Moldova
Biserica majoritară a celor mici

Biserica majoritară a celor mici

Avem în istoria Bisericii episoade tumultoase, când o „minoritate” a rămas, pentru o vreme, păstrătoarea învăţăturii de credinţă nealterate. Nu sufragiul a contat, ci tăria credinţei celor puţini, a minoritarilor.

Etimologic, majoritate provine de la latinescul medieval majoritas, majoritatis, care însemna mai mare în rang, vârstă sau număr şi venea, la rândul său, de la latinescul antic major, majoris, unde îi desemna pe strămoşi ca pe cei mai mari în rang, vârstă şi număr. Minoritate este un termen relativ recent cu sensul pe care îl avem astăzi (începutul secolului al XX-lea), inspirat din latina medievală, de la minoritas, minoritatis, care se referea la vârsta minoratului şi provenea din minor, adică mai mic în rang, grad, vârstă. Romanul îi desemna prin major pe strămoşi, iar prin minor pe urmaşii sau copiii săi, neajunşi la vârsta adultă.

Între majoritate şi minoritate

Având în vedere acestea, propun două planuri de analiză.

Cel dintâi porneşte de la afirmaţia că Biserica este, paradoxal, şi majoritară, şi minoritară. Biserica este majoritară, referindu-ne la spaţiul nostru, nu datorită cifrelor, un reflex al gândirii sociologice, ci pentru că este „a strămoşilor”, a celor major mai mari în rang, vârstă şi număr, după cum am menţionat mai sus. A fost Biserica acelor major din ultimii 2000 de ani. Doar aşa putem justifica, din punct de vedere teologic, afirmaţia că Biserică Ortodoxă Română este majoritară, este a lor, a strămoşilor mai mari decât noi.

Biserica este însă şi minoritară. Şi aici aş dori să accentuez acest aspect, pentru a contracara acuzaţiile de triumfalism şi intoleranţă aduse Bisericii pornind de la premisa că aceasta manifestă siguranţa şi confortul oferite de numărul mai mare de „votanţi”, intrând în logica democraţiei. Biserica este prin vocaţia ei minoritară pentru că:

- Iisus, Dumnezeu-omul s-a făcut din major, din mai mare, „mai mic”, adică minor, căci, cum spune Apostolul Pavel, „Dumnezeu fiind în chip, S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om”. Această taină a „micşorării” Fiului lui Dumnezeu pentru a deveni om marchează şi va marca Biserica până la sfârşitul timpurilor.

- Cu cine s-a identificat Iisus? Nu cu „mai marii” lumii, ci cu „mai micii” ai săi, cu cei flămânzi, însetaţi, străini, goi, aflaţi în temniţă”, pe care îi şi numeşte „fraţi ai Mei, prea mici” (Mt. 25, 40).

- Despre cine spune Iisus că va intra în împărăţia cerurilor? Copiii, adică cei „mai mici”, când zice: „Lăsaţi copiii (pe acei minor) să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” Şi spune mai departe: „Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil (sau mai mic) nu va intra în ea” (Mc. 10, 14-15).

- Le spune apostolilor Săi: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Mt. 5, 11), adică atunci când cei mulţi vă vor prigoni pe voi, cei puţini.

- Puţini au fost cei care au răspuns „Pe Iisus” la întrebarea lui Pilat „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?” (Mt. 27, 17). Mulţimile (adică majoritatea) au răspuns: „Pe Baraba!”.

- Cine a răspuns chemării lui Iisus? Nu tot poporul şi nici partidul la putere, căci ar fi fost acel Mesia politic şi militar mult aşteptat, ci o mână de oameni, o „minoritate”, cum i-am spune astăzi. Şi ce au făcut aceştia? Au preluat frâiele puterii? Ai demonstrat pe străzi? Nu, ci după moartea şi învierea lui Hristos, spune Evanghelistul Ioan, apostolii „se ascundeau de frică” pentru că erau mici, puţini, slabi.

- Cum erau primele comunităţi creştine? O minoritate fragilă, a cărei existenţă era permanent ameninţată de persecuţii şi trăind, i-am spune astăzi, la limită. Era minoritatea aflată permanent sub teroarea majorităţii.

- Atunci când Biserica a devenit majoritară în cifre, a rămas a celor „mai mici” din punct de vedere duhovnicesc, căci smerenia, despre care citeam undeva că ar proveni în limba română din slavonul sumérjenije, însemnând „a te cunoaşte pe tine”, constituie fundament al mântuirii. Humilitas, echivalentul latin, trimite la humus, la pământ. Coroborând cele două sensuri, smerenia sau umilinţa (în sensul teologic al termenului) este cunoaşterea şi conştientizarea propriei „micimi”, a faptului că „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, renunţarea la a fi „mai mare” şi asumarea statutului de „mai mic”, de minor, indiferent de vârstă, rang, ştiinţă de carte.

- Totodată avem în istoria Bisericii episoade tumultuoase, când o „minoritate” a rămas, pentru o vreme, păstrătoarea învăţăturii de credinţă nealterate. Nu sufragiul a contat, ci tăria credinţei celor puţini, a minoritarilor.

- Eliminând nefericitele imixtiuni politice sau de altă natură, de-a lungul istoriei ei, Biserica a păstrat şi manifestat conştiinţa minorităţii sale în relaţie cu alţii „mici”, şi aici avem în vedere atitudinea de acceptare (nu de toleranţă, căci aceasta presupune deja un iz triumfalist) faţă de cei de alte religii sau crezuri. Biserica Ortodoxă, ea singură, nu s-a impus nimănui, nu a prigonit pe nimeni, nu a insultat pe nimeni dintre cei „mai mici”. Însă, de multe ori i-a rechemat „pe cei mulţi”, majoritatea (înţelegând aici societatea în ansamblul său), fascinaţi de vremuri, la conştiinţa de sine. Şi aşa s-au împlinit cuvintele Apostolului Pavel: „Puţin aluat dospeşte toată frământătura”.

- Aşa cum este majoritară fiindcă este a strămoşilor, a acelor majori, Biserica este minoritară pentru că este şi a celor minori, a tinerilor, a urmaşilor noştri şi a generaţiilor viitoare.

- Au fost şi sunt însă şi vremuri când majoritatea, cei „mai mari”, „mai mulţi”, în numele unor idealuri aşa-zis umaniste, au ignorat şi-i ignoră pe cei „mai mici” şi crezul lor creştin. Şi au rezultat de aici egoismul adus la nivel de ideal uman, capitalismul fără conştiinţă, prunci ucişi înainte de a fi întrebaţi dacă doresc să trăiască, două Războaie Mondiale, Holocaustul ş.a.m.d.

Ca o primă concluzie, Biserica este majoritară în cifre, poate, însă cu vocaţia de a fi o Biserică a „minorităţii”, nu a celor puţini ca număr, ci a celor smeriţi în duh.

În Biserică nu există indivizi sau mase

Cel de al doilea aspect pe care doresc să îl subliniez este că, în gândirea teologică, termeni de minoritar şi majoritar, în sensul unanim acceptat astăzi, nu-şi au locul. Aceştia aparţin logicii cantitative, cu majoritarii mai mulţi şi, implicit, mai puternici, şi minoritarii, mai puţini şi, implicit, mai slabi. De aici şi tensiunea permanentă şi jocurile de putere între cele două categorii. Pot fi utilizaţi în vocabularul politic, sociologic, statistic etc., şi sunt utili funcţionării democraţiei, însă şi majoritatea, şi minoritatea depersonalizează. Gândirea teologică este una calitativă, una care atribuie calitate unităţii fundamentale a oricărei majorităţi sau minorităţi, adică omului ca persoană. În Biserică nu există mase sau indivizi, ci persoane. Biserica întemeiată de Dumnezeu-omul are în centrul său omul. Atunci când primeşte botezul, omul nu o face în anonimat, ci prin cuvintele: „Se botează robul lui Dumnezeu ...” şi i se rosteşte numele. Când primeşte împărtăşania, „Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu...” şi i se rosteşte numele. Atunci când se roagă pentru cei adormiţi, pentru oamenii adormiţi, Biserica o face pentru fiecare după numele său. În Biserică nu există majoritar sau minoritar, ci omul destinat vieţii veşnice, fie el femeie sau bărbat, mamă sau fiică, tată sau fiu, soţie sau soţ.

Biserica nu gândeşte în termeni de „mai mulţi” sau „mai puţini”, de majoritate sau minoritate, de puternici şi de slabi, de dominaţie şi de supunere. Şi nici psalmistul nu gândeşte aşa atunci când spune: „Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” (Ps. 8, 4-6).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!