Lumina literară şi artistică
 Daniela Șontică, „Cocori“ (acrilice pe carton)

Brazda de acasă și cerul de deasupra

13 Septembrie 2015

Bolta cerului e încă plină cu îngeri. Lumină curge din ciorchini materni. Se crapă de ziuă peste sat. Un tumult magic. Casiopéea toarce liric și țese în mine o dimineață nemaivăzută. De cu sară am ascultat greierii în amurg pășind prin grădina cu zarzavaturi. Îmbătarea sim­țurilor cu frumusețe până la cel mai lăuntric ceasornic divin. M-au pătruns toate parfumurile din grădină deodată, asemenea inimii umplute cu muzica unei orchestre simfonice. Și dimineața ca un vas minoic te așteaptă ca să curgă în tine licorile cele mai de preț. Se prelungește cântecul greierilor. Se aud cocoșii intonând, broaștele orăcăind. Mă încearcă trăiri alese. Din livadă vântul îmi aduce vești sub tâmple și povești revarsă, iar adaos, pe harfa amintirii degete plăpând aleargă. Totu-i rânduit divin.

De curând, într-un mic, dar cochet port breton, un loc patriarhal plin de frumusețe, de pe țărmul Mării Mânecii, am trăit momente pline de încântare, în timpul unei călătorii. Lipsea însă cerul de acasă. Nu cântau cocoșii. Nu auzeam lătrat de câine. Greierii nu aveau glas. Pe acest Acasă îmbelșugat, pe care îl închid cu sigiliu divin și îl port cu mine comoară, care mă face să trăiesc autentic, în iubire, suntem dispuși astăzi să îl vindem pe nimic, chiar să îl dăm pe degeaba? Cum poți să îți înstrăinezi pământul cu atâta ușurință? Cum ești în stare să îți vinzi, de o samă cu el, tot avutul, cerul de acasă? Și cum de poți să îngrădești iar libertatea de exprimare a persoanei, când atât de greu ai câști­-gat-o? Oare ce cer? Oare ce cer să fie deasupra celui care se vinde pe arginți?

Se deșteaptă în mine lanul de grâu brodat cu maci din pârga verii, care îmi mie­zuiește în suflet. Ieri am fost la bunica, la țară. M-a primit cu pâine de (A)casă și cu grădina sufletului larg deschisă. Ce miresme! Dragoste aristocrată. De acolo de unde se naște noblețea. Mere roșii în traistă. Parfumate, cu aroma prăpăstiind în amintire de copil. Azi, mărul de pe tarabe are doar aspect și strălucire. Nu mai e umplut cu soare christic. Cum poți să dormi când cerul varsă în tine stele? Să vii la cules de roade! Vara aceasta mi-a rezervat o călătorie pe meridiane europene, frumoasă și bogată în trăiri. Am vizitat mari capitale imperiale, țărmuri fermecătoare, insule fascinante, plaje surâzătoare și magnifice, dar nu am zărit nicăieri, parafrazez pe Rabindranath Tagore, maestrul liric indian, în perioada șederii sale în Anglia, roua de pe firul de iarbă din bătătura casei mele. Doar pământul de acasă poate să dea rod. Doar el are suflu adamic. O masă îmbelșugată te așteaptă mereu acasă, pâine caldă, pește fără de măsură, vinul de soi, din cel mai bun butuc de vie. Nu te mai risipi și-ntoarce-te degrab' acasă! Ai grijă de sămânță, în ce pământ o arunci!

Desculț pe roua moale simt sub tălpi aplecarea ierbii, cântecul pământului cum mă umple, cuvintele de aur din Scriptură pe care le brodează Dumnezeu în inima mea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!