Reportaj
Fotografii: Ovidiu Bocioagă

Bisericuța „călătoare” de pe Harțag

Otilia Bălinișteanu, 20 August 2017

De la Pungești, cotind la stânga, calea pare fără țintă. Numai după ce nimerești destinația răsufli ușurat, uitând de toată încordarea. Poate tocmai pentru că accesul până aici nu e deloc la îndemână, satul și-a păstrat aerul arhaic și plămânii verzi. Sus, pe dealul cel mai înalt al așezării se află biserica satului, cea în jurul căreia împuținata comunitate a trohănenilor se adună duminicile și în zilele de sărbătoare.

Spre Trohan te în­drepți cu mirare. Mai întâi din pricina numelui misterios, care nu-ți dă posibilitatea să faci nici o asociere, să poți străbate până la originea lui, apoi din pricina drumului. De la Pungești, cotind  la stânga, calea pare fără țintă. Numai după ce nimerești desti­nația răsufli ușurat, uitând de toată încordarea. Poate tocmai pentru că accesul până aici nu e deloc la îndemână, satul și-a păstrat aerul arhaic și plămânii verzi. Sus, pe dealul cel mai înalt al așezării se află biserica satului, cea în jurul căreia împu­ținata comunitate a trohănenilor se adună duminicile și în zilele de sărbătoare. Cândva, spun documentele istorice, locul era numai pădure deasă. În veacul al XVI-lea, în vremea domniei lui Petru Rareș, este pomenită, într-un ispisoc (hrisov), o anume „poiană a lui Trofanu”, ce trebuia să fie cu dreptate împărțită între urmașii acestuia.

Prima biserică a satului, construită de lemn, ar fi existat, după cum consemnează tradiția locală, undeva la sfârșit de secol XVII. Pe-atunci, vatra satului se găsea pe Dealul Harțagului, vizavi de pădurea ce cuprindea în vechime toată coasta pe care se găsește actuala biserică de lemn. Pentru că pe Harțag apă se găsea cu țârâita, oamenii s-au tras încet-încet pe locul pădurii, făcând curățitură și croind vatră nouă de sat. „Acolo erau vreo 60-70 de gospodării. Și n-aveau apă. Aduceau apă de-aici, de pe Șâră”, povestește epitropul Neculai Vârlan (81 de ani).

După ce s-au așezat cu toate ale lor și-au pus în gând să facă și o biserică, în bunul obicei strămoșesc. Așa a apărut, pe pământul numit „Popesc”, biserica de bârne de la Trohan, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Ctitori au fost Toader Vrabie alături de familiile de răzeși Armenii, Vintileștii și Popeștii. Însă parcursul său, ca și cel al satului, avea să se schimbe. Ridicată din bârne, fragilă sub puterea anotimpurilor ce s-au succedat de-a valma, bisericuța a suferit o reparație capitală, mai bine zis o înnoire, în anii 1938-1940. Meșterul care a readus-o la viață a fost Ioan N. Ursache, din Grumăzești – Neamț. Atunci, spune istoricul parohiei, s-a consolidat temelia, s-a lărgit trupul bisericii, s-au înlocuit bârnele „bolnave” cu altele, de stejar sănătos, iar interiorul a fost tencuit și văruit. În forma aceasta se prezintă și astăzi. În 1940, la terminarea lucrărilor, biserica a fost resfințită de marele ierarh și cărturar român Grigorie Leu, pe atunci Episcop al Hușilor.

Însă nu doar vechimea și arhitectura populară în lemn sunt argumentele pentru care locașul se numără printre monumentele istorice de interes local din județul Vaslui, ci mai ales patrimoniul său.

Stilul arhitectural

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Trohan a fost construită, la 1824, din bârne de stejar încheiate „în clești”, pe tălpi de stejar și temelie uscată, de piatră. La reparația capitală din 1938, pereții de bârne au fost tăbănuiți cu scândură la exterior. Acoperișul a fost de șindrilă, la fel ca la început, până în a doua jumătate a secolului trecut, când a primit învelitoare de tablă albă.

Ca element arhitectural distinct, la exterior, trebuie amintit pridvorul deschis, în prezent căptușit cu scândură, pentru protecție. Frumoasele sale acolade sculptate pot fi admirate în interiorul pridvorului.

Patrimoniul de interior

Tot cu prilejul reparațiilor din perioada interbelică, interiorul a fost tencuit și văruit. De asemenea, catapeteasma veche a fost modificată, păstrându-i-se însă suportul din lemn de tei. Icoanele, ce fuseseră pictate pe scândură „de-a-ntregul”, după cum se arată în istoricul întocmit de părintele Ioan Pleșa la 1967, au fost decupate și înrămate individual. Mai târziu, pictura a suferit și ea intervenții, fiind înnoită. Catapeteasma se remarcă însă prin forma sa, partea de deasupra ușilor împărătești fiind convexă. „Câteva dintre icoanele vechi, mari, în foiță de aur, au fost donate bisericii de la Racova, filie a parohiei Trohan, în semn de sprijin, pentru că acolo satul este foarte mic”, explică părintele paroh Dumitru Duduman. De asemenea, tot bisericii Racova i-a fost donat un set de mineie din timpul Regelui Carol I (1862).

Cu toate aceste intervenții și donații, bisericuța Trohanilor a păstrat încă în patrimoniu destule piese de valoare, unele cu caracter unicat. Este vorba, în primul rând, de jilțul arhieresc, de lemn, având tălpile sculptate sub forma capului de mistreț. Apoi, tot aici există un vechi sfeșnic de lemn, cu picioarele sculptate cu motivul grifonului. Și tot la Trohan am putut admira un obiect folosit mai ales pentru cultul morților, nemaiîntâlnit în altă biserică de lemn din Moldova: un colivar sau jertfelnic cu cinci trepte, datând din 1938. De asemenea, locașul se bucură de un dar de preț - Sfinte Vase din argint - primit în 1909 de la Athanasie Mironescu, fostul Mitropolit primat al Țării Românești, originar din Trohan.

Tot în bisericuță se păstrează o serie de cărți de cult de la sfârșitul secolului al XIX-lea, printre care se numără și o Evanghelie, toate scrise în chirilică.

Satul lui Trohan

Prima atestare documentară a locului numit Trohan apare la 1527, într-un act dat de domnitorul Petru Rareș al Moldovei. Tradiția locală spune însă că satul ar fi mult mai vechi. „Din bătrâni așa s-a transmis și așa se știe că satul a fost întemeiat de Trohan, un soldat răzeș împroprietărit de Ștefan cel Mare în acest ținut, după bătălia de la Cheile Racovei, cu tătarii”, explică părintele Duduman.

Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Trohanul a fost parte componentă a comunei Gârceni, în a cărei administrare se găsește și astăzi.

Aici se poate ajunge din șoseaua națională Vaslui-Bacău, făcând dreapta spre Pungești, iar de acolo stânga spre Trohan.

Localitatea, situată pe Valea pârâului Racova, se află la aproape 45 de kilometri distanță de orașul Vaslui.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!