Reportaj
Bisericuţa din prisacă

Bisericuţa din prisacă

Otilia Bălinişteanu, 08 August 2013
Cocoţată pe dealurile Flămânzilor şi străjuită de malurile Miletinului, aşezarea de la Prisăcani aminteşte de o cetate zămislită de-a gata de natură. În mijlocul ei, la loc înalt, sălăşluieşte de mai bine de trei veacuri şi jumătate o foarte veche bisericuţă de lemn a Botoşanilor.
 
Odinioară, pe pajiştile mănoase de pe malurile Miletinului, domnitorii Moldovei îşi aveau prisăcile, de la care şi satul, format din cei care aveau grijă de albinele şi de prinosul de dulceaţă, şi-a luat, mai apoi, denumirea. Despre Prisăcani, unele documente ale domnitorului Ştefan cel Mare spun că este „satul dintre dealurile pline de salcâmi, prisaca unde mierea curge ca untdelemnul, un popas în trecerea domnitorului spre Răuseni“.
 
Astăzi geografia locului pare neschimbată. Parfumul pajiştilor, al florilor dătătoare de rod, pluteşte peste satul prisăcanilor ca un dulce duh al vremurilor în care doar albinele stăpâneau întreg ţinutul. Casele, oamenii şi verdele naturii s-au succedat în ritmul firesc al vieţii, adunând anii şi veacurile între colinele Miletinului. O singură mărturie a trecutului îndepărtat stă dârză de mai bine de 350 de ani, gata să povestească oricui, ca o carte deschisă, istoria acestei aşezări. Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“, căci despre ea este vorba, a fost ridicată la 1657 şi este una dintre cele mai vechi ctitorii de lemn ale Botoşanilor. În jurul ei, oamenii s-au strâns la vreme de cumpănă, cerând de la Dumnezeu ajutor şi putere de a răzbi. Iar cumpene au fost destule, căci satul a făcut parte, de-a lungul timpului, din moşia Flămânzilor, un loc cu o istorie zbuciumată şi dureroasă.

Lăcaşul are 356 de ani

Documentele de arhivă arată că bisericuţa de lemn de la Prisăcani ar fi fost ridicată între anii 1656 şi 1657, de boierul Nicolae Stratulat, proprietarul satului din acea vreme. În biserică, pe catapeteasmă, chiar sub icoana hramului se poate citi o inscripţie ce atestă vechimea lăcaşului:  „Acest sfânt templu numit cu patronul Sf. Ierarh Nicolai esti fundat mai bine de 250 de ani, iar la anul 1881 s-au făcut o reparaţiune cu ajutorul milostivului Dumnezău di către poporănii acestei sfinte biserici, cu privegherea şi stăruinţa preotului Dimitri Citoveanu…“. „Inscripţia de pe catapeteasmă este singura mărturie a vechimii acestei biserici, căci pisanie nu există“, explică pr. Gabriel Ţifrea, parohul de la Prisăcani.
 
Având în vedere anul construirii bisericuţei, se poate spune că aceasta este printre cele mai vechi ctitorii de lemn din zona Botoşanilor şi chiar din Moldova.

Stilul arhitectural

Lăcaşul este construit din bârne de răşinoase, dispuse orizontal şi încheiate la colţuri în cheotori netede. Acestea au fost aşezate pe o talpă de stejar şi pe o temelie de piatră de râu. De-a lungul anilor, în urma reparaţiilor, temelia a fost întărită cu ciment. La exterior se remarcă tehnica de îmbinare a bârnelor, precum şi consolele pe care se sprijină acoperişul, măiestrit cioplite.
 
Iniţial, acoperişul a fost de draniţă, însă în timp aceasta a fost înlocuită cu tablă, pentru o mai bună protecţie. Biserica este formată din altar, naos şi pridvorul deasupra căruia se află turnul-clopotniţă.

Podoabele de interior

Interiorul vădeşte frumuseţe şi gingăşie. Totul emană căldură, delicateţe şi grija aceea a omului simplu de a transfera către locul în care vine să-şi hrănească sufletul ceva din liniştea şi curăţenia propriei case. Bârnele au fost lutuite şi văruite, recreând, parcă, atmosfera unei odăi ţărăneşti, cu pereţi albi ca laptele şi cu o stare de tainică pace.
 
Mică, dichisită, îngrijită asemeni unei odăi de sărbătoare, bisericuţa poartă pecetea rugătorilor ce se vor fi ostenit pentru cele ale sufletului aici, de-a lungul veacurilor.
 
Podoaba cea mai de preţ a interiorului este catapeteasma. Restaurată de curând, aceasta este deosebit de valoroasă sub aspect iconografic şi pictural. „Catapeteasma este cea originală. A fost curăţată şi restaurată de curând“, explică parohul de la Prisăcani.

Reparaţii şi intervenţii de-a lungul timpului

Date despre primele intervenţii de restaurare sunt conţinute în inscripţia de pe catapeteasmă, datată la 21 septembrie 1881, în care se menţionează că parohienii de atunci, alături de preotul Dimitrie Citoveanu, au făcut „o reparaţiune“. „Se mai ştie, de asemenea, că în perioada regimului comunist, prin anii â70 ai secolului trecut, s-au făcut o seamă de reparaţii, după multe lupte, de preotul din acea perioadă şi de comunitatea locală. Ultimele intervenţii le-am demarat noi“, spune pr. Gabriel Ţifrea.
 
Acesta a venit în Prisăcani, ca preot paroh, în 2001. Bisericuţa, destul de degradată la acea vreme, găzduia slujbe destul de rar, fiind filie a unei parohii din apropiere. „La venirea mea aici, am constatat că lăcaşul are nevoie urgentă de unele lucrări de reabilitare şi de înfrumuseţare. Aşadar, am reabilitat şi consolidat bisericuţa, iar din 2011 am demarat lucrările de reabilitare şi la interior“, explică parohul.

Satul lucrătorilor din prisacă

Satul Prisăcani se află la 7 kilometri distanţă de oraşul Flămânzi din judeţul Botoşani, în stânga drumului ce străbate localităţile Nicolae Bălcescu şi Prăjeni, mergând, mai departe, spre Iaşi. Localitatea este pomenită în unele înscrisuri încă din vremea domnitorului Ştefan cel Mare ca fiind „satul de plăieşi dintre cele două hotare“, adică satul drumului dintre hotarele Hârlăului şi Răusenilor. Tot din aceste documente reiese că aşezarea era propice albinăritului, aici existând încă din acele timpuri o prisacă domnească renumită. De altfel, secole de-a rândul, proprietarii satului au întreţinut aici această ocupaţie, satul închegându-se din familiile lucrătorilor din prisacă.
 
De numele satului Prisăcani se leagă şi un eveniment important al istoriei româneşti, căci de aici a pornit Răscoala din 1907. La acea vreme, satul, ca de altfel întreaga moşie Flămânzi, se afla în stăpânirea arendaşului evreu Mochi Ficher.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!