Patristica
Botez şi Euharistie în Didahie

Botez şi Euharistie în Didahie

Adrian Agachi, 14 Februarie 2010

Sunt multe texte creştine rămase fără autor cert care ne captează atenţia, precum Epistola către Diognet sau Constituţiile Apostolice. Printre aceştia se numără şi Clement, iar exemplele ar putea să continue cu o uşurinţă debordantă. Printre acestea se numără şi Didahia celor doisprezece Apostoli, un text foarte vechi, a cărui aproximare temporală s-a stabilit între anii 50 şi 90 d.Hr. Locul acestei scrieri este Siria. În mod surprinzător, din Siria avem multe documente importante ale acestei perioade, majoritatea fără autori sau atribuite eronat unora.

Didahia ne-a adus în sfârşit lumină“

Până în secolul al XIX-lea, Didahia nu era cunoscută decât ca simplă menţionare în câteva lucrări patristice. Nu exista niciun manuscris, iar titlul împodobea lunga listă a scrierilor pierdute sau păstrate sub alt titlu în cuprinsul altor lucrări. Mitropolitului Filotei Vriennios îi revine meritul de a fi reuşit să descopere în Biblioteca Sfântului Mor-mânt manuscrisul care cuprindea şi această scriere. În ciuda faptului că Didahia este o operă de mici dimensiuni, descoperirea ei a suscitat controverse aprinse, mai ales după descoperirea clară a vechimii foarte mari. Didahia este considerată un document extrem de important, a cărui plasare poate fi situată până în apropierea anului 50 d.Hr. Părintele Dumitru Fecioru afirma: „Poate nicio scriere creştină n-a fost discutată atât de mult, într-un timp atât de scurt, ca Didahia. La apariţia ei, Harnack a exclamat: «Didahia ne-a adus în sfârşit lumin㻓, ca apoi să urmeze şi un şir întreg de ipoteze, de contestări, de respingeri, de tăgăduiri ale autenticităţii, de comparaţii cu alte scrieri creştine, eretice sau chiar iudaice, unele mai apropiate de epoca apostolică, altele mai îndepărtate. Dar, în ciuda tuturor acestor ipoteze, Didahia rămâne, aşa cum foarte bine o defineşte J. Tixeront, un vade mecum al credinciosului şi, aşa cum o caracterizează J. Quasten, documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Apostolilor şi izvorul cel mai vechi al legislaţiei bisericeşti“ (Introducere la Didahia, în: PSB, vol. I, EIBMBOR, p. 17). Fără îndoială, ipotezele aduse în discuţie privind timpul în care a fost scrisă Didahia sunt în continuare destul de diferite, dar, în principiu, cercetătorii s-au pus de acord în privinţa situării scrierii în secolul I d.Hr. Importanţa documentului este imensă, având în vedere că aici întâlnim informaţii despre desfăşurarea Botezului şi a Liturghiei, despre importanţa postului şi a mărturisirii păcatelor, precum şi amănunte fundamentale despre ierarhia bi-sericească.

Cele două căi: viaţa şi moartea

Didahia debutează cu o frază-cheie: „Sunt două căi - una a vieţii şi alta a morţii - şi este mare deosebire între cele două căi“ (PSB, vol. I: I, 1, p. 26). În primele patru capitole ale scrierii este detaliată calea vieţii ,cu modul în care aceasta trebuie urmată. Folosind numeroase citări scripturistice, autorul necunoscut pune la baza căii vieţii poruncile evanghelice, utilizând totodată şi câteva recomandări vechi-testamentare. Închinarea la idoli şi jertfele pentru aceştia sunt criticate şi excluse de la bun început. La finalul recomandărilor se află un pasaj-cheie: „În biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea“ (IV, 14, p.29). Aceasta este una dintre cele mai vechi menţionări ale Tainei Pocăinţei. În cadrul capitolului V este descrisă calea morţii cu lucrurile pe care aceasta le cuprinde şi le produce în cei care o urmează.

Botezul şi Euharistia

„Cu privire la botez, aşa să botezaţi: după ce aţi spus mai înainte toate cele de mai sus botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poţi în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Înainte de botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţi câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte“ (VII, 1-4, p. 30). Se observă că esenţial formula de botez redă recomandarea Mântuitorului din finalul E-vangheliei după Matei. Botezul se face în numele Sfintei Treimi. La început se făcea prin cufundare în apă rece, dar, din lipsă de apă, se putea face şi prin turnare sau stropire. Biserica Ortodoxă interzice acest tip de botezare prin turnare sau stropire, urmând prevederilor ulterioare ale Sfinţilor Părinţi. Cu toate acestea, în situaţii-limită (vezi de exemplu botezul lui Nicolae Steinhardt în temniţă!), se mai poate folosi metoda. Postirea era o condiţie esenţială pentru efectuarea botezului. Cum ne aflăm într-o perioadă în care botezul adulţilor era cel mai frecvent, postirea nu poate fi considerată o condiţie bizară. În capitolul următor se vorbeşte despre postirea corectă şi rugăciune: „Posturile voastre să nu fie ca cele ale făţarnicilor, că ei postesc lunea şi joia; voi, însă, să postiţi miercurea şi vinerea. Nu vă rugaţi ca fariseii, ci cum a poruncit Domnul în Evanghelia Sa! (…) de trei ori pe zi să vă rugaţi aşa“ (VIII, 1-3, pp. 30-31). Rugăciunea la care se face referire aici şi pe care nu am mai redat-o este Tatăl nostru. Autorul recomandă, prin urmare, ca postul creştinilor să nu fie în aceleaşi zile precum cel al iudeilor, iar rugăciunea să nu cuprindă influenţe iudaice. Cât despre Taina Euharistiei, lucrurile sunt şi mai detaliate. În primul rând avem un text despre Sfinţirea Darurilor: „Iar cu privire la Euharistie, aşa să faceţi Euharistia: mai întâi cu privire la potir: «Iţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci.» Cu privire la frângerea pâinii: «Iţi mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru viaţa şi cunoştinţa pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava in veci.» După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea, prin Iisus Hristos în veci. Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezaţi în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul: «Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor»“ (IX, 1-5, p. 31). De asemenea, există o rugăciune de mulţumire după împărtăşire. „După ce v-aţi împărtăşit, mulţumiţi aşa: «Iţi mulţumim Ţie, Părinte Sfinte, pentru Sfânt numele Tău, pe care l-ai sălăşluit în inimile noastre, şi pentru cunoştinţa, credinţa şi nemurirea pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava în veci. Tu, Stăpâne atotputernice, ai zidit toate, pentru numele Tău. Mâncare şi băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca să-Ţi multumească Ţie, iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţa veşnică. Înainte de toate, Îţi mulţumim, că eşti puternic. Ţie slava în veci. Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbăveşti de tot răul şi s-o desăvârşeşti în dragostea Ta şi adună din cele patru vânturi această Biserică sfinţită în Împărăţia Ta, pe care ai pregătit-o. Ca Ţie este puterea şi slava in veci. Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David!» Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! Maran atha. Amin“ (X, 1-6, p.31-32). Anaforaua euharistică este una dintre cele mai simple întâlnite în documentele bisericeşti, dar păstrează cu toate acestea înţelesurile esenţiale: Sfinţirea Darurilor şi mulţumirea pentru acestea.

Vademecum creştin

Am observat împreună importanţa acestui document foarte clar şi concis din perioada apostolică. Chiar dacă nu poate fi atribuit în niciun caz Sfinţilor Apostoli, ne rezervăm dreptul de a preciza că urmează întru totul învăţăturilor propovăduite de aceştia. De aceea, titlul lung al acestei scrieri, „Învăţătură a celor doisprezece Apostoli către neamuri“, are o oarecare bază reală. Textul nu a fost scris de Apostoli, dar cuprinde motivele esenţiale ale vestirii lor. Afirmaţia lui J. Tixeront, că Didahia reprezintă un vademecum (manual de buzunar) pe care unii creştinii este posibil să-l fi purtat asupra lor pentru a-şi reaminti învăţăturile Legii Iubirii, confirmă faptul că lucrarea merită să fie citită şi în prezent de creştinii drept-credincioşi. Sfaturile bune nu trebuie îngropate printre hârtiile specialiştilor, ci în inimile noastre. Doar acolo pot aduce un rod cu adevărat bogat.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!