Memoria Bisericii
Biserica de la Densuş din Ţara Haţegului în perioada interbelică

Biserica de la Densuş din Ţara Haţegului în perioada interbelică

Adrian Nicolae Petcu, 16 Septembrie 2012

Evul mediu românesc din arcul intracarpatic s-a definit mai ales prin organizarea şi funcţionarea aşa-ziselor ţări conduse de voievozi români, de confesiune ortodoxă, care în relaţia cu puterea regală maghiară apăra drepturilor românilor. O astfel de ţară românească din Transilvania a fost "Ţara Haţegului", pe care astăzi o cunoaştem drept "ţinutul pădurenilor" sau "ţinutul bisericilor de piatră". O astfel de biserică de piatră din ţinutul pădurenilor este cea de la Densuş, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae". Ca multe alte lăcaşuri din această parte a României, biserica de la Densuş a fost ridicată din piatră, în mare parte cu blocurile din construcţiile de la apeducte, canalizări şi coloane de marmură de la fosta Ulpia Traiana Sarmizegetusa, probabil în jurul sec. al XIII-lea. Biserica are o formă de navă, cu o estetică proprie arhitecturii romane târzii, cu o absidă decroşată semicirculară pentru altar şi un naos pătrat, de dimensiuni foarte mici, încununat de o turlă patrulateră şi susţinut de contraforţi. Întreaga construcţie are ziduri de peste un metru, iar acoperişul este făcut din plăci de piatră. Se pare că, iniţial, lăcaşul a avut un rol de paraclis de curte. Pe la 1443, biserica a fost pictată de o echipă de zugravi în frunte cu Ştefan meşterul, într-un stil influenţat de şcoala de pictură din Ţara Românească. În sec. al XVI-lea, bisericii i s-a adăugat un pronaos şi un diaconicon, devenind astfel un important lăcaş pentru românii din această zonă a Hunedoarei. Iconostasul a fost făcut pe la 1789 de către Simion din Piteşti. Monumentul de la Densuş este un lăcaş de cult aparte, după cum marele istoric Nicolae Iorga o considera biserica "fără pereche în toată românimea".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!