Analiză
Bugete de supravieţuire la Educaţie şi Cultură

Bugete de supravieţuire la Educaţie şi Cultură

Oana Rusu, 06 Ianuarie 2010

Proiectul de buget pentru anul 2010 avizat de Guvernul României a ajuns la Parlament pentru dezbaterea acestuia în cadrul comisiilor de specialitate.

Pe 5 ianuarie au început, în Comisiile pentru învăţământ, audierile reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ai Academiei Române şi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Ieri au avut loc şi audieri la Comisiile de Cultură. Audierile în cadrul comisiilor din Senat şi Camera deputaţilor se vor încheia pe 10 ianuarie. Legislativul va începe dezbaterea bugetului în 11 ianuarie, după cum au decis, pe 29 decembrie, Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Proiectul de buget ar putea fi adoptat, cel mai devreme, pe 15 ianuarie.

Potrivit proiectului de lege postat pe site-ul Ministerului de Finanţe, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are prevăzută o propunere de buget pe anul 2010 de 14.590.49 mii de lei, faţă de 10.873.294 mii de lei din anul 2009. La nivel general, cheltuielile totale ale bugetului de stat în 2010 sunt prevăzute la 101.678.400 mii de lei.

Un aspect foarte important este reprezentat de cheltuielile de personal care se vor diminua în 2010 faţă de 2009, de la 2.152.192 mii de lei, la 2.141.962 mii de lei, iar cheltuielile de capital vor scădea de la 1.432.630 mii de lei în 2009, la 1.007.509 mii de lei în 2010. Domeniul de cercetare va primi 1.550.654 mii de lei în 2010, faţă 1.286.115 mii de lei în anul 2009. Pentru capitolul bunuri şi servicii se vor aloca în anul 2010 - 5.325.861 mii de lei, faţă de 2.556.981 mii de lei în acest an.

„Prin Programul de Guvernare 2009-2012, se instituie noi obiective, precum: realizarea unui sistem educaţional stabil, echitabil, eficient şi relevant, alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, transformarea educaţiei timpurii în bun public, descentralizarea învăţământului preuniversitar şi creşterea autonomiei şcolilor, introducerea unui curriculum şcolar bazat pe competenţe, promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanţă, concordant cu statutul cadrelor didactice în societate, realizarea unui sistem legislativ care să asigure modernizarea, stabilitatea şi predictibilitatea sistemului de învăţământ, precum şi garantarea egalităţii de şanse la accesul la educaţie, asigurarea calităţii şi stimularea excelenţei în învăţământul superior de stat şi privat, educaţia permanentă în vederea obţinerii unor calificări noi, a extinderii specializării şi perfecţionarii“, se arată în proiectul de buget pe anul 2010.

Mai puţine posturi în învăţământ în 2010

Aşa cum se arată în proiectul de buget, componenta cheltuielilor de personal ce se vor diminua în 2010 faţă de 2009 este de la 2.152.192 mii de lei la 2.141.962 mii lei. Numărul maxim de posturi finanţate pentru învăţământul preuniversitar de stat în 2010 a fost diminuat cu 10% faţă de nivelul aprobat în 2004, cu peste 33.000 de posturi, la un total de 306.000 de locuri bugetate, reducerea urmând să fie aplicată în două etape, până la 31 august şi 31 decembrie 2010. Reducerea de posturi a fost efectuată prin ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern, în prima şedinţă după votul de învestire primit din partea Parlamentului. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că numărul maxim de posturi finanţate pentru învăţământul preuniversitar de stat în 2010 a fost stabilit pe baza standardelor de cost în domeniu, iar reducerile de locuri nu afectează personalul didactic calificat. Calculat numai pentru 2010 şi fără raportare la numărul actual de locuri bugetate, reducerea de posturi este de 15.000 de locuri.

Actul normativ stabileşte că numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat în 2010 este de 321.677 de posturi în intervalul 1 ianuarie-31 august 2010 (dintre care 14.518 posturi finanţate din bugetul propriu al consiliului judeţean şi 307.159 locuri finanţate din bugetele consiliilor locale) şi de 306.677 de posturi în intervalul 1 septembrie-31 decembrie 2010 (14.133 locuri finanţate din bugetul consiliului judeţean şi 292.544 de posturi finanţate de consilii locale). Ordonanţa modifică anexa inclusă în OU 38/2004, în care numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat este stabilit la un total de 339.688 de posturi, dintre care 13.533 de locuri finanţate de consilii judeţene şi 326.155 finanţate de consilii locale.

Educaţia timpurie, o necesitate

Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a susţinut că „rolul unui ministru este să găsească acei 6% din PIB şi să execute acel buget de 6%“. În opinia sa, învăţământul gratuit ar trebui să meargă până la nivelul bacalaureatului, în timp ce durata învăţământului obligatoriu ar trebui să fie de până la 16 ani când se poate intra pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte formarea cadrelor didactice, Funeriu a spus că au fost alocaţi prea puţini bani pentru profesori în 2009 şi a menţionat că în programul de guvernare există un capitol cu privire la acest aspect, conform Agerpres.

Daniel Funeriu a declarat că vor fi organizate centre pentru formarea continuă a cadrelor didactice, susţinând că există şi fonduri europene în acest sens.

Referindu-se la educaţia timpurie, ministrul Daniel Funeriu a spus că va face din aceasta o prioritate, iar din educaţia permanentă o necesitate.

Funeriu este de părere că universităţile trebuie „recredibilizate“, iar programele de studii ierarhizate. Potrivit lui Funeriu, principiul fundamental în învăţământul superior ar trebui să fie finanţarea multianuală, iar universităţile ar trebui să aibă programe de cercetare. Funeriu a subliniat necesitatea stopării practicilor „de fabrici de diplome, care ar trebui să devină fabrici de competenţă“.

La capitolul sport, el a susţinut că „Voi fi adeptul sportului în şcoală“.

„Trebuie să ne menţinem pe linia de plutire“

Pentru Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, proiectul de buget pentru 2010 prevede suma de 689,264 lei, ceea ce înseamnă 68,28% din bugetul anului 2008 şi cu 3,26% mai puţin decât în execuţia preliminată pe 2009, potrivit proiectului de buget pe anul viitor, trimis de Guvern la Parlament. Ca şi în cazul bugetului pentru Ministerul Educaţiei, sunt prevăzute cheltuieli de personal mai mici şi la Ministerul Culturii, de la 31,039 lei, cât apare în execuţia preliminată pe 2009, la 29.267 lei în 2010, cu 5,72% mai puţin. Cultura este un domeniu dependent, în cea mai mare măsură, de bugetul de stat: 98,8% este ponderea acestuia, în timp ce veniturile proprii reprezintă doar 1,2%.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că nu are în vedere proiecte culturale noi pentru anul 2010, în condiţiile unui buget restrâns la acest minister, conform Agerpres.

„Pentru anul 2010, avem foarte multe probleme. Trebuie să ne menţinem pe linia de plutire pentru că avem bugetul foarte mic şi trebuie să ne continuăm proiectele începute. Nu pot să promit proiecte noi, nu pot să promit minuni, pentru că nu avem posibilitatea financiară de a face lucruri spectaculoase în anul 2010“. Kelemen Hunor a remarcat că „România este din păcate ultima ţară din Uniunea Europeană în privinţa procentului Culturii din produsul intern brut“.

În context, Kelemen Hunor a subliniat necesitatea unei colaborări mai strânse între Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român (ICR), în privinţa evenimentelor externe. „Aş vrea o colaborare mai ales pentru proiectele externe cu ICR-ul, pentru că şi ei au un buget şi nu are rost să ne dublăm prezenţa“, a spus ministrul propus. Printre priorităţile mandatului său, Kelemen Hunor a menţionat încheierea lucrărilor de restaurare a monumentelor, continuarea lucrărilor la Biblioteca Naţională, începerea consolidării Teatrului Naţional, cu finanţare prin împrumutul de la Comisia Europeană. „Trebuie să continuăm proiectul de restaurare a monumentelor istorice, sunt peste 200 de şantiere deschise. Aş vrea, dacă nu este necesar, să nu mai deschidem şantiere noi, să încercăm să terminăm în anul 2010 cât se poate termina. Trebuie să continuăm investiţiile începute la Biblioteca Naţională, să începem la Teatrul Naţional, la Operă, la Teatrul din Iaşi, sunt câteva obiective importante şi trebuie să asigurăm şi finanţarea din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!