Biserici şi mănăstiri oltene în haină de praznic

Pr. Ioniţă Apostolache, 06 Ianuarie 2018

Praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit mâine, 7 ianuarie, în calendarul ortodox, aduce multă bucurie duhovnicească în mijlocul credincioşilor olteni. Cu acest prilej, mai multe mănăstiri şi biserici îşi vor serba hramul. Mănăstirea Cămărăşeasca din judeţul Gorj, bisericile „Sfântul Ioan”-Hera, „Sfântul Ioan Botezătorul”-Craioviţa şi „Sfântul Ioan Botezătorul”-Brestei din Craiova, Schitul Bradul din Vâlcea şi Biserica Grecescu din Turnu Severin sunt doar câteva dintre zecile de sfinte locaşuri care îşi aşteaptă prăznuirea în această sfântă zi.

Ridicată pe strada Arieşului, la numărul 25, Biserica „Sfântul Ioan”-Hera se numără printre cele mai vechi locaşuri de cult ale urbei. A fost zidită în jurul anului 1804, de către boierul Hera Stănescu, starostele cojocarilor craioveni. Forma arhitectonică este de corabie, cu ziduri groase şi stâlpi puternici de susţinere. Slujba de sfinţire şi intrarea ei în uzul cultului au avut loc în anul 1806. În decursul timpului a trecut prin mai multe etape de restaurare şi reconsolidare. În prezent, se numără în rândul bisericilor de patrimoniu din Arhiepiscopia Craiovei.  O altă biserică închinată Botezătorului se găseşte în cartierul craiovean Brestei. A fost ridicată după anul 1985, în plin regim de dictatură comunistă. Piatra de temelie a fost aşezată în luna martie a anului 1990, de către fostul Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!