Patristica
Bucuria Înălţării Domnului

Bucuria Înălţării Domnului

13 Iunie 2013

Astăzi a început să strălucească pentru noi ziua sfântă şi solemnă a Înăl­ţă­rii Domnului nostru, Iisus Hristos: „Să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“ (Psalmul 117, 24). Hristos s-a pogorât, iadul s-a deschis! Hristos s-a înălţat, cerurile s-au luminat. Hristos pe cruce, să batjocorească cei înnebuniţi de mânie! Hristos în mormânt, să mintă paznicii! Hristos în iad, să fie văzut de toţi cei adormiţi; Hris­tos în cer, să creadă toate neamurile!

(Predica 265/A, 1)

Hristos - Dumnezeu deasupra noastră şi om printre noi

Fraţilor, voi ştiţi că Domnul nostru, Iisus Hristos, s-a făcut pentru noi ceea ce suntem noi1, dar totuşi a rămas şi în acel chip, în care este egal cu Tatăl2. Căci noi credem că Fiul lui Dum­nezeu a devenit părtaş al slă­biciunii noastre, fără a fi lip­sit de măreţia Sa. Prin urmare, aceasta este credinţa noas­tră: Hristos este Dum­nezeu deasupra noastră şi om printre noi.

(Predica 265/A, 2)

Realitatea Înălţării Mântuitorului cu trupul

Domnul nostru, Iisus Hris­tos, după ce a înviat din morţi, vrând să le dovedească, printr-o mărturie cu totul neîndoielnică şi de încredere, că a înviat în acelaşi trup, în care a atârnat pe cruce, a mai stat îm­pre­ună cu apostolii Săi patruzeci de zile, intrând şi ieşind, mân­când şi bând (cf. Fapte 10, 40-41). Aceasta a trebuit să se întâmple, ca să fie întăriţi în cre­dinţă cei care se îndoiau, să fie vestit ade­vărul Evangheliei urmaşilor, să le arate celor credincioşi viitoarea ne­stri­că­ciu­ne a trupului lor şi nemu­ri­rea, în acea fericire veşnică şi ca să fie combătuţi oamenii răi care cunoşteau despre Dum­nezeu şi învăţau altceva decât adevărul. După înviere, s-a înăl­ţat la cer în acelaşi trup în care, după ce a murit, s-a po­gorât la iad. De bună seamă, a aşezat, în cer, lăcaşul trupului său nemuritor, pe care El În­suşi şi L-a creat în pântecele Maicii Fecioare.

(Predica 265/B, 1)

Am fost făcuţi moştenitori ai vieţii veşnice

Aşadar, şi a murit viaţa şi a rămas în fiinţă viaţa, şi a înviat viaţa şi prin moartea sa, uci­gând moartea, ne-a dat nouă via­ţă. „Moartea a fost înghiţită de biruinţa“ (1 Corinteni 15, 54) lui Hristos, Care este viaţa veşnică. Deci, după cum a spus apostolul: „a înghiţit moartea ca noi să fim moştenitori ai vieţii“ (cf. 1 Petru 3, 22). Am devenit moştenitori ai vieţii veş­nice prin Hristos, prin Care am fost izbăviţi de moartea veşnică şi ale Cărui mădulare noi suntem, mai presus de orice în­do­ia­lă. În a patruzecea zi, adică astăzi, Domnul Iisus s-a urcat la cer, în timp ce apostolii pri­veau şi se minunau (cf. Fapte 1, 9), iar în vreme ce ei stăteau acolo şi vorbeau, pe neaştepta­te, un nor L-a luat şi a fost dus de la ei în cer. (Predica 265/B, 5)

Hristos şi Biserica

Şi ce a spus despre Biserică? „Şi peste tot pământul slava Ta. Înalţă-Te peste ceruri, Dum­nezeule!“ Noi nu L-am vă­zut pe Hristos. Apostolii L-au văzut. Ei erau acolo. El i-a adus pe muntele Măslinilor (cf. Fapte 1, 12) şi ei L-au întrebat în legătură cu sfârşitul lumii, iar El le-a răspuns: „Nu este al vostru a şti vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi primi putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea, până la marginea pământului. După ce a spus acestea, un nor L-a luat“ (Fapte 1, 7-9).

După aceste cuvinte nu a vrut să mai spună nimic. A vrut ca acestea să fie ultimele cuvinte, prin care să ne să­dească în inimi, cât mai adânc, Biserica Sa care urma să se întindă în toată lumea, deoa­rece mulţi aveau să îşi facă turmele lor, să adune învăţăcei după ei şi să facă erezii şi schisme, în diverse locuri. Viţa-de-vie ocupă totul, acolo unde au fost tăiate mlădiţele. Mlă­diţa rămâne acolo unde a fost tăiată. Viţa-de-vie creşte şi se întinde peste tot, ocupă totul. La fel a făcut şi Biserica.

El a dăruit Biserica, după cum a făgăduit, mirele a dat mi­reasa. (…) Care este slava Ta? Este Biserica Ta, mireasa Ta. (…) Cu adevărat, mare tai­nă! Am fost invitaţi la nuntă şi noi înşine suntem nunta. La nunţile oamenilor, una este mireasa şi alţii sunt nuntaşii. Noi suntem şi nuntaşi şi tot noi suntem şi mireasa. Căci noi suntem Biserica şi suntem invitaţi în Biserică? Şi pentru ce am fost invitaţi? Preaiubiţilor, dacă acum s-a împlinit, dacă acum vedem, dacă acum vedem că s-a împlinit, dacă nu poate fi tăgăduit ceea ce spunem: „Peste tot pământul s-a întins slava Ta“, când va fi venit mi­rele, ce vom fi? O, dacă am păs­tra ceea ce am primit!

(Predica 265/E, 4)

(Traducere din limba latină de Corneliu Clop)

1 ‑Şi-a asumat firea omenească.

2 ‑Firea dumnezeiască.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!