Lumina educaţiei
Bucuria împlinirii prin educaţia teologică

Bucuria împlinirii prin educaţia teologică

27 Iunie 2018

Cu ce aspiraţii vin tinerii la un seminar sau la o facultate de teologie? Care sunt gândurile cu care încheie această perioadă a vieţii lor? Care sunt planurile cu care se îndreaptă către viitor? În acest număr al suplimentului Lumina Educației vă prezentăm declarațiile unor ­absolvenţi ai învăţământului teologic, promoţia 2018, în cele două trepte ale sale, seminar şi facultate.

Diac. Constantin Andrei

O educație teologică autentică presupune cultivarea atentă a unor repere spirituale și a unor modele vii de sfinţenie. Căutarea acestora nu trebuie să rămână doar la o latură teoretică, ci mai ales la o participare activă şi permanentă la viaţa liturgică şi la misiunea socială a Bisericii.

În acest sens, mulţi tineri se îndreaptă către seminariile teologice şi facultăţile de teologie din Patriarhia Română. Oferta educațională a instituţiilor de învăţământ teologic se adresează tuturor tinerilor care doresc să-şi cultive vocația personală și care aspiră la o formare duhovnicească și academică. Pregătirea temeinică dobândită în seminar şi în facultate îi ajută pe tineri să înţeleagă schimbările prin care trece societatea în ansamblul ei şi să ofere răspunsuri la provocările lumii de astăzi.

Cu ce aspiraţii vin aceştia la seminar şi la facultate? Care sunt gândurile cu care încheie această perioadă a vieţii lor? Care sunt planurile cu care se îndreaptă către viitor? În cele ce urmează, vă prezentăm declarațiile unor absolvenţi ai învăţământului teologic, promoţia 2018, în cele două trepte ale sale, seminar şi facultate.

„Când am pășit prima dată în Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, am știut că acesta este locul meu. Se auzeau tineri cântând muzică bisericească, am văzut icoanele pictate pe pereții facultății și biblioteca - fascinantă pentru mine, o studentă venită din provincie. Am optat pentru această facultate pentru că doream să slujesc lui Dumnezeu și aproapelui, fapt facilitat de fiecare dintre cele patru secții ale facultății. Eu am ales drumul asistenței sociale, ca prin studiul social și prin filantropie să pot fi în slujba aproa­pelui.

Studenția a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am învățat multe lucruri de la profesori, părinți profesori și colegi și am cunoscut mulți oameni. Studenția mi-a adus cei mai buni prieteni în cadrul ASTO (Asociația Studenților Teologi Ortodocși), a doua familie pentru mine, care în împreună-lucrare cu studiul au ajutat la dezvoltarea mea personală și profesională.
Toate obiectivele pe care le-am avut la începutul facultății au fost atinse și chiar depășite. Aștept noua etapă, a studiilor de master, cu entuziasm și interes. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu și tuturor celor care au pus o cărămidă la viața noastră de studenți.”

Andreia-Nicoleta Paraschiv (absolventă a specializării Teologie Asistență Socială, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București)

„Încă de la înscrierea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, mi-am dorit să găsesc un loc primitor, cu oameni duhovnicești, unde să pot învăța cât mai multe lucruri despre credința mea. Dorința de a mă înscrie a venit din dragostea pe care o am pentru copii și nimic nu mi s-a părut mai minunat decât să le vorbești acestora despre Dumnezeu. De la primul curs și până acum m-am bucurat de învățătura pe care mi-au transmis-o părinții profesori, de colegii care mi-au devenit și prieteni apropiați prin intermediul voluntariatului din cadrul Asociației Studenților Teologi Ortodocși și de bunătatea oamenilor care se găsesc aici. În cadrul Secției de Teologie Didactică la care am fost înscrisă, am beneficiat de modulul psihopedagogic, de unde am învățat tot ce trebuie pentru a fi un profesor de religie desăvârșit. Lucrul cel mai important a fost acela că am putut face practică pentru a vedea cu adevărat ce înseamnă să fii profesor și ce presupune această responsabilitate. Pentru mine, este mai mult decât atât, este modul prin care îmi voi împlini dorința. Să fiu studentă la această facultate a fost cel mai frumos lucru din viața mea, de aceea îmi doresc să studiez mai mult și să mă înscriu și la masterat.”

Simona Chiriac (absolventă a specializării Teologie Didactică, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București)

„La teologie am dat în speranța că, aprofundând lucrarea mântuitoare a lui Hristos, voi învăța cum să mă apropii de ținta propusă de El.

Studenția a fost și va rămâne cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Din punct de vedere academic am reușit să acumulez un bagaj semnificativ și diversificat de cunoștințe, și nu doar în domeniul teologiei. Ca orice student am avut și dezamăgiri, însă am încercat să privesc și partea bună și să învăț din aceste dezamăgiri și insuccese. Un alt aspect, pe lângă formarea culturală și teologică, este aspectul non-formal datorat persoanelor care acum îmi sunt prieteni și pe care i-am întâlnit în cadrul acțiunilor de voluntariat organizate de Asociația Studenților Teologi Ortodocși, asociație al cărei membru sunt și eu. Într-o anumită măsură așteptările mele de la începutul facultății s-au împlinit, cu toate acestea cunoașterea lui Dumnezeu și urmarea Lui nu încetează. În privința viitorului meu, acesta este incert. Tot ce pot face în acest sens este să mă rog lui Dumnezeu să-mi descopere Calea pe care să pășesc și să o urmez.”

Ștefan Ciprian Golenia (absolvent al specializării Teologie Pastorală, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București)

„Momentele frumoase se transformă ușor în amintiri și rămân vii în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele nu se uită, nu sunt precum un album cu fotografii peste care se așterne colbul timpului. Acești din urmă patru ani, pe care i-am petrecut la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, au fost ca un vis de tinerețe, printre anii trecători, după cum afirma poetul Vasile Alecsandri. Pot să vă mărturisesc cu sinceritate că, din prima clipă în care am pășit în curtea seminarului ce avea să îmi devină casă, am simțit că am făcut o alegere bună, care îmi va schimba viața. Deși eram stingher la început, nu cunoșteam pe nimeni, nici nu am realizat cum am legat prietenii trainice. În anii de liceu, am întâlnit oameni dedicați care ne-au format cu mult drag, pentru a crește intelectual și duhovnicește. Țin să le mulțumesc din tot sufletul, acordându-le respectul cuvenit celor care ne-au fost aproape, fie că vorbim de doamnele profesoare sau de domnii profesori. În acești ani ai tinereții am învățat că nu trebuie să fim căldicei în credință, să nu abordăm o cale de mijloc, ci să păstrăm neschimbată Predania Ortodoxiei. Acum, la finalul clasei a XII-a, putem să privim cu fețe luminoase la talanții din clasa a IX-a, pe care i-am lucrat fiecare în felul său, pentru a-i înmulți.”

Ilie Paicu (absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca)

„Suntem conștienți că tânărul contemporan, confuz și incapabil să mai diferențieze binele de rău, moralitatea de imoralitate ori sublimul de grotesc, este dornic să descopere cât mai mult, să-și răspundă la întrebări ce-i macină existența și să lupte pentru a face din propriul vis realitate. În această situație aflându-mă și eu, asemenea celorlalți, de altfel, în întunericul incertitudinii, mă tot întrebam: ce scop are viața mea?; ce voi fi atunci când voi ajunge mare?; oare o să pot sta toată viața în fața unui calculator pentru a-i face pe plac mamei?; oare o să fiu medic cum își doreau mai toți prietenii mei?; oare ce mă va face fericit cu adevărat? Răspunsul nu a întârziat să apară.

Eram spre sfârșitul clasei I, când doamna învățătoare, cu multă dragoste, ne anunța de evenimentul atât de important la care participa întreaga școală. Tot încerca să ne explice că este primul nostru eveniment de care trebuia să fim mândri, în cel mai profund sens al cuvântului, deoarece orice om e dator să-și cinstească înaintașii și să-și cunoască istoria pentru a nu fi condamnat să o repete. Era vorba de Ziua Eroilor. Nu credeam că aceea zi va fi una decisivă pentru mine. Toți ne-am pregătit după sfaturile doamnei învățătoare cu poezii bine învățate, coronițe de flori trudite cu emoție de fiecare în parte și înveșmântați cu ia tradițională. Ajunși la monumentul din fața bisericii, ne aștepta o față blajină, încărcată de riduri, ai cărei ochi străluceau de bucurie și de nădejde, că iată, școala e din nou în sânul Bisericii, de unde și-a luat existența. Nu era altcineva decât părintele, persoana pe care o respectam cel mai mult, pe care întotdeauna o salutam cu capul plecat și de care mă emoționam mereu, atunci când pășea pragul casei. Vocea atât de blândă cu care intona rugăciunea pentru înaintași, strălucirea veșmintelor și ­nespusa bucurie de a fi în mijlocul oamenilor m-au făcut să-mi spun cu o voce hotărâtă: Vreau să devin preot!

Acest gând a străbătut întreaga mea copilărie, acesta m-a făcut să merg duminica la slujbă, unde mă întâlneam cu preotul și doamna învățătoare, acesta m-a făcut să lupt pentru dorința mea și tot acesta a fost argumentul decisiv care m-a încurajat să merg la seminar. Am intrat la Seminarul Teologic din București cu visul de a deveni slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, iar acum, odată cu absolvirea lui, am ieșit cu același vis, fără a se diminua, dimpotrivă. Această nestăvilită dorință a prins contur, s-a concretizat și nu voi renunța până ce nu va deveni realitate.

În ceea ce mă privește, seminarul a reprezentat o neobosită luptă de convingere, câștigată cu greu, în urma multor bătălii pierdute. Ambii părinți, care se confruntaseră deja cu vitregiile internatului, cu grelele încercări ale vieții de Capitală și anturajele frivole la care era supus un tânăr neinițiat, de doar 14 ani, voiau să mă aibă aproape, să mă poată îndruma cu ușurință, nu să fiu o pradă a societății, iar tot ceea ce au clădit ei să fie distrus de aceasta. Încăpățânarea mea, intervenția părintelui și a rudelor, precum și conștientizarea situației de către părinți au dus la îndeplinirea dorinței mele. Astfel, seminarul este, pentru mine, un mare dar al lui Dumnezeu, precum și o chemare, care implică un răspuns pe măsură.

Viața fiecăruia este o sumă de alegeri, iar eu, la sfârșitul celor patru ani, mi-am dat seama că am făcut cea mai folositoare alegere. Nu cred că m-aș fi simțit mai împlinit în nici un alt liceu, deoarece aici m-am întâlnit cu un univers al culturii, cu profesori dornici să ne împărtășească din vastele lor cunoștințe și să cultive slova de foc a științei în inimile și mințile noastre, cu oameni care au știut să înțeleagă neputința și să condamne reaua voință. De asemenea, am avut colegi care au știut cum să acționeze în momente de criză și care au luptat, ca niște adevărați voievozi, la unitatea dintre noi, sacrificându-și propriul timp, cu convingerea că vor schimba ceva. Am învățat unii de la alții că nu trebuie să fim stăpâniți de o iubire egolatră, ci totdeauna să ne deschidem, să ne acceptăm cu defectele și calitățile noastre. Evident că nu a fost ușor, că nu au întârziat să apară dezamăgirile, dar prin sacrificiu ne-am format și ne-am conturat personalitatea.

Fiecăruia i se întâmplă să aibă așteptări mari, să ceară mai mult de la viață și să nu se plafoneze, mulțumindu-se cu puțin. Odată cu dobândirea unui lucru, cei mai mulți dintre noi uităm să mulțumim, acest cuvânt minunat fiind învăluit adesea de mantia întunecoasă a egoismului. Suntem conștienți, atât eu, cât și colegii mei, că la finele acestui seminar am dobândit nu doar valori intelectuale, ci și valori etice, datorită dragilor noștri profesori. De aceea, cu multă recunoștință, mulțumim dascălilor noștri, care ne-au insuflat dragostea pentru învățături ziditoare și care ne-au învățat că munca şi viața nu se pot despărţi, că fără muncă întreaga viaţă se prăbuşeşte, iar atunci când munca este întrepătrunsă cu rugăciunea, viața dobândește eternitate.

Lăsând trecutul la o parte și privind spre viitor, consider că seminarul din București a fost, este și va fi nu doar o școală sau o instituție cu bănci și catedre, ci o comunitate ce asigură oricărui elev libertatea deplină de a învăța, de a se afirma și de a se desăvârși moral, social și cultural. Acum, la finalul liceului, privesc cu dragoste și recunoștință înapoi și cu nădejde în ceea ce urmează, și anume Facultatea de Teologie, ce va încununa puțina mea strădanie de până acum.”

Robert George Stoica (absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din București)


Galerie foto:

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!