Lumina literară şi artistică
CĂRȚILE PE MASĂ: Agramatica

CĂRȚILE PE MASĂ: Agramatica

Paul Aretzu, 19 August 2018

Limba este o construcţie continuă, înfăptuită de scriitori, de artişti, de cei care lucrează în mass-media, de toţi cei care o utilizează. Cu tot acest aparent aleatorism, ea evoluează după rigori neabătute, fapt care nu o lipseşte de flexibilitate, de creativitate. Este foarte important cum vorbim, pentru că modul nostru de exprimare indică celorlalţi cine suntem. Vorbirea este o carte de vizită/ de identitate: arată inteligenţa, cultu­ralitatea, rafinamentul, elocvenţa fiecăruia. Este şi criteriu de integrare socială. Există teorii lingvistice, teorii ale comunicării, gramatici şi dicţionare, există filozofii ale limbii. Există, însă, şi numeroşi oameni care nu folosesc corect limba, agramaţi. Ruşinos şi, desigur, blamabil este să nu cunoşti regulile unei vorbiri corecte. Limba are strălucire, are afectivitate, este aptă să exprime idei, sentimente. Cuvântul a creat, mai creează lumea. E păcat să îl stricăm, pentru că urâţim lumea, comitem ceva împotriva naturii umane. Când Ienăchiţă Văcărescu cerea „Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire”, el evidenţia legătura nemijlocită dintre limbă şi etnicitate. Ne naştem, trăim, iubim, gândim, muncim, lăsăm urmaşi în limba vernaculară. Este ruşinos, este imoral să nu o cunoaştem. Totuşi, din ce în ce mai mulţi oameni o desfigurează, o maltratează. O invazie de barbarisme şi de obscenităţi îi strică frumuseţea expresivă, bogăţia patrimonială. A vorbi frumos este un har, a vorbi corect este o obligaţie.

Există cărţi normative, îndreptare, dicţionare ortografice, ortoepice şi morfologice, precum şi autori care sancţionează folosirea incorectă a limbii (Al. Graur, Rodica Zafiu). Scriitorul şi profesorul C. Voinescu publică, după Like Gramatica (2017), volumul agramatica (Editura Hoffman, Caracal, 2018). În primul, comenta abaterile de la norma literară întâlnite exclusiv pe facebook, în cel de-al doilea şi-a extins atenţia şi asupra presei scrise şi audiovizuale. Într-un Argument, ni se aduce la cunoştinţă: „Am fost preocupat, după cum lesne se poate observa, doar de greşelile gramaticale, nicidecum de autorii lor, străduindu-mă să dau, după priceperea mea, explicaţii utile întru evitarea păcatului. Am ocolit, cât mi-a stat în putinţă, tonul didactic, în favoarea unuia destins, ironic, de bună dispoziţie” (p. 5). Textele, scrise cu eleganţă, cu umor, fără vehemenţă, sunt comentarii cu sarcină culturală, citând, ca argumente, mici fragmente din operele scriitorilor români.

Autorul are în vedere aspecte diverse: dezacorduri, omiterea curentă a prepoziţiilor în acuzativ, greşeli ortografice, improprietatea termenilor folosiţi, pleonasmul, folosirea greşită a articolelor, folosirea incorectă a semnelor de punctuaţie sau lipsa acestora, etimologii populare etc., dar şi investigări etimologice, clişee lingvistice, aspecte legate de onomastică.

Dezacordurile par a fi cele mai numeroase şi apar în situaţii diverse. Ele arată ignoranţa vorbitorilor. Iată câteva exemple: „Un tânăr nu ştie dacă la bacalaureat i-a căzut Moromeţii sau i-au căzut Moromeţii”, „Adunaţii Copăceni sunt comuna cu patru situri arheologice”, „M-a încântat prietenia sinceră şi interesul deosebit care mi l-ai dovedit”.

Agramaţii se întrec pe sine în construcţii catastrofale de felul: „Din cauza la ceea ce s-a întâmplat, mi-am rezolvat şi eu problemele”, „Există oameni care poţi să-i pui să sape şanţuri”, „Nu mă risc, pe sfârşit de campanie, să fac prognosticuri exacte în ceea ce privesc alegerile”, „I-am zis lu' al doilea că nu mă pasionează Mozart”.

Improprietatea termenilor este la ea acasă: „Efectele vindicative ale ghimbirului”, „S-a focusat pe urzici şi ştevie”, „Hoţul ăsta a frustrat statul de atâţia bani, numai el ştie cum”.

De mai mare râsul sunt şi celelalte tipuri de greşeli. De fapt, necunoaşterea limbii materne este dramatică şi deplorabilă. În ultima vreme, acest fenomen chiar pare a trece printr-o recrudescenţă.

Cu seriozitate, cu migală, dedicându-şi o bună parte din timp, C. Voinescu culege aceste mostre (jalnice) ale prostiei şi indiferenţei, comentându-le cu eleganţă, dând soluţiile corecte, făcând apel la informaţiile sale culturale. Este o modalitate de a trage semnale de alarmă şi de a îndrepta acolo unde este bunăvoinţă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!