Moldova
Biserica Parohiei Odobeşti resfinţită de IPS Ioachim

Biserica Parohiei Odobeşti resfinţită de IPS Ioachim

Constantin Ciofu, 24 Septembrie 2018

Credincioşii din Parohia Odobeşti, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, au avut bucuria să participe sâmbătă, 22 septembrie, la resfinţirea bisericii lor. Slujba a fost săvârşită de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit sâmbătă, 22 septembrie 2018, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Odobeşti, Protopopiatul Bacău. Enoriaşii au trăit astfel bucuria încununării muncii lor de reabilitare a locaşului de închinare, ce îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi de ctitorire a obiectivelor ecleziastice care împreună au dat naştere unui frumos complex ce va răspunde nevoilor spirituale ale comunităţii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, pe o scenă special amenajată pentru acest moment de sărbătoare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul psaltic al maicilor de la Mănăstirea Tisa Silvestri, judeţul Bacău.

Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, după Sfânta Liturghie, clerul şi poporul l-au întâmpinat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Apoi, soborul preoţilor l-a însoţit pe ierarh în rugăciune pentru a săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. De asemenea, au fost binecuvântate Aşezământul cultural şi social-filantropic închinat Fericitului Agustin şi capela ce poartă hramul Sfântului şi Dreptului Lazăr, clopotniţa şi monumentul închinat celor 100 de eroi români din localitatea Odobeşti, care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi demnitatea în timpul celor două războaie mondiale.

După săvârşirea slujbei de resfinţire a bisericii şi de sfinţire a complexului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi vorbind despre semnificaţia teologică şi comunitară a zidirii unui edificiu închinat lui Dumnezeu şi rolul mântuitor al jertfei celor care s-au ostenit în acest sens. Alături de credincioşi, la acest moment de sărbătoare au fost prezente oficialităţi locale şi centrale.

După slujba de pomenire a eroilor şi depunerea de coroane, în prezenţa locuitorilor, a fost semnat de către oficialităţi contractul de execuţie a obiectivului „Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare a apelor uzate”, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de care vor beneficia 1.375 de locuitori. La final, preotul Augustin Cîrlan, parohul de la Odobeşti, a fost hirotesit iconom stavrofor, iar ctitorilor înnoitori le-au fost înmânate distincţii şi diplome de vrednicie.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!