Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Bucurie sfântă la mai multe parohii din Episcopia Caransebeșului

Bucurie sfântă la mai multe parohii din Episcopia Caransebeșului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 16 Aprilie 2016

Zilele trecute, în Parohia Mâtnicu Mare din Protopopiatul Caransebeș, a avut loc Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși din localitate, precum și din cele învecinate. Preoții invitați, în număr de șase, alături de preotul paroh Raul Vasile But, au făcut ca momentele petrecute la ceas de seară în biserica parohială din Mâtnic să fie pline de bucurie sfântă și har.

În cuvântul de învățătură, părintele profesor Pătruț Bănăduc din Caransebeș a explicat valoarea Tainei Maslului, izvor de vindecare pentru toate bolile trupești și sufletești, accentuând necesitatea apropierii de Hristos și a trăirii vieții cu El. La final, părintele paroh Raul But a mulțumit preoților, dar și credincioșilor prezenți pentru râvna lor pe calea Bisericii lui Hristos.
Și în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Băuțarul Inferior, a avut loc îndătinata săptămână duhovnicească care a cuprins slujbe zilnice, cuvinte de învățătură și împărtășire din harul Sfintelor Taine. În fiecare seară, preoții din parohiile învecinate au săvârșit slujba Vecerniei, urmată de un cuvânt de învățătură specific perioadei liturgice în care ne aflăm.

Încheierea acestei perioade a fost încununată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de șapte preoți și un diacon. La final, părintele paroh Dorel Popescu a mulțumit credincioșilor pentru prezență.

În Parohia Fizeș din Protopopiatul Reșița s-au desfășurat tradiționalele seri duhovnicești. În fiecare seară, credincioșii s-au bucurat de prezența unui preot, care a oficiat slujba Vecerniei, iar la sfârșitul slujbei a fost rostit un cuvânt de învățătură despre cele șapte laude, post, participarea la Sfânta Biserică, Taina Spovedaniei, Chipul lui Dumnezeu, Scara Raiului și despre Taina Sfântului Maslu.

Săptămâna duhovnicească s-a încheiat prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de obște. Părintele paroh Vasile Mutașcu a mulțumit tuturor preoților prezenți, precum și credincioșilor care au participat în număr foarte mare la sfintele slujbe.