Biserica, factorul esențial care ține neamul unit

Biserica, factorul esențial care ține neamul unit

Dumitru Manolache, 09 Ianuarie 2018

Dintotdeauna Biserica a reprezentat pentru poporul nostru factorul esențial care a ținut laolaltă neamul, indiferent de cauzele care i-au zădăr­nicit în timp unitatea istorică. În Transilvania mai ales, Orto­doxia era percepută ca fun­dament spiritual național și liant religios cu frații din Moldova și Țara Româ­neas­că. Marile mișcări sociale de aici au avut la origini uneori nu numai cauze sociale și națio­nale, ci și fundamente pro­fund religioase. În opinia unor cercetători, de pildă, Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784 s-a mani­festat și ca o veritabilă „re­su­recție a Ortodoxiei” în Ardeal.

O lungă perioadă de timp, din motive ideologice și nu numai, analiza marii Răscoale de la 1784 a ignorat cauzele de ordin religios, izvoarele bisericești referitoare la eveniment fiind considerate, cum spune cercetătorul Ionuț Țene, într-un articol publicat în 2015 pe site-ul „www.napocanews.ro”, „vetuste și în diso­nanță cu ideile Occidentului”. În opinia sa, răscoala „nu poate fi înțeleasă fără mișcările populare de reînviere a dreptei credințe în Ardeal, din anii 1740-1766”, unde românii, în majoritatea lor, refuzaseră subordonarea Bisericii strămo­șești față de Roma. Această „unire” religioasă nu a atins în profunzime credința maselor de români din Transilvania.

În arhiva celebrului cotidian londonez „The Times”, un articol din 31 ianuarie 1785, relata „la cald” despre răscoala lui Horea, cu vădită simpatie față de români, că „acești oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniștii romani care au fost așezați în Dacia. Cei mai mulți țin de Biserica grecească (ortodoxă)... Depo­sedați și oprimați de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligați să își pună până și soțiile la munca câmpului, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor...”

Cotidianul recunoștea, așa­dar, o realitate istorică și religioasă existentă în Ardeal, precum și faptul că românii orto­docși erau persecutați.

Nu este de mirare, prin urmare, că unirea religioasă forțată cu Roma, de la 1700, a generat o rezistență, uneori martirică, din partea românilor ortodocși din această parte de țară. Prin acțiunile Sfinților Sofronie, Visarion și Oprea, la 1750/1760, s-a declanșat în fapt renașterea ortodoxă în Ardeal. Astfel, din această perspectivă.

Sub semnul crucii

Răscoala de la 1784 se înscrie într-o continuitate de ideal religios. Începuturile ei stau sub semnul crucii, Horia însuși mergând la Viena, la împăratul Iosif al II-lea, în repetate rânduri, însoțit de un preot ortodox. De altfel, adunările de organizare a revoltei se fac în bisericile românilor ortodocși, și nu puțini preoți se regăsesc în fruntea țăranilor răsculați.

Militantismul mărturisit al lui Horea pentru recunoașterea Ortodoxiei și a drepturilor religioase ale românilor, dimpreună cu cele de ordin social și național, a atras critici acerbe din partea reprezen­tan­ților Bisericii Greco-Catolice de la Blaj și ai unor intelectuali ai Școlii Ardelene, care erau uniți.

În iureșul marii mișcări sociale, răsculații îi botezau pe nobilii unguri, pe negustorii sau intectuali ieșiți în cale, aparținători ai altor culte. Asemenea evenimente s-au petrecut la Câmpeni, la Abrud sau Roșia Montană, „ca să fim mai siguri că vor ținea tot mereu cu noi”, cum ar fi zis Horea. Nobilii astfel botezați erau lăsați în pace și primeau un bilet pe care scria „Acesta-i creștin bun”.

La uriașa mișcare au participat foarte mulți preoți de la țară. Rolul lor este pus în evidență, spre exemplu, de o „petițiune” a nobilimii din Comitatul Albei, adresată în vremea răscoalei contelui Anton Jankovics, comisar imperial în Transilvania, în care se spune: „Deoarece preoții români sunt aceia care ațâță mai cu seamă la revoluțiune, din această cauză să se publice că în oricare sat va erupe o revoluțiune, acolo preoții români... se vor pedepsi cu moartea, în conformitate cu legile patriei”.

Același lucru cerea și nobilimea din Comitatul Hunedoarei: „Să se pedepsească într-un mod exemplar preoții românilor...”

Preoți participanți la revoltă

Este de notorietate faptul că la 31 octombrie 1784, Crișan i-a convocat pe țăranii din mai multe sate din Zarand la o întâlnire la biserica din Mesteacăn. Horia fiind bolnav, Crișan le-a arătat acestora o cruce de aur primită de Horea, dăruită, se spune, de către Iosif al II-lea.

Există documente foarte puțin cercetate în care apar numele unor slujitori ortodocși care au participat la această răscoală. De pildă, preotul Ioniță Dadei, din Certeje, care, în 1782, l-a însoțit pe Horea la Viena, pentru a cere dreptate pentru cei asupriți; preotul Ioanas Cazan, din Mesteacăn; preotul Ioniță Dadei, care a dus o circulară a lui Horea la Lupșa și de acolo la Mujina; preoții Dumitru din Cinciș și Mihai din Bacia, căzuți prizonieri, împreună cu alți țărani; preotul Zaharia, din Bratea, care i-a adunat pe răsculați la el acasă; preotul Dănilă din Criscior, în casa căruia nobilii trebuiau să aducă răspunsul la ultimatumul din 11 noiembrie 1784; preotul Petre Iancu, din Lupșa, căruia Cloșca i-a cerut „să ia cu sine Sfânta Cuminicătură spre a putea împărtăși pe cei ce se vor îmbolnăvi”; preotul Ioan din Leheceni, sau preotul Vasile din Pintic, care aduna sătenii noaptea în biserică și le citea scrisoarea lui Horea; preotul Avram, din Uibă­rești, cel care îi îndemna pe răsculați la luptă din turnul bisericii, în timpul atacului de la Ribița; preotul Gheorghe Necula, din Albac, duhovnicul lui Horea; preotul Nicolae din Orăștie, care a trecut în Țara Românească să ceară ajutoare pentru răzvrătiți. Și nu în ultimul rând, preotul Nicolae Raț, din Maierii Bălgradului, care a scris testamentul lui Horea și Cloșca, i-a împărtășit, i-a însoțit la locul supliciului, ținându-i de mână, și care a leșinat văzând în ce chinuri mor cei doi. În bisericile lor, urmașii le pomenesc și astăzi numele, iar în multe locașuri din zonă, chipurile lui Horea și Cloșca sunt pictate, împreună cu cel al lui Avram Iancu, alături de ctitori.

„Consider că istoriografia românească ar trebui să se aplece mai mult asupra documentelor legate de mișcarea moților de la 1784. Se va observa că Răscoala lui Horea nu a fost una strict de eliberare socială și națională de sub stăpânirea maghiară, ci a avut și un puternic caracter religios, de resurecție a Ortodoxei persecutate de autoritățile austriece, de nobilii unguri și frații «uniți» de la Blaj”, spune Ionuț Țene, în articolul său.

Așadar, în pofida unor acte reprobabile săvârșite în desfășu­rarea ei, Răscoala din 1784 a reușit să conștientizeze, încă o dată, faptul că Biserica rămâne pentru popor factorul esențial care ține ­neamul laolaltă, indiferent de cauzele care i-au zădărnicit în timp unitatea istorică și spirituală.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!