Lumina literară şi artistică
CĂRŢILE PE MASĂ: O carte cu valoare educativă și documentară

CĂRŢILE PE MASĂ: O carte cu valoare educativă și documentară

Alex. Ștefănescu, 20 Mai 2018

„Osânda cărților" este o carte foarte bine scrisă pentru că are o candoare nesimulată; este scrisă de un autor pe care-l cunosc de scurtă vreme, adică din momentul în care am primit cartea, preotul Bogdan-Aurel Teleanu. Am fost surprins! Poate a avut şi alte manifestări ca autor, dar este primul lui text pe care îl citesc. M-a impresionat siguranţa cu care este scrisă, faptul că nu este influenţată de moda literară; faptul că are un subiect de o mare sensibilitate, dureroasă aş putea spune; faptul că recreează un personaj. Chiar dacă acest personaj a existat în realitate, după cum reiese din prefaţa cărţii, el este un personaj de roman în acelaşi timp. Are şi un nume special, nepretenţios: Ţică. Un diminutiv specific românesc, care îl face de la început simpatic şi care nu este idealizat, dar este un personaj pe care îl îndrăgeşti. Este vorba de un ţăran care nu are mare pregătire intelectuală, dar are un bun-simţ, o intuiţie a vieţii. Este vorba de un om adevărat, cu simţul răspunderii, cu copii mulţi, ataşat de pământul pe care îl lucrează, refractar faţă de ideea de a-şi înstrăina pământul pentru constituirea gospodăriei agricole colective; un om care iubeşte şi cărţile, iar asta este impresionant. Bunica mea era dintr-un sat din nordul Moldovei, între Fălticeni şi Târgul Neamţ, Boroaia se numea. Şi îmi aduc aminte că acasă, la bunica mea, pe grindă, era o ediţie Eminescu care era pătată în mod curat, ca să spun aşa, de picături de ceară pentru că fusese citită de multe ori la lumina lumânării, ca o Biblie. Există în sufletele oamenilor simpli o nostalgie a culturii pe care nu o mai regăsim la unii oameni declasaţi, care nu mai aparţin nici unei clase sociale, sunt complet pervertiţi. Ei bine, acest personaj, oarecum aflat într-o similitudine cu Ilie Moromete, este creat de preotul Bogdan-Aurel Teleanu, care merită toată preţuirea pentru modul în care şi-a selectat personajul, cum l-a construit, cum i-a povestit destinul. E adevărat că într-o mare măsură cartea aparţine genului non-fiction, dar ca să scrii atât de realist îţi trebuie imaginaţie şi talent. Autorul acestei cărţi intitulată memorabil „Osânda cărţilor" are talent.

Cartea are şi o valoare educativă. Ea exercită o pedagogie subtilă asupra cititorului, îl face să se gândească la ce s-a întâmplat înaintea lui. Cred că mulţi cititori nici nu erau născuţi pe vremea în care se petrec faptele povestite în carte. Mulţi oameni refuză să-și cunoască trecutul. Discutam cu o doamnă, medic, care spunea că ea nu vrea să aibă în casă cărţi ­triste. Păi, zic, semănaţi foarte mult cu o pisică care, atunci când se aşază în fotoliu, uită că a lătrat-o un câine cu o zi înainte şi stă fericită. Noi, oamenii, trebuie să cuprindem în mintea noastră şi trecutul, şi viitorul, precum şi, bineînţeles, prezentul.

Cartea are şi o valoare documentară, pentru că nu numai din cărțile de istorie, care sunt aride, înţelegem ce s-a întâmplat într-o ţară, ci şi din aceste relatări care au o dimensiune afectivă. Nu există cunoaştere fără puţină afecţiune, fără participare sufletească, iar această carte m-a făcut să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat în ţara mea tocmai datorită acestei participări afective a autorului.

Dacă ar fi ceva de reproşat, aş face-o! Şi atunci când am scris sau am vorbit despre Gabriel Liiceanu, ca de altfel şi despre alţi autori cu prestigiu, am spus ce nu mi-a plăcut! De exemplu, eram într-o emisiune cu Gabriel Liiceanu şi cu Cristian Tabără şi am spus că există ceva ce nu-mi place la cartea lui, şi anume că mizează pe sinceritate, dar nu merge cu sinceritatea până la capăt. Adică, autorul care scrie foarte bine şi are o gândire filozofică bine articulată are mereu grijă de imaginea lui, să nu cumva să apară într-un mod nefavorabil în faţa publicului. Când mă gândesc acum la cartea despre care vorbim, nu am ce să-i reproşez autorului decât faptul că trăieşte timid, retras, că nu se face mai cunoscut, că vocea lui nu se aude, pentru că trăim într-un vacarm de voci care vor să se facă auzite şi cine nu intră în această competiţie riscă să nu fie observat. Mă bucur când sunt aduse în faţa publicului asemenea cărţi şi îl aşteptăm pe autor cu alte isprăvi literare de acest gen.

(Comentariul a fost rostit de criticul Alex. Ştefănescu, la emisiunea „Credinţă şi cunoaştere", difuzată la Radio România Cultural în data de 29 aprilie 2018).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!