Patristica
Calendarul

Calendarul

Asist. Nicuşor Beldiman, 27 Octombrie 2012

Calendarul este un sistem de măsurare a timpului sau de încadrare a omului în timp. Este o noţiune abstractă şi o realitate metafizică imposibil de cuprins sau de măsurat. Alcătuirea calendarului, ca şi calendarul în sine, este o problemă ştiinţifică, ce ţine de realităţile astronomice, de mişcările de revoluţie şi rotaţie, de ordinea fenomenelor cereşti rânduite de Dumnezeu în creaţia Sa.

1. Pregătirea aperceptivă

Dintru început, omul şi-a dat seama că viaţa este într-o continuă mişcare şi schimbare. Privind la sine, a văzut că din copil se schimbă în adolescent, iar apoi, în om matur, ca în cele din urmă să ajungă la bătrâneţe şi să moară. A mai remarcat că şi lumea înconjurătoare este în schimbare: lumina zilei alternează cu întunericul nopţii. Sunt zile când pământul poate fi semănat, altele când face rod, iar altele când se culege rodul, în sfârşit, zilele reci şi geroase. Astfel, observăm că viaţa omului şi a lumii se desfăşoară în timp. De aceea, pentru a-şi organiza mai bine viaţa, omul a simţit nevoia să concretizeze şi să măsoare timpul, adică să-l împartă printr-un şir de mişcări succesive şi subdiviziuni periodice, în care să se încadreze atât viaţa sa materială, cât şi cea religioasă.

2. Anunţarea temei

Acestea sunt consemnate în calendarul de care ne folosim pentru măsurarea şi divizarea timpului şi despre care vom vorbi în cele ce urmează.

3. Tratarea

Termenul de calendar vine de la cuvântul latin kalendae (calere - a chema, a convoca), prin care romanii indicau prima zi a fiecărei luni, când toţi cetăţenii erau chemaţi în adunarea publică din forum, pentru a li se aduce la cunoştinţă, prin viu grai, problemele cu caracter public-cetăţenesc. Sfânta Scriptură ne arată că durata timpului poate fi determinată de cei doi luminători de pe cer: soarele şi luna. Aceştia "despart ziua de noapte şi sunt semne, ca să se deosebească anotimpurile, zilele şi anii" (Facere 1, 14; Psalmul 103, 20). În cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah citim că "luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul" (43, 7). În legătură cu traiul şi ocupaţiile omului, s-a ales ca unitate mijlocie de măsură a timpului ziua solară medie, adică intervalul de timp dintre două treceri consecutive ale soarelui la meridian sau cât ţine o rotaţie completă a pământului în jurul axei sale.

Calendarul iulian

Calendarele au fost de mai multe feluri, după mediile geografice, etnice şi culturale în care s-au format. Unele s-au păstrat până astăzi, iar altele au dispărut, cu trecerea timpului. Cel care s-a impus şi pe care-l foloseşte astăzi toată omenirea, mai ales în viaţa civilă, este calendarul aşa-numit iulian, alcătuit de astronomul Sosigene din Alexandria, la anul 46 î.Hr., în timpul împăratului Iulius Cezar. Pentru întocmirea calendarului, acest învăţat a luat ca unitate de măsură anul astronomic de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 46 de secunde, adică timpul pe care îl parcurge pământul în rotaţia lui în jurul soarelui. Întrucât la 4 ani se ajunge la o zi diferenţă, Sosigene a hotărât ca la fiecare 4 ani, în calendar să apară o zi în plus, ani care se numeau bisecţi şi aveau 366 de zile. Socotind anul civil de 365 şi 6 ore, apare mai lung cu 11 minute şi 14 secunde decât anul solar. Având la bază o eroare sau un defect de calcul, aceasta avea să se arate în timp. Aşa se face că, după fiecare perioadă de 128 de ani, calendarul avea să înregistreze o rămânere în urmă faţă de realităţile astronomice. Această întârziere a fost observată întâia oară pe vremea Sinodului I Ecumenic (325), însă nu a fost luată nici o măsură de prevenire a ei pe viitor.

Reforma gregoriană

Continuând să rămână în urmă şi ajungându-se la diferenţa izbitoare de 10 zile, în secolul al XVI-lea (1582) s-a hotărât reforma calendarului, adică aducerea lui în concordanţă cu realităţile astronomice. Acest lucru s-a realizat în timpul papei Grigorie al XIII-lea, când nu s-a creat un nou calendar, ci s-a corectat cel iulian. Această corectare a calendarului iulian s-a numit reforma gregoriană, şi nu calendar gregorian, această noţiune din urmă fiind incorectă. Pentru a crea pe viitor o mai mare stabilitate a identităţii calendarului civil cu cel solar, s-a stabilit ca dintre anii bisecţi seculari (1600, 1700, 1800, 1900, 2000), să fie socotiţi bisecţi numai cei care se împart la 4, în cifre rotunde, adică 1600 şi 2000, iar anii 1700, 1800 şi 1900 să aibă numai 365 zile. Astfel, se va opri diferenţa pe o perioadă de cel puţin 3.400 ani.

Îndreptarea calendarului în Biserica Ortodoxă

Defectul de calcul al calendarului iulian şi-a spus însă mai departe cuvântul şi, la începutul secolului trecut, întârzierea a ajuns la 13 zile. De aceea şi Bisericile Ortodoxe au căutat să aducă o îmbunătăţire calendarului, spre a minimaliza diferenţa faţă de calendarul solar. Astfel, în cadrul Consfătuirii interortodoxe de la Constantinopol (1923) s-a hotărât suprimarea celor 13 zile cu care calendarul rămăsese în urmă faţă de realităţile astronomice. Din motive de ordin pastoral, îndreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va crede potrivită. Cele care au rămas până astăzi cu calendarul iulian neîndreptat sunt: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Biserica Sârbă, precum şi mănăstirile din Sfântul Munte Athos, cu excepţia Vatopedului. În anul 1924, Biserica Ortodoxă Română şi-a îndreptat calendarul, adică a aplicat reforma din 1923, care asigură corectitudinea calendarului pe aproape 44.000 de ani. La scurtă vreme, în 1927, pentru păstrarea unităţii panortodoxe s-a hotărât însă ca şi Bisericile Ortodoxe cu calendar îndreptat să serbeze Paştele şi sărbătorile legate de el odată cu Bisericile rămase la stilul vechi, Paşte care, evident, este calculat greşit. Din această cauză, Biserica noastră foloseşte un dublu calendar: cel îndreptat pentru sărbătorile cu dată fixă, şi cel vechi, rămas în urmă cu 13 zile, pentru Paşti şi sărbătorile legate de el, însemnate în calendarul de perete după stilul nou. Aşa se face că, potrivit regulii stabilite la Sinodul I Ecumenic de la Niceea - în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară -, Paştele poate cădea într-un interval de 35 de zile, adică între 22 martie şi 25 aprilie, stilul vechi, ceea ce corespunde cu 4 aprilie şi 8 mai, după stilul nou.

4. Recapitularea

Se fixează elementele din tratare prin câteva întrebări: "Ce reforme s-au adus calendarului iulian?", "Ce înseamnă vechiul stil al calendarului?", "Majoritatea Bisericilor Ortodoxe ce stil au adoptat?" etc.

5. Asocierea

O parte din Biserica noastră, care nu a primit reforma, s-a constituit în Biserica Ortodoxă de stil vechi sau stilistă, cu sediul la Mănăstirea Slătioara. Adepţii acestei grupări susţin că prin îndreptarea calendarului

s-ar fi schimbat dogmele credinţei adevărate şi toate aşezămintele canonice ale Sfinţilor Părinţi. Însă această pretenţie de a păstra stilul vechi al calendarului nu are nici un temei istoric, dogmatic sau tradiţional, problema calendarului fiind o chestiune de ştiinţă astronomică, şi nu de dogmă. Aducerea la zi a unui sistem de măsurare şi de calculare a zilelor anului nu presupune nici un fel de schimbare sau atingere dogmelor creştine şi cu atât mai mult mântuirii noastre. Calendarul este un instrument de orientare în timp, este ca o busolă sau ca un ceas care atunci când nu funcţionează bine, trebuie şi putem să-l îndreptăm pentru buna orientare în timp.

6. Generalizarea

Calendarul este un sistem de măsurare a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomenele astronomice periodice - mişcarea de revoluţie a pământului în jurul soarelui şi a lunii în jurul pământului, respectiv a pământului în jurul axei proprii.

7. Aplicarea

Referindu-ne la calendar, ca instrument de măsurare a timpului, ne dăm mai bine seama că viaţa noastră se desfăşoară în timp. După felul în care ne vom trăi viaţa, aici şi acum, depinde dobândirea mântuirii. De aceea, se cuvine să luăm mereu aminte la modul înţelept în care să folosim timpul, acest dar oferit fiecăruia de Dumnezeu, conştienţi fiind că fiecare zi reprezintă un prilej de îndreptare şi fapte bune, pe care nu trebuie să-l neglijăm, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel: "Răscumpăraţi vremea..." (Efeseni 6, 16).

Surse bibliografice:

1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, Edit. Inst. Biblic, Bucureşti, 2008.

2. Îndrumări misionare, Edit. Inst. Biblic, Bucureşti, 1986.

3. Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, Edit. Inst. Biblic, Buc., 1993.

4. Pr. prof. dr. Nicolae Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol. I, Edit. Ep. Dunării de Jos, Galaţi, 1996.

5. Prof. dr. Iorgu Ivan, Calendarul îndreptat şi Pidalionul, www.crestinortodox.ro/diverse/calendarul-indreptat-pidalionul-69409.html

6. Arhim. Ilie Cleopa, Cuvânt de lămurire în legătură cu îndreptarea Calendarului, Edit. Inst. Biblic, Bucureşti, 1955.

7. Pr. prof. dr. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe (Cateheze), Bucureşti, 1992.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!