Actualitate religioasă
„Bucuria de a dărui” la Parohia „Sfântul Mina” din Galați

„Bucuria de a dărui” la Parohia „Sfântul Mina” din Galați

Pr. Rareș Bucur, 17 Decembrie 2018

Parohia gălățeană „Sfântul Mina, Victor și Vichentie” a desfășurat sâmbătă, 15 decembrie, un impre­sionant concert de colinde, care a avut ca scop colectarea de daruri pentru copiii cu vârste de până la 14 ani. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Școala Nr. 12 „Miron Costin” și cu Asociația „Baza de Afaceri și Servicii – BAS.ro” din municipiul Galați. Concertul, care a reunit colindători din Galați, a avut loc în biserica parohială și s-a bucurat de prezența a numeroși copii și credincioși atât din Parohia „Sfântul Mina”, cât și din întreg municipiul Galați.

Programul a cuprins colinde și cântece tradi­ționale românești, dar și poezii patriotice, într-o frumoasă inter­pretare a tinerilor participanți.

Toți copiii au plecat acasă încăr­cați de daruri și bucuroși de întâl­nirea cu Moș Crăciun.

Anul acesta, cadourile adunate de parohie au fost mult mai multe, o parte dintre ele fiind oferite Cen­trului social comunitar pentru familii cu copii, aflate în dificul­tate” din localitatea Șendreni, județul Galați, și altor asociații de acest fel.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!