Lumina literară şi artistică
CĂRŢILE PE MASĂ: Mandylion, o carte ce impune o credință și un poet

CĂRŢILE PE MASĂ: Mandylion, o carte ce impune o credință și un poet

Geo Vasile, 17 Decembrie 2017

Prin masivul, ultraelegantul volum Mandylion (București, Editura Eikon, 2017), cu o sufletească prefață semnată de poetul Dan Verona) se conturea­ză tot mai pregnant o operă poetică demnă de înaintașii săi religioși sau laici din toate timpurile și orizonturile lumii creștine. Este vorba de ieromonahul de la Cernica, Ignatie Grecu, și crezul său nestrămutat întru poezia filocalică, a adorației imnice a Sfintei Treimi și a creației Sale, a rugăciunii inimii și regăsirii sigiliului divin în toate cele ce înseamnă viață, natură, flori, munți „împo­vărați de propriile lor gânduri”, arbori, cântecul poetului, al păsărilor sau al aștrilor, al valurilor mării înălțându-se spre cer: `POEZIA MEA/ trecătoare pânză a cuvântului/pe care s-a întipărit/ ca prin minune/ pentru totdeauna/ chipul Tău, Doamne”. Titlul ne trimite la celebrul Mandylion de la Edessa, adus la lumină în primele secole de creștinism, pânza cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos.

Cartea restituie versuri din volume mai vechi cum ar fi cele din anii 1988, 1992, 1995, dar și recolta anilor 2000 începând cu „Stihurile despre nisip”, „Sipetul de taină”, „Aripă de înger”, „Lacrimi de mărgean” (2019, rondeluri), „Floare de har” (2012), „Altă înserare“ (2014, rondeluri), „Steaua mângâierii” (2014, sonete), „Cântecul păsării pe acoperiș“ (2014).

Mesajul implicit al textelor sale -, unele având puterea și frumusețea oximoronului și metaforei esen­ți­a­lizate, a haiku-ului în formă rebelă -, este aspi­ra­ția către cer, comuniunea și ascensiunea cugetului spre Cel Atotputernic. Textele poetice ale `opzecistului” Ignatie Grecu, scrise sub ocrotirea și lumina aripii Porumbelului Divin, și săvârșite prin sublimarea rostirii la un singur cuvânt sau monosilabă în spiritul minimalismului universal (de la Pindar și Matsuo Basho la Ungaretti), sunt tot atâtea probe de eternizare a unor instantanee, a clipei unice, ireversibile, a epifaniilor accesibile doar celor aleși și îndu­hovniciți, celor care știu să distingă frisonul miracolului, feericului sau fabulosului dincolo de aparențele repetitive ale cotidianului.

În alchimia talentului lui Ignatie Grecu, poet al bobului de rouă ce dă strălucire diamantină petalei florale, al rodului deplin de bucurie, dar și al desmărginirii și sin­gurătății ca „abis de lu­mină”, profunzimea, știința sugestiei contrastive, stările sufletești înduioșător de umane, dar și conceptele religioase, psihofilosofice, recursul la folclor, legende și antropomorfism își găsesc expresia fericită în marea simplitate a dicțiunii, cucerire a maturității poetice, cea care îmbină ingeniozitatea inspirației cu ingenuitatea mitopoietică. Natura românească ridicată la puterea naturii universale este văzută sub toate înfățișările și anotimpurile, cu flora și fauna aferente: natura ca peisaj și stihie, natura în rama unei picturi intraverbale, efemeră și indelebilă, natura în feluritele sale inter­ferențe, simbioze, metamorfoze și convergențe, dar nicicând ca fenomenologie de sine stătătoare, ci strâns legată de aventura umană sub zodia Creației și a Credinței.

Rondelurile din volumul `Altă înserare“ sunt expresia preţuirii pe care poetul o are pentru cuvântul înduhovnicit, inspirat, pentru tainica trans­­substan­țializare a materialităţii aceluia în spiritualitatea perenă a poeziei. Rondelul „Poetul” este dedicat chiar lui Dan Verona: „E un sihastru. Să se știe!/ Sau nu se știe poate, încă./ Pâinii pe care o mânâncă/ Îngerii îi spun melancolie.// Îl fac adeseori să plângă/ Izvoare dulci de bucurie./ E un sihastru. Să se știe!/ Sau nu se știe poate încă.// La masa lui, sub o făclie,/ Într-o tăcere prea adâncă,/ Stă neclintit precum o stâncă/ La țărmul mării și iar scrie./ E un sihastru. Să se știe”.

Prețuim uimitoarea perfecțiune estetică a sonetelor din volumul "Steaua mângâierii“, una dintre cel mai mari performanțe prozodice și estetice ale poeziei dintotdeauna, specie în care părintele Ignatie Grecu excelează ca numeni altul, însuflețind curgerea înmiresmată a versurilor cu credința nestrămutată a monahului, cu arta și filosofia subiacentă acesteia.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!