CĂRȚILE PE MASĂ: Poezie și Iubire

Geo Vasile, 21 Ianuarie 2018

Ocazia de a cunoaște poezia lui Gheorghe Simon ne este dată de masiva și ­eleganta selecție din volume apărute între 1984 și 2015, Teofania (Editura Doxologia, 2017, tipărită cu binecuvântarea IPS Teofan, ­Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și prefațată de Theodor Codreanu).

Poezia lui Simon propune teme cu precădere religioase, dar și filosofice sau existențiale ale omului dintotdeauna și ale poetului, id est ­Gheorghe Simon, ale relaționării sale cu timpul și spațiul care sunt totuna cu Dumnezeu. Așadar, Poezie și Copilărie (scandată de bătăile clopotelor!), Poezie și Lumină în Răstignire, Poezie şi Cunoaştere (inclusiv de sine!), Poezie şi Spi­ri­­­tua­litate, Poezie şi Destin, Poezie şi Iubire (inclusiv în sens de Amor Intellectualis!), Poezie şi Suferinţă psihică şi fizică, Poezie și Biruință, Poezie şi Natură, Poezie și Rugăciune, Poezie și Asceză a Tăcerii Vii atât de asurzitoare (capacitatea de a-și asculta, departe de lumea dezlănțuită, modulațiile cvasiimperceptibile ale cugetului sau `la vie intérieure”), coordonate esențiale ce pivotează în jurul unui străvechi topos sacru românesc numit Mănăstirea Agapia și împrejurimi (`fractal”, `corabie de sunete” etc.), motiv recurent, alături de iubire, copilărie, lumină, ochiul triadic: `Atât de mult te-am iubit/ atât de mult văzduhul Agapiei vibra de lumină în tumult și toate cuvintele rostite vreodată fără de vină s-au topit precum singurătatea în singurătate se curmă precum iubirea dintâi e și cea de pe urmă”.

Pentru scriitorul și eseistul nemțean (n. 1950, județul Neamț, specializat în limba și cultura franceză, membru al USR), poezia este punct de referinţă vital şi stea polară călăuzitoare, căci vocea ei este unica mărturie ce rămâne înainte de tăcere sau nerostire, sinonim recurent al morţii, atunci când cuvintele comune nu mai izbutesc să întrupeze expresia sensului profund al fiinţei şi al tentativei noastre de a ne confrunta cu lumea.

Poemele Teofaniei, purtătoare de semnificaţie expresivă la cea mai înaltă cotă stilistică, sunt un instrument de cunoaştere, radar ce ne poate relaţiona cu „divinul” din noi, revelat prin desmărginire și derealizare...”.

Crezul estetic al poetului Gheorghe Simon derivă din versurile sale împotriva coruperii tot mai pernicioase a relaţiilor interumane şi este plămădit ca o Imitatio Christi, asemenea transfigurării Sf. Francisc din Assisi.

Trăind în postmodernitate, Gheorghe Simon o face în numele speranţei că poezia poate salva viaţa, concept ce în chip firesc vrea să fie o provocare, chiar dacă poate fi înţeles şi ca simplă dorinţă-rugăciune-conjurare: „Tată al nostru ceresc iartă-ne nouă celor singuri mai singuri decât Fiul jertfei în vremi de restriște! Iartă-i pe părinții părinților care și-au desfăcut aripile sufletului pentru ca noi să nu ne prăbușim fără mângâierea sufletului Tău de la începutul cel fără de început! Iartă-mă, Doamne, căci fără de amăgire cuvintele mele înmuguresc din rănile Fiului Tău! Și iartă-i pe cei care fără de voie cuprinși au fost de mânia orbirii! Întărește-ne, Doamne, și dă-ne nouă puterea de a ne birui pe noi înșine, de a nu cădea în desnădejde și fă să se surpe teama noastră de neputință, precum puterea Ta doar prin lucrarea Verbului e cu putință”. Nu întâmplător am lăsat la sfârșit înscrisul de pe coperta IV a Teofaniei, ce poartă ilustra semnătură a profesoarei mele de literatură universală, universitara Zoe Dumitrescu-Bușulenga, alias monahia Benedicta de la Agapia. Citim și cităm minunându-ne de geniala intuiție exegetică, privind opera poetică a lui Gheorghe Simon: „… este un poet al Cuvântului în sens primordial, ca pelerin în propria sa singurătate, spre izvorul nemuritor al Verbului divin. Astfel, ni se dezvăluie o concepție înaltă despre poezie, ca res sacra, cu un sens profund pe care poetul îl descoperă în toate ipostazele vieții. Viziunea lui Gheorghe Simon asupra poeziei se relevă ca jertfă a ființei către Cuvântul întrupat, căci rostul poetului e în cuvânt, în fervoarea rostirii”. Cuvinte ce valorează cât un blazon nobiliar, cât un sigiliu domnesc, cât o pecete voievodală.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!