Biserică şi societate

Cum să facem faţă situaţiilor stresante
13 Mai 2013
În producerea anxietăţii, factorii genetici şi de mediu au un cuvânt de spus, dar factorul uman este decisiv. Ceea ce gândim, ceea ce ne spunem nouă înşine (în dialogul nostru interior), atunci când evenimente...
Boli ale vremurilor noastre
23 Aprilie 2013
În trecut, distanţa dintre două generaţii era de aproximativ 15-20 de ani. Astăzi, în secolul vitezei, distanţa dintre generaţii este de doar 7-10 ani. Astfel, distanţa dintre doi fraţi care fac parte din aceeaşi familie devine cu...
O întrebare tot mai actuală: îngropăm morţii sau îi ardem?
20 Aprilie 2013
Sfânta Scriptură, de la un capăt la celălalt, vorbeşte în sens pozitiv numai despre îngroparea morţilor, iar despre ardere, doar ca pedeapsă, pentru că tradiţia îngropării este fidelă cuvântului dumnezeiesc:...
Perspective care ne împiedică bucuria
15 Aprilie 2013
Sunt momente în care simţim tristeţe, revoltă, resemnare sau orice, mai puţin bucurie şi mulţumire faţă de viaţa noastră. Este timpul să ne oprim o clipă pentru a înţelege modul în care ne privim viaţa şi dacă nu cumva...
Viaţa tradusă în limbajul simţurilor
09 Aprilie 2013
Unul dintre modurile în care dobândim cunoaşterea este cel în care realitatea se traduce în concepte pe care le înţelegem. Dar toţi, mai devreme sau mai târziu, sau numai atunci când ne punem...
Iertarea ca tratament
02 Aprilie 2013
Iertarea este un act voluntar, liber, prin care nu-i mai considerăm vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit. Este un proces care ne aduce libertate, adevărat fiind că „iertând...
Viaţa de după moarte
01 Aprilie 2013
Nu suntem niciodată pregătiţi să dăm sărutarea cea de pe urmă celor pe care-i iubim. Vedem pe cei din jurul nostru trecând prin experienţa morţii soţilor, părinţilor, copiilor, fraţilor, dar evenimentele acestea fac parte dintre cele care...
Ce au în plus introvertiţii?
26 Martie 2013
În urmă cu aproape 100 de ani, Carl Gustav Jung a definit tipologia introvertită. Ea cuprinde acele persoane care au o fire retrasă, tăcută, care preferă anturajele cunoscute şi restrânse. Sunt cei care de regulă ascultă mai mult...
Cel mai vechi sistem de comunicare
19 Martie 2013
Ce facem când vrem să comunicăm cuiva o informaţie? Îi spunem! Dar cum am putea să facem asta în alte forme, în afara celor clasic folosite? Dacă vă gândiţi la telepatie, nu cred  să existe cineva care să nu fi...
Postul, sensul şi desăvârşirea
18 Martie 2013
Cea mai încetăţenită perspectivă a postului este privarea de bunătăţile materiale, la care omul se angajează. Prinşi de lumea exterioară prin simţuri, suntem invitaţi de acum să pătrundem mai mult în noi, pentru a conştientiza o lume...
Creierul şi abilităţile speciale
12 Martie 2013
Acest articol este despre abilităţile speciale care apar la unele persoane după leziuni cerebrale severe. În continuare voi prezenta câteva dintre cazurile cunoscute, cum este cel al lui Alonzo Clemons, care a suferit în...
La Cluj-Napoca, o conferinţă despre abuzul de substanţe
12 Martie 2013
Conf. univ. dr. Ion Copoeru de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ susţine astăzi, 13 martie, la Biblioteca Clinicii Medicale II, Atelierul multidisciplinar şi inter-universitar de filosofie şi antropologie...
Scurtă călătorie către sine însuşi
10 Martie 2013
Am intrat în săptămâna albă, ultima dinainte de începerea Sfântului şi Marelui Post. Deşi am început să ne familiarizăm cu atmosfera lui încă de la începutul Triodului, de acum ne-am angajat în linie...
Un teritoriu nepus sub semnul întrebării
05 Martie 2013
Firescul înseamnă normalitate. Aşa spune dicţionarul. Este dificil de dat o definiţie unică şi general valabilă a normalităţii. Acesta este motivul pentru care am adunat o parte din gândurile prietenilor mei, unii cunoscuţi direct şi...
Cel mai sigur loc de pe pământ
04 Martie 2013
Cu toţii pornim pe drumul căsătoriei cu gândul că se va aplica şi în cazul nostru cuvântul din poveste: „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Chiar dacă am fost sau nu plecaţi pe drumuri...

Arhivă ediții

Contactează-ne!