Theologica
Botezătorul Domnului

Botezătorul Domnului

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 07 Ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie, avem următoarele zile de serbare a Sfântului Ioan Botezătorul: 23 septembrie (Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 24 februarie (Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 25 mai (A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul); 24 iunie (Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică) şi 29 august (Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post). Cei care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul îşi sărbătoresc astăzi onomastica. În România, 1.957.468 de cetățeni, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Ioan sau derivate ale lui.

Conform Sinaxarului, sărbătorim astăzi, în a doua zi după Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare (Botezul Domnului), Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, deoarece Biserica a rânduit încă de la început a se cinsti cu praznic pe cel care a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prorocii Vechiului Testament şi în Noul Testament este Înaintemergător și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), așa cum îl numeşte Mântuitorul. El este primul vestitor al lui Iisus ca Mesia. Sfântul Ioan face legătura între Vechiul şi Noul Testament. Este „pecetea prorocilor”, cel mai mare proroc pentru că a anunţat nu numai venirea lui Mesia, pregătind poporul pentru a-L primi ca Izbăvitor al neamului omenesc - precum ceilalţi proroci -, ci, mai mult, el L-a prezentat şi arătat poporului pe Mesia - Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).

Viaţa şi predica Sfântului Ioan Botezătorul constituie un bogat şi însemnat izvor de învăţătură, de pildă şi chemare la urmarea lui Hristos. De aceea, Biserica l-a numit „mărturia Domnului”, pentru că menirea întregii sale vieţi a fost să mărturisească oamenilor pe Iisus Hristos ca Mesia cel aşteptat. Pentru împlinirea acestui scop a trăit, a predicat, a lucrat şi s-a jertfit. Pentru noi, el este modelul de vestire a lui Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!