Oltenia
Biserica și poruncile

Biserica și poruncile

Pr. Cristian Cojocaru, 12 Ianuarie 2019

Biserica este locașul de rugăciune în care se adună credincioșii în duminici și sărbători, dar este și obștea celor care cred în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ea este deopotrivă şi comunitatea sufletelor unite în Hristos Mântuitorul, Care s-a jertfit și se jertfește pentru mântuirea noastră.

Ca organism sau comunitate duhovnicească, Biserica ur­mă­rește să curețe sufletele de păcate, să le sfințească și să le mântuiască și, prin aceasta, să le aducă în comuniune cu Dumnezeu. Pentru împlinirea acestui scop, tot ceea ce este bun în noi trebuie să sporească, iar prin harul divin se revarsă în sufletele noastre energii uriașe de viață nouă, ca să ducem lupta cu forțele răului, să stăvilim instinctele rele din noi, să ne ridicăm la idealul asemănării cu Dumnezeu prin muncă și rugăciune. Biserica este universală și eternă. Ea lucrează pentru sufletele nemuritoare. Sfântul Ciprian ne spune că Biserica este „mama sufletului nostru” şi „cel care nu o are pe ea aici pe pământ de mamă, n-are în cer pe Dumnezeu ca Tată”. Ca mamă, Biserica ia în primire sufletul nostru de la botez, îl crește și-l desăvârșește în Hristos.

Fără Biserică nu există mântuire

Creștinul ortodox trebuie să știe că Biserica este suprema autoritate în ordinea spirituală și este dator să-i asculte poruncile, care sunt expresia voii lui Dumnezeu. Autoritatea ei izvorăște din cuvintele Domnului, care zice: „De-ți va greși fratele tău, mergi de-l mustră între tine și el singur ... De nu te va asculta, mai ia împreună cu tine încă unul sau doi martori și de nu-i va asculta nici pe ei, supune-l Bisericii, și de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei 18, 15-17). Ascultarea poruncilor trebuie să pornească din inimă curată, din convingerea că Biserica cere fiilor săi numai ceea ce este spre folosul și fericirea lor aici, pe pământ, și dincolo, în cer. Ea cere acest lucru în numele Domnului, Care a zis apostolilor Săi: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă. Iar cei ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).

Fără ascultare de Biserică nu este mântuire. Neascultarea a scos pe Adam din rai, iar ascultarea Fiului față de Tatăl ceresc a adus izbăvirea. Ascultarea este dovada încrederii noastre în Dum­nezeu, Care a întemeiat Biserica. Creștinul ascultă de Biserică dacă crede dogmele pe care le învață ierarhia ei, dacă le mărturisește și trăiește potrivit canoanelor sau orânduielilor ei. Datoria creștinului este de a crede și mărturisi pe Domnul și izvo­răște din porunca: „Mergând, învățați toate neamurile...; cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu XVI, 15-16).

Cele 9 porunci bisericeşti

După cum cetățenii sunt obli­gați să asculte și să îndeplinească, să se supună legilor statului, tot astfel creștinii sunt datori să asculte și să împlinească poruncile bisericești care sunt date pentru mântuirea lor sufletească. Acestea sunt în număr de nouă: 1. să ne rugăm lui Dumnezeu cu smerenie și să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în duminici și sărbători; 2. să ținem posturile de peste an (al Crăciunului, al Paștilor, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, al Adormirii Maicii Domnului). Să postim miercurea și vinerea; 3. să cinstim pe slujitorii Bisericii, urmând învăță­turile și sfaturile pe care ni le dau; 4. să ne mărturisim păcatele la duhovnic și să ne împărtășim cu Sfintele Taine în cele patru posturi, sau cel puțin o dată pe an, la Paști; 5. să ne rugăm pentru conducătorii Bisericii și ai statului; 6. să ținem posturile rânduite de conducerea Bisericii, în vreme de primejdie, boală, foamete, secetă, potop, cutremur sau alte necazuri; 7. să nu citim cărți eretice sau imorale, pierzătoare de suflet; 8. să nu înstrăinăm averile și odoarele bisericești, nici să le folosim în scopuri străine; 9. să nu facem nunți și petreceri în post.

Acestor nouă porunci biseri­cești se adaugă de asemenea următoarele îndemnuri: să respectăm tradiția religios-morală a strămoșilor; să sprijinim construirea și repararea sfintelor locașuri și să le ținem curate și împodobite cu pictură, icoane, obiecte sfinte etc. Trebuie, de asemenea, „să cinstim mormintele și să îngrijim cimitirele, pentru că în ele se odihnesc părinții, moșii și strămoșii noștri”. În ele ne vom așeza fiecare din noi mai curând sau mai târziu. Aici așteptăm învierea morților, când trupurile se vor uni cu sufletele și vom merge înaintea lui Dumnezeu ca să luăm răsplată bună sau rea, după cum am trăit în viața aceasta. Să nu lăsăm ca cimitirele să fie profanate de cei care rup crucile de la morminte sau le fură, nici să pătrundă animale acolo, să plantăm flori și să le îngrijim. Dacă nu vom face astfel, dovedește că nu avem credință în Dumnezeu și în învierea trupurilor, nu ne cinstim părinții și înaintașii. Și cum ne raportăm la înaintași, tot așa se vor raporta și copiii și nepoții noștri. Profanarea este păcat îna­intea lui Dumnezeu. Un popor există prin istoria și înaintașii săi.

„Lupta cea bună” să purtăm

Biserica și tradiția noastră religioasă sunt inima istoriei noastre, sufletul ei. Ea leagă trecutul cu viitorul și generațiile întraolaltă. Trupul dispare, iar sufletul rămâne. De suflet și de nemurirea lui se îngrijește Biserica. Ea este comunitatea de viață eternă în care, după moartea trupească, ne întâlnim cu cei care au fost și cu cei care vor veni peste zeci, sute sau mii de ani, cât va dăinui lumea. De aceea, ascultând de Biserică și îngrijind sfintele sale locașuri, facem și un act de demnitate românească și de întărire a istoriei naționale. Împlinind poruncile, Biserica își poate realiza scopul: ca să ne facă mai buni și mai drepți unii față de alții. Prin Biserică devenim fiii lui Dumnezeu și frați unii cu alții, egali și liberi, pentru că suntem membrii aceleiași mari și sfinte familii.

Biserica cere libertate și egalitate pentru toți oamenii, pentru toate popoarele, cere demnitate, bună înțelegere, belșug și fericire pentru toți cei care muncesc în toată lumea. Ea voiește să realizeze acest ideal în numele Părintelui ceresc, în fața Căruia toți oamenii avem aceleași drepturi și datorii.

Sfânta Biserică este Trupul tainic al Domnului Hristos din care face parte fiecare creștin prin Botez. Cel care împlinește poruncile ei este membru viu al său, cel care nu le ascultă și nu le împlinește, acela se rupe de Biserică și pierde mântuirea și fericirea sufletului său. Cel care nu ascultă și nu împlinește poruncile, acela pierde mântuirea și fericirea veșnică, pentru că rămâne în afara Bisericii, și unde nu este Biserica, nu este nici har, pentru că nu sunt Sfintele Taine, izvoarele harului divin, fără de care nu putem să lucrăm nimic pentru izbăvirea noastră.

Adevăratul creștin împlinește toate poruncile Bisericii, convins că sunt date pentru folosul său. El îndeamnă și pe altul să facă la fel. La fel ca Apostolul Pavel, el duce cu mult curaj „lupta cea bună” (I Timotei 1, 18), prin virtute, până la sfârșitul vieții, ca să ajungă la sfințenie și la fericire, în comunitatea de viață cu îngerii și cu sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!