Biserica „Sfânta Treime“ din Făgăraş

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj

Data: 24 Iulie 2013

Monumentele istorice din Transilvania oferă celor ce le trec pragul clipe de rememorare a trecutului, a unor vremuri de neimaginat pentru oamenii modernităţii şi care, odată cu schimbarea generaţiilor, devin din ce în ce mai puţin cunoscute.

Un astfel de monument istoric şi de spiritualitate ortodoxă este şi Biserica „Sfânta Treime“ din Făgăraş, lăcaş de închinare ce păstrează trecutul viu prin rugăciunile de aici, înălţate duminică de duminică şi pentru sufletele vrednicilor înaintaşi.

Istoria Bisericii „Sfânta Treime“ este strâns legată de trecutul zbuciumat al Făgăraşului. Cu toţii ştim că cetatea din centrul ţării a fost de-a lungul existenţei sale un important centru administrativ, politic şi religios pentru Transilvania Evului Mediu.

Documentele nu menţionează prea multe lucruri despre existenţa lăcaşurilor de cult ortodoxe în Făgăraş până la 1625, când principele Gabriel Bethlen emitea un act pe 13 aprilie, prin care comunităţii ortodoxe din vechea cetate transilvană i se permitea să aibă un preot. Trebuie menţionat că la acea vreme Făgăraşul avea o puternică comunitate calvină, iar românii ortodocşi erau lipsiţi de prea multe drepturi. Prin permisiunea primită, în 1625, de la principele Gabriel Bethlen, românii şi-au construit prima biserică, dar în afara oraşului, în zona Galaţiului Mic. Monografia Bisericii „Sfânta Treime“ menţionează anul 1648 ca dată a zidirii acelei biserici din zona Galaţiului Mic, pentru care s-a primit aprobare de la principele Gheorghe Racoczi I. Din nefericire pentru românii de atunci, după numai 10 ani, turcii şi tătarii au năvălit împotriva principelui Gheorghe Racoczi II şi au ars Făgăraşul, satele din Ţara Oltului şi implicit lăcaşul de cult al românilor făgărăşeni.

Ctitoria brâncovenească, luată la Uniaţie

Un alt document ce ne vorbeşte despre comunitatea românilor din Făgăraş de după acel moment dureros este datat la 11 aprilie 1665. Prin acest act, Ana Bornemissza, soţia principelui Mihai Apafi şi stăpâna domeniului, recunoştea dreptul românilor de a avea lăcaş de cult.

Comunitatea n-a reuşit, din păcate, să îşi înalţe lăcaş de închinare, iar un alt document din 1658 arată că sfintele slujbe se oficiau în capela cimitirului ortodox aflat pe locul unde, la 1697, începea să se zidească istorica ctitorie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi anume Biserica „Sfântul Nicolae“.

Vitregiile vremurilor au făcut ca nici de această biserică să nu se bucure românii din Făgăraş. La 11 martie 1723, ctitoria brâncovenească a fost luată de episcopul unit Giurgiu Pataki, iar abia la 1761 acest lucru era aprobat de Curtea de la Viena. În acelaşi an, românii ortodocşi au luat cu forţa biserica brâncovenească, forţându-l pe protopopul unit Vasile Batani să dea cheile. Preoţii românilor ortodocşi au oficiat aici slujbe religioase timp de câteva luni. Generalul Bucov a venit mai apoi cu forţe armate, a întemniţat conducătorii românilor şi le-a interzis acestora dreptul de a oficia slujbe religioase în capela improvizată într-o casă şi de a construi vreo biserică.

Zidirea bisericii „Sfânta Treime“

Abia la 1 februarie 1782, românii din Făgăraş au reuşit să-şi construiască o capelă pe un teren donat de familia Borsos, locul de pe Strada Grecilor unde se află acum Biserica „Sfânta Treime“.

Aceasta s-a produs după moartea Mariei Tereza, una dintre cele mai fervente catolice din acea vreme. Pentru zidirea capelei menţionate, românii au primit aprobare chiar din 1781, dar comunitatea săsească a protestat împotriva dimensiunilor mari şi a turnului prevăzut în proiect. Se spune că saşii îi considerau pe români „schismatici“ şi din acest motiv nu ar trebui să li se permită zidirea de biserici mari, cu turn. Autorităţile au interzis ridicarea turnului, dar au permis zidirea lăcaşului cu dimensiunile propuse iniţial. În 1783, zidirea a ajuns la acoperiş, cu eforturile comunităţii ortodoxe ce număra 251 de familii, conform „Tablei continue“ a unui tribunal de atunci.

Turnul a fost ridicat abia în 1791, iar în globul crucii de pe vârf au fost aşezate două documente importante ce menţionează binefăcătorii şi donatorii. Între aceştia, este amintit şi Mihai Şuţu, domnitorul Ţării Româneşti, care a contribuit cu suma de 600 de lei. Mai sunt amintiţi şi negustorii greci şi români care au contribuit la înălţarea bisericii, între aceştia numărându-se şi Ebache Arpăşanu. În 1856, când s-a refăcut acoperişul, au fost descoperite câteva documente ce menţionează pe meşterul Johann Muller, pentru ridicarea edificiului, şi pe meşterul Jupan Martin din Braşov, pentru ridicarea turnului.

Nicolae Iorga a copiat şi consemnat o inscripţie pierdută de la proscomidiar, în care se spunea că altarul a fost pictat în timpul preotului Gheorghe Petraşcu, protopop al Făgăraşului, la 1793, menţionat ca preot al bisericii şi în timpul lucrărilor de construcţie. La 1794, Jupan Ioniţă Isari a donat catapeteasma originală, care a fost dăruită la 1950 bisericii din Feldioara. Catapeteasma actuală datează de la 1950-1951 şi a fost realizată de sculptorii Iosif şi Gheorghe Popa şi de pictorul Vasile Gheorghe de la atelierele Patriarhiei Române.

Scene din pictura originală

La 1820, protopopul Simeon Jenariu nota pe o Evanghelie că a găsit biserica „nespoită“ şi că a adunat bani pentru pictură, la care a contribuit esenţial „Mărirea Sa D. Aramdasul Hagi Anastasie Sivu de la curtea împărătescă“. Se pare că naosul a fost pictat de Sava Budoi, dar a fost repictat la 1949 de Iosif Vasu.

„Se mai păstrează în Sfântul Altar şi pe arcade o parte din pictura originală, de o valoare inestimabilă. Acestea au fost restaurate în 1950 de Iosif Vasu, iar în perioada 1999-2003, a mai avut loc o restaurare completă a picturii interioare, de Ioan Zărnescu-Munteanu“, ne-a explicat unul dintre preoţii parohi, părintele Nicolae Lie.

Pictura bisericii păstrează şi portretele a doi însemnaţi Mitropoliţi ai Ardealului, Sfântul Andrei Şaguna şi Nicolae Bălan, imagini cu o valoare documentară, legată de istoria monumentului istoric.

Unii cercetători atribuie zugravului Pantelimon din Ţara Românească realizarea unei picturi murale chiar imediat după finalizarea zidirii. Aceştia se bazează pe scena Deisis din axul absidei exterioare, care pare să fie opera marelui zugrav, creator de şcoală de pictură în Sudul Transilvaniei, din secolul al XVIII-lea.

Un alt lucru interesant legat de pictura interioară este şi felul în care a fost realizată scena Maicii Domnului oranta cu Iisus Emanuel din calota absidei. O scenă asemănătoare a fost pictată la ctitoria brâncovenească din oral la 1721, de fii zugravului Preda din Câmpulung.

Alături de pictură, biserica deţine şi alte lucruri de patrimoniu, cu o valoare foarte mare. Menţionăm aici un amvon de lemn cu imaginile celor 12 Sfinţi Apostoli, câteva icoane din secolele XVIII-XIX şi uşile intrării în pronaos, care păstrează feroneria originară

Simbol al oraşului

Arhitectura bisericii este o sinteză a tradiţiei transilvănene cu specificul lăcaşurilor de cult din Ţara Românească. Este evident că modelul meşterului Johan Mullers a fost chiar Biserica „Sfântul Nicolae“, ctitoria brâncovenească din Făgăraş. Elementele apusene, unele chiar baroce, sunt îmbinate armonios cu cele specifice Transilvaniei medievale. Decorul exterior, cu firide în partea superioară este presărat de elemente din tehnica vestică, din care nu lipsesc capiteluri şi pilaştri.

Dar biserica nu a devenit un simbol al oraşului Făgăraş doar datorită frumuseţii sale, ci mai ales datorită locului ce l-a ocupat în viaţa spirituală şi culturală a românilor ortodocşi din cetatea transilvană.

„Este o biserică ce a jucat un rol important în trecutul oraşului nostru. Până la revenirea fraţilor greco-catolici la Ortodoxie, lăcaşul de cult a fost singura biserică ce a deservit nevoile spirituale ale românilor din Făgăraş. Aici au slujit poate cei mai de seamă preoţi din Ţara Făgăraşului, foarte mulţi având şi funcţia administrativă de protopop. Ca şi urmaşi ai acestor mari preoţi, vrednici de pomenire, am simţit alături de părintele Marcel Greavu, împreună slujitor cu mine la acest Sfânt Altar, datoria impetuoasă de refacere a bisericii şi îngrijirea faţă de bunul mers al lucrurilor atât din perspectivă duhovnicească, cât şi administrativă“, a spus părintele Nicolae Lie.

Lucrări de renovare

De-a lungul vremii, lăcaşul de cult a fost supus unor lucrări de renovare şi de restaurare, menite să redea şi să conserve frumuseţea edificiului. Sunt amintite lucrările din 1982 şi 1986, când s-au înlocuit tabla turnului, s-a realizat un drenaj de-a lungul pereţilor din naos, s-a schimbat instalaţia electrică şi s-a înlocuit pavimentul. În 2004 şi 2005 au mai avut loc şi alte lucrări de renovare şi de înfrumuseţare, când s-a înlocuit pardoseala din pronaos şi antreu şi s-au schimbat ferestrele.

În acest an, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat amplele lucrări de renovare a bisericii efectuate recent. Slujba religioasă a avut loc în a treia zi de Paşti. „Prin aceste lucrări am dorit să intervenim pentru ca biserica să nu se degradeze. Lucrările au vizat schimbarea acoperişului, a tencuielii exterioare şi alte lucruri de o importanţă mai redusă“, ne-a mai spus părintele Lie.

Programe catehetice

Biserica „Sfânta Treime“ este locul unde au loc mai multe manifestări duhovniceşti şi culturale din viaţa comunităţii făgărăşene. Un astfel de eveniment are loc la Crăciun şi îi are în prim-plan pe elevii Liceului Teologic «Sfântul Constantin Brâncoveanu» din oraş. Anul acesta, la Crăciun, a fost organizată a treia ediţie a concertului de Crăciun, susţinut de elevi. Credincioşii, familiile, rudele şi apropiaţii au posibilitatea să audieze corul elevilor teologi din Făgăraş, care de altfel, participă adesea la Sfânta Liturghie şi dau răspunsurile liturgice.

În fiecare duminică, la biserica făgărăşeană au loc programe de cateheză pentru credincioşi. Aceste cateheze au loc după slujba de seară, chiar în biserică. „Împreună cu un monah de la Mănăstirea «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus, dorim să deschidem o şcoală de cateheză la biserica noastră. Ne dorim să continuăm astfel tradiţia existentă aici prin prima şcoală românească din Făgăraş, care a funcţionat timp de patru ani într-una dintre clădirile de lângă biserică“, ne-a mai spus unul dintre parohi, părintele Nicolae Lie.