Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Botezul pocăinţei este iertarea păcatelor?

Botezul pocăinţei este iertarea păcatelor?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Data: 19 Septembrie 2014

În articolele anterioare („Limbajul pocăinţei la Botezătorul Ioan“ şi „Pocăinţa ca act de convertire la credinţă“) am arătat că pocăinţa este un proces care presupune părăsirea căilor păcatului şi întoarcerea la Dumnezeu, dar şi schimbarea atitudinii şi concepţiei de viaţă în lumina harului dumnezeiesc. Ambele dimensiuni ale pocăinţei sunt arătate de verbele „epistrefo“ (a întoarce) şi „metanoeo“ (a te pocăi) folosite în literatura biblică greacă. Strâns legată de pocăinţă este şi practica Botezătorului Ioan de a administra botezul pocăinţei către poporul evreu. Întrebarea care se naşte aici este ce semnificaţie are botezul lui Ioan. Pentru a înţelege acest aspect al activităţii Botezătorului trebuie să recurgem la textul Sfintelor Evanghelii. Deoarece spaţiul nu este foarte extins, am ales ca bază de studiu Evangheliile după Matei şi Marcu. Evanghelistul Matei îl introduce pe Ioan la începutul capitolului 3, prin cuvintele „În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul“ (3, 1). Solemnitatea acestui început arată că timpul mesianic este sacru, unic şi irepetabil, dar acesta era în legătură cu apariţia lui Mesia pe scena istoriei, pe care Botezătorul o anticipează prin propria predică. Ioan este introdus prin verbul „paraginetai“ („a venit Ioan…“), care mai este folosit atunci când Iisus Hristos Îşi începe activitatea publică: „În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan“ (3, 13).

La Marcu observăm că obiectul predicii Botezătorului Ioan este botezul pocăinţei: „Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor“ (Marcu 1, 4). La Matei însă accentul nu cade pe actul botezului pocăinţei ci pe iminenta apropiere a Împărăţiei cerurilor: „În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor“ (Matei 3, 1-2). De ce această diferenţă? Se pare că Matei doreşte să arate că iertarea păcatelor nu poate veni oamenilor prin botezul administrat de Ioan. Iertarea păcatelor vine numai prin jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea construcţia „întru iertarea păcatelor“ („eis aphesin hamartion“) este folosită de Matei în contextul Cinei de taină de la cap. 26: „Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (26, 28). Schimbarea centrului de greutate de la Ioan către Hristos este foarte subtilă în acest caz. Pe de o parte, Matei doreşte să arate că „botezul pocăinţei“ practicat de Ioan nu era un act sacramental prin care oamenii dobândeau efectiv iertarea păcatelor, ci era o formă prin care acesta chema la pocăinţă şi la întoarcere la Dumnezeu. Obiectul final al predicii lui Ioan nu este un rit, ci o atitudine interioară de pocăinţă şi convertire. De aceea Matei arată că predica Botezătorului: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor“, este identică cu predica lui Mesia (Matei 4, 7). Ioan nu cheamă la o absolvire de păcate, ci la un proces de curăţire morală, de părăsire a nedreptăţilor şi a căilor strâmbe. Această urgentă chemare avea menirea să îi pregătească pe evrei pentru misiunea mai înaltă a lui Mesia. El distruge orice fel de îndreptăţire şi justificare a păcatului şi oferă soluţii concrete poporului pentru a se pocăi. Botezul lui Ioan nu era actul de iertare a păcatelor, pentru că Matei spune că oamenii se botezau şi îşi mărturiseau păcatele (3, 6), ceea ce arată că botezul lui Ioan este un act pregătitor pentru lucrarea harică a Mântuitorului Iisus Hristos (3, 11). În concluzie, Matei doreşte să ne arate că: (1) botezul lui Ioan era doar un ritual exterior cu scopul de a conduce pe popor la pocăinţă, Cel care va veni după el va săvârşi adevăratul Botez cu Duh Sfânt şi cu foc (3, 11); (2) Cel care îl succedă temporal pe Ioan, în ordinea istoriei mântuirii, este superior lui Ioan în putere spirituală, El este mai puternic decât el (3, 11), expresie care trimite la lupta apocaliptică pe care Hristos o va avea cu „cel tare“, adică cu satan (cf. Matei 12, 29); (3) Cel care vine este Stăpânul, iar Ioan este ucenicul sau sluga Acestuia, pentru că el spune că nu este vrednic să Îi ducă încălţămintea, o sarcină care era de regulă îndeplinită de slugi. Ioan arată că timpul mesianic nu este nelimitat, ci este o perioadă de graţie în care oamenii trebuie să facă roadele pocăinţei. El atrage atenţia asupra faptului că separarea dintre buni şi răi este pe cale să se producă, şi tema judecăţii finale şi a focului punificator, regăsită în predica lui, este folosită des şi de Mântuitorul Hristos (Matei 7, 19; 13, 40-42, 50; 25, 31-46). (Marius Nedelcu)