată de Anton Serafim, singura icoană asupra căreia nu s-a intervenit de la 1860, anul în care a fost realizată. O parte din mobilierul bisericii, precum strana de cântat, dulapul, este donat de Paulina de Kotzebue, iar alte piese mai vechi sunt donate de credincioşii parohiei.

În incinta lăcaşului de cult îşi doarme somnul de veci ctitora Paulina Kotzebue, decedată în anul 1912, dar şi Maria Ventura, bunica Paulinei Kotzebue după mamă, soacra generalului Nicolae Mavros, plecată la Domnul în 1851. De asemenea, necropola familiei Mavros adăposteşte mormintele generalului de divizie Pavel Kotzebue şi al soţiei sale Lidia (fostă Suhanova), sculptoriţa ce a executat Monumentul Eroilor Aviatori din Bucureşti.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!