Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Bukovski: „În Rusia are loc restaurarea fostei URSS“

Bukovski: „În Rusia are loc restaurarea fostei URSS“

Data: 18 Octombrie 2007

În prezent, în Rusia are loc restaurarea fostei URSS, a declarat, ieri, fostul disident sovietic Vladimir Bukovski, sosit marţi, la Moscova, după 15 ani de absenţă în Rusia, pentru a-şi prezenta programul electoral în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2008.

După o absenţă de 15 ani, disidentul sovietic Vladimir Bukovski, a cărui candidatură a fost propusă din partea opoziţiei democrate ruse la alegerile prezidenţiale din martie 2008 în Rusia, a sosit marţi la Moscova, transmit agenţiile ruse de presă.

„Au început urmăriri pe motive politice şi deja este o întoarcere la politica de represalii. Mi-am irosit o mare parte din viaţa mea pentru ca astfel de lucruri să nu mai aibă loc în ţară. Toate acestea revin şi mi-e greu să accept“, a declarat Vladimir Bukovski într-o declaraţie pentru BBC.

Fostul disident, autor a numeroase cărţi în care denunţă regimul sovietic, a acceptat în luna mai a.c. să-şi prezinte candidatura pentru prezidenţialele din 2008, după ce a fost solicitat în acest sens de opoziţia democrată rusă care îl consideră o autoritate morală capabilă să coalizeze opoziţia faţă de actualul regim al preşedintelui Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat la sosire postului de radio Eho Moskvî, faimosul disident a declarat că popularitatea actualului preşedinte rus Vladimir Putin este departe de realitate, deoarece nu reflectă adevărata stare de spirit a ruşilor. Sondajele sunt trucate în Rusia, iar o bună parte din ruşi nu-l simpatizează deloc pe actualul locatar de la Kremlin.

„În situaţia actuală, când oamenilor le este frică să spună ce gândesc, ei preferă să tacă. Este greu să vorbeşti în situaţia actuală de un sondaj realist în Rusia“, a afirmat Bukovski, care a venit de la Cambridge, unde locuieşte de aproape jumătate de secol.

„Ultima oară am venit la Moscova să studiez documente de arhivă despre crimele PCUS. De atunci, accesul în Rusia mi-a fost interzis. Recent, mi s-a returnat paşaportul rusesc şi am putut să revin la Moscova“, a afirmat Bukovski, în primul său interviu după sosirea în Rusia.

Bukovski a venit doar pentru cinci zile la Moscova, însă programul lui se anunţă extrem de încărcat.

Ieri, fostul disident şi-a prezentat programul electoral şi s-a întâlnit cu fani şi adepţi ai săi la sediul Muzeului „Andrei Saharov“. „Programul meu este de fapt un manifest de 12 pagini, intitulat «Rusia în cleştele kgb-ist»“, a afirmat Bukovski, adăugând că, deşi trăieşte departe de ţară, realităţile îi sunt foarte cunoscute, întrucât amintesc de perioada sovietică, când se afla în patrie.

Vizita lui Bukovski va culmina sâmbătă, 20 octombrie, cu un miting la Moscova, lângă monumentul poetului Vladimir Maiakovski din centrul capitalei ruse, situat nu departe de clădirea fostului KGB, astăzi sediul succesorului temutei poliţii secrete sovietice - FSB. Autorităţile municipale din Moscova au autorizat manifestaţia.

Unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi sovietici

Scriitorul Vladimir Bukovski, în vârstă de 69 de ani, publicist, specialist în neurofiziologie, este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi sovietici. În perioada comunistă, a fost arestat de patru ori pentru propagandă antisovietică şi a stat, în total, 12 ani în închisori, lagăre de muncă şi spitale de psihiatrie. În decembrie 1976, la decizia CC al PCUS, Bukovski a fost exilat, fiind schimbat cu liderul comuniştilor chilieni Luis Corvalan.

După căderea Cortinei de Fier, Bukovski a stat doi ani în Rusia, la invitaţia defunctului preşedinte Boris Elţin. În 1992, a fost expert al Curţii Constituţionale în cadrul „procesului PCUS“ din partea preşedintelui rus. Atunci a reprimit cetăţenia rusă. A vizitat Rusia ultima dată în 1993, când a participat ca observator la referendumul pe tema încrederii populaţiei în preşedintele de atunci (Boris Elţin).

În luna mai a.c., un grup de iniţiativă format din nouă personalităţi publice din Rusia l-a propus pe Bukovski candidat la preşedinţia Rusiei în 2008. Într-o declaraţie a grupului se afirma că „sarcina opoziţiei ruse este de a împiedica scenariul «alegerilor fără alegeri» din martie anul viitor şi de a transforma o farsă absurdă în procedură democratică“.

▲ Putin „este, trebuie să fie şi va rămâne liderul Rusiei“

Preşedintele rus Vladimir Putin „este, trebuie să fie şi va rămâne liderul Rusiei“, chiar şi după expirarea mandatului său prezidenţial în martie 2008, a declarat ieri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) Boris Grîzlov, în cotidianul guvernamental „Rossiiskaia Gazeta“.

„Data de 2 decembrie 2007 (data alegerilor legislative din Federaţia Rusă) este cea care va rezolva problema liderului ţării. Vladimir Putin este, trebuie să fie şi va fi acest lider“, a afirmat preşedintele Dumei, Boris Grîzlov, care este şi şeful partidului pro-Kremlin „Rusia Unită“, a cărui listă electorală în vederea apropiatului scrutin legislativ îl are în frunte pe actualul preşedinte.

Vladimir Putin, care, conform Constituţiei ţării, nu se mai poate prezenta în alegerile prezidenţiale din martie 2008, după cele două mandate consecutive la Kremlin, a anunţat la 1 octombrie, în cadrul Congresului Rusiei Unite, că va conduce lista acestei formaţiuni politice în alegerile din decembrie şi sugerând că ar putea rămâne la putere devenind prim-ministru.

Scrutinul din decembrie „nu este o luptă între partide pentru a câştiga circumscripţii, cum s-a întâmplat la ultimele alegeri. Va fi un referendum naţional de susţinere a lui Vladimir Putin“, a susţinut Boris Grîzlov în „Rossiiskaia Gazeta“.

„Rusia prezentă este Putin. O Rusie fără Putin este o Rusie fără conducere, fără voinţă“, a adăugat preşedintele Dumei, făcând aluzie la un slogan al opoziţiei, care îndeamnă la „O Rusie fără Putin“.

„Vladimir Putin nu se va prezenta în alegerile prezidenţiale din 2008“, a mai afirmat Boris Grîzlov. Dar, a adaugă acest fost ministru de Interne şi un fidel susţinător al actualului preşedinte rus, „după victoria în alegerile din decembrie“, care va fi, fără îndoială, o victorie a partidului său, „în condiţiile de reînnoire a puterii, partidul nostru va deveni un instrument ce va permite menţinerea cursului actual, al revenirii Rusiei la statutul de mare putere“.

„Partidul va avea suficiente prerogative pentru aceasta, în special pentru confirmarea candidaturii şefului Guvernului“, a ţinut să sublinieze Boris Grîzlov.

Vladimir Putin a declarat el însuşi, marţi, în timpul vizitei sale la Teheran, că dorinţa sa este de a continua să fie util poporului şi după prezidenţialele din 2008.