Documentar
Bucuria Împărtăşirii şi puterea credinţei

Bucuria Împărtăşirii şi puterea credinţei

Constantin Preda, 26 Iunie 2011

Asigurarea despre prezenţa Sa reală în Euharistie, cu Trupul şi Sângele Său, şi semnificaţiile acestei prezenţe ni le dă Însuşi Mântuitorul, Care a pus baza Euharistiei prin actele Sale, a instituit-o şi a lămurit-o prin cuvintele Sale.

La Cina cea de Taină, momentul instituirii Tainei Euharistiei prin cuvintele Sale şi al primei săvârşiri a ei de către Mântuitorul, ne-a spus: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu; Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Mt XXVI, 26-28). Dacă se ia totodată în considerare următorul verset: ci vă spun vouă, nu voi mai bea din acest rod al viei, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, întru Împărăţia Mea (Mt XXVI, 29), se poate constata cu uşurinţă că, pe de o parte, Euharistia îşi are temeiul în jertfa de pe cruce a Mântuitorului, iar pe de alta, că în ea va fi prezent în toate timpurile viitoare Hristos cu Trupul şi Sângele Său înviat. Hristos trăieşte la Cina cea de Taină anticipat şi tainic moartea Sa pe cruce, dar şi moartea tainică de după aceea (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, "Teologia Dogmatică Ortodoxă", vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 98).

Prezenţa Mântuitorului Hristos cu trupul în Euharistie este posibilă datorită unirii strânse dintre Trupul Lui cu Dumnezeu Cuvântul prin Întrupare şi pnevmatizat prin Înviere şiÎnălţare, ajuns la unirea culminantă cu dumnezeirea. Fără îndoială, prezenţa Domnului cu Trupul şi Sângele Său în Euharistie şi prefacerea pâinii şi vinului pentru mâncarea Lui constituie pentru teologie o mare taină. În teologia ortodoxă, pâinea şi vinul rămân cu adevărat pâine şi vin, la fel cum devin cu adevărat Trupul viu şi Sângele lui Hristos prin săvârşirea tainei Euharistiei. Transformarea darurilor în Trupul şi Sângele lui Hristos se realizează într-un mod divin care transcende noţiunile de timp şi spaţiu aplicabile în lumea noastră căzută şi, prin urmare, nu poate fi înţeleasă sau explicată în termenii filosofici ai acestei lumi (Kenneth Paul Wesche, Saint Ignatius of Antioch: the criterion of orthodoxy and the marks of catholicity, PRO ECCLESIA Vol. III, nr. 1, 1994, p. 96).

Împărtăşirea presupune credinţă şi dragoste

Trebuie subliniat că descrierea tradiţională a Euharistiei că Trupul şi Sângele lui Hristos nu poate fi considerată o metaforă mistică prin care se sugerează legătura tainică dintre suflet şi forţa divină care se sălăşluieşte în inima omului într-un mod mistic. Natura mistică a Bisericii are în mod tulburător un caracter material: Euharistia este Trupul şi Sângele lui Hristos într-un mod concret, fizic, nu într-un mod convenţional sau simbolic, ci tangibil şi concret (Kenneth Paul Wesche, op. cit., p. 97).

Împărtăşirea cu Sfânta Euharistie presupune credinţă şi dragoste din partea creştinului, pentru a putea fi înţeleasă tainic, în adâncul sufletului, în realitatea pe care o reprezintă, şi nu ca un ritual magic. Sfântul Ignatie Teoforul sugerează că elementele care unesc Trupul şi Sângele Domnului sunt credinţa şi dragostea: zidiţi-vă din nou în credinţă, care este trupul Domnului, şi în dragoste, care este sângele lui Iisus Hristos (Tralieni 8,1, Colecţia "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", vol. I, "Scrierile Părinţilor Apostolici", trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 172). Obiectul principal al credinţei şi dragostei creştinului este realitatea Trupului şi Sângelui lui Hristos şi că în această credinţă creştinul găseşte viaţa: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată (In. VI, 35).

Euharistia nu se poate săvârşi fără mărturisirea credinţei. Dintotdeauna, numai cei botezaţi, deci cei care-L mărturiseau pe Hristos, s-au putut împărtăşi. Pentru Euharistie este necesară în primul rând unirea prin Cuvânt, prin cunoaştere pentru a înţelege scopul existenţei creştine, urmată apoi de unirea cu Hristosul euharistic în Sfânta Liturghie săvârşită de episcop. Adevăratul sens al Cuvântului nu se lasă înţeles pe deplin decât în context euharistic. Se poate face o paralelă cu episodul de pe drumul spre Emaus, unde cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, sunt abătuţi în urma experienţei din Ierusalim. Plini de întrebări fără răspuns şi tristeţe, aproape că nu observă prezenţa străinului de lângă ei, care îi mustră pentru că nu înţeleg Scripturile care vorbeau despre patimile şi jertfa Învăţătorului lor. Cuvântul îi mângâia, le arăta lucruri pe care ei nu le înţelegeau pe deplin, însă nu era suficient pentru a le oferi cunoaşterea adevărată, comuniunea adevărată. Odată ce Mântuitorul binecuvântează şi frânge pâinea pe care le-o dă apoi ucenicilor, ochii acestora s-au deschis şi L-au cunoscut. Mântuitorul se contopeşte în această scenă cu pâinea euharistică, care le-a dat cunoaşterea adevărată, făcându-i să înţeleagă întreaga semnificaţie a Învierii. Cei doi ucenici au fost cei dintâi care

s-au "împărtăşit" cu Cuvântul lui Hristos şi cu Trupul Lui euharistic, alcătuind o nouă unitate - în esenţă, primul mic nucleu al Bisericii adevărate a lui Hristos, care nu se realizează pe deplin decât în această contopire, în această unitate adevărată şi de neînlocuit. Sfânta Euharistie este strâns legată de cuvântul Scripturii, căci numai astfel ea poate fi înţeleasă în întregime. Experienţa euharistică pune într-o lumină specială cuvântul Scripturii şi contribuie la descoperirea sensului spiritual, profund al textelor sfinte şi la realizarea unităţii creştinilor. Dreapta mărturisire este condiţia sine qua non pentru dobândirea numelui de creştin. Afirmaţia este susţinută de desfăşurarea Sfintei Liturghii, la săvârşirea căreia, înainte de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, Biserica se roagă pentru unitatea de credinţă prin ectenia: "Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim: Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită", rugăciune întărită prin rostirea imediată a Simbolului credinţei. Cererile rostite înainte de împărtăşire se încheie cu cea pentru realizarea unităţii de credinţă: "Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh, cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Trupul înviat şi dătător de viaţă al Domnului este ancora credinţei şi a iubirii lipsite de egoism (John S. Romanides, The Ecclesiology of St. Ignatius of Antioch, International printing company, Atlanta 1956, p. 10).

Fără întruparea reală, mântuirea nu ar fi fost posibilă

Dreapta mărturisire este aceea că Întruparea s-a realizat în mod real, ceea ce conferă realitate Euharistiei. Creştinii sunt chemaţi să se adune cât mai des spre a se împărtăşi, pentru că astfel Îl mărturisesc pe Hristos ca Dumnezeu şi Om real, Întrupat real, suferind real pe cruce pentru noi, dându-ne astfel posibilitatea Mântuirii. Fără o Întrupare reală, mântuirea devine imposibilă.

Realismul sacramental exprimat prin accentuarea prezenţei reale a lui Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, nedespărţit de Duhul, este fundamentul Bisericii, în care Iisus Hristos, una cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în firea sa divină, îi uneşte pe credincioşi în comuniunea Trupului Său extins în lume, Biserica (William R. Schoedel, Ignatius of Antioch: A commentary on the Letter of Ignatius of Antioch, Fortress Press 1985, p. 21).

Biserica se defineşte în acest context ca o comunitate unde Cuvântul nu este doar proclamat, ci este realmente prezent în Sfânta Euharistie, care cu adevărat este Trupul şi Sângele Domnului; în consecinţă, Biserica este acea comunitate transformată în Biserică prin unirea într-un singur trup cu Hristos, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, cu adevărat dătătoare de viaţă, în Euharistia Bisericii (Kenneth Paul Wesche, op. cit., p. 100).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!