Memoria Bisericii
Biserica românilor ortodocşi din Baraolt-Covasna în anii ‘70

Biserica românilor ortodocşi din Baraolt-Covasna în anii ‘70

Adrian Nicolae Petcu, 05 Octombrie 2011

Pe drumul ce duce de la Sfântu Gheorghe spre Odorhei, la km 48 se află localitatea Baraolt. Aşezarea datează din Antichitate, mai ales prin prezenţa romană. Numele aşezării (mlaştină a Oltului) atestă prezenţa românească de la începuturile formării poporului român, care mai apoi a fost afectată de venirea secuilor. La 1614 sunt consemnaţi capi de familie de origine română, cum de altfel se întâmplă pe parcusul întregului sec, XVII. Localitatea s-a dezvoltat mai ales prin exploatarea lignitului după 1839. Unitatea spirituală a comunităţii româneşti a fost ruptă la mijlocul sec. al XVIII-lea, când românii au fost obligaţi să îmbrăţişeze confesiunea greco-catolică, mai apoi prin politica de maghiarizare forţată şi trecerea la confesiuni protestante. La 1807, se vorbeşte într-un document despre amenajarea unui lăcaş de cult ortodox şi a unei case parohiale, doi ani mai târziu este atestat un preot ortodox, iar în 1812 în Baraolt slujea "popa Ioan Bucşa". Biserica, din lemn, aflată în partea de nord a aşezării, este menţionată în 1846, pentru ca în 1924 să fie demolată şi ridicată alta mai încăpătoare. Aceasta a funcţionat până în 1952, când a fost demolată, pe locul acesteia în prezent fiind cimitirul vechi. La 1842, biserica ortodoxă din Baraolt devenea filie a Parohiei Aita Seacă, pentru ca în 1854 să fie trecută cultului greco-catolic. Rămaşi fără biserică, credincioşii români ortodocşi din Baraolt şi-au putut ridica o biserică de zid abia după Războiul de Reîntregire. Noul lăcaş, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", a fost ridicat între 1926 şi 1936, în formă de cruce, cu o turlă pe naos, în stil muntenesc, cu firide şi ocniţe în partea exterioară şi o intrare cu un pridvor deschis. Pentru cei 256 de români ortodocşi din Baraolt slujeau preoţii Octavian Stoian şi Ioan Garcea din Băţanii Mici. La începutul ocupaţiei horthyste, în toamna lui 1940, atât preotul ortodox, cât şi cel greco-catolic au fost expulzaţi de către autorităţile maghiare, iar lăcaşul ortodox a fost devastat în interior şi ferestrele au fost sparte. După eliberare, biserica ortodoxă a rămas închisă până spre anii '60, după cum se poate vedea în fotografiile de epocă. În 1960, biserica a fost preluată ca filie de către preotul Ioan Şuteu de la Parohia Vârghiş. Abia după 1976, noul paroh, neobositul preot Ioan Cucu, a redeschis biserica pentru cultul permanent şi i-a pictat interiorul în ulei.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!